Patriarhul Bartolomeu: Pontificatul Papei Bergoglio este un pontificat radical
21.10.2017, Roma (Catholica) - În noua carte „L-am întâlnit pe Francisc. Papa Bergoglio relatat de protagoniștii din timpul nostru” (Edizioni Paoline, 200 pagini), vaticanistele Alessandra Buzzetti și Cristiana Caricato intervievează diferite personalități: John Kerry, fost secretar de stat american; Abu Mazen, președinte al statului Palestina; Patriarhul Bartolomeu I de Constantinopol; Ruth Dureghello, președinte al comunității ebraice din Roma; Carlo Petrini, fondator al Slow Food; Javier Zanetti, vicepreședinte al clubului Inter, care povestesc despre Pontiful argentinian. Vatican Insider a publicat un fragment din dialogul cu Patriarhul ecumenic de Constantinopol, apărut pe ITRC.ro, în traducerea pr. dr. Mihai Pătrașcu.
– Cum ați trăit alegerea Papei Francisc?
– Imediat ce am aflat știrea, m-am convins că va trebui să particip la Liturghia inaugurală a pontificatului său. Mi s-a părut evident că nu era vorba pur și simplu de o mare ceremonie în San Pietro, ci că primul act liturgic al Papei anunța o intimitate de relații între Bisericile noastre surori: Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă. Pentru aceasta, am fost profund uimit de faptul de a primi invitația de a participa la celebrare pentru a schimba între noi tradiționalul sărut al păcii.
– Dumneavoastră ați declarat că ați simțit „o confidență intimă” cu Papa Francisc încă din momentul alegerii sale.
– Mi-a fost clar mereu că împărtășim preocupări și priorități cu fratele nostru, Papa Francisc. Ambii urmărim drumul spre unitatea dintre discipolii lui Cristos ca răspuns la rugăciunea lui Cristos însuși ca discipolii Săi „să fie una” (Ioan 17,21); ambii suntem preocupați de consecințele nedreptății sociale, tot mai răspândită pentru că este tot mai ignorată porunca socială a Evangheliei; împreună insistăm asupra gravității păcatului de a polua și a distruge mediul, dar sacru și prețios al lui Dumnezeu oferit omenirii.
– După participarea dumneavoastră la Liturghia de început al pontificatului, raportul cu Papa Francisc a asumat trăsături mai puțin formale, cu diferite întâlniri, de exemplu, în reședința Santa Marta din Vatican.
– Raportul nostru nu poate să nu includă granițele canonice și teologice dintre Bisericile noastre, marcate și modelate de un întreg mileniu de diviziune. Totuși, raportul meu cu Papa Francisc este caracterizat și de o dimensiune personală, care are un rol vital pe drumul de reconciliere dintre Bisericile noastre. Ne-am întâlnit oficial în diferite circumstanțe, de exemplu la Ierusalim și la Istanbul, dar și în mod mai puțin oficial în multe alte ocazii – în Casa Santa Marta și la Assisi. Am publicat diferite declarații comune pe mai multe teme, cum este protejarea creației, și am făcut împreună și gesturi concrete de solidaritate față de cei săraci și asupriți, ca de exemplu față de refugiații din insula greacă Lesbo sau față de creștinii persecutați în Orientul Mijlociu.
– Considerați corespunzătoare definirea pontificatului Papei Francisc ca „revoluționar”?
– Lumii seculare îi place să vorbească despre „revoluție”, dar noi preferăm să folosim cuvântul „radical”, pentru că semnificația sa etimologică face trimitere la întoarcerea la rădăcini sau la esența Evangheliei. Nu există nimic mai radical decât un Dumnezeu care creează lumea din iubire; nu există nimic mai radical decât un Dumnezeu care s-a făcut trup; nu există nimic mai radical decât un Dumnezeu care se identifică cu cei mai vulnerabili; nu există nimic mai radical decât un Dumnezeu care judecă ființa umană după cum ea dă apă celor însetați și mâncare celor înfometați. Fiecare creștin, și apoi fiecare slujitor hirotonit, este chemat să-și amintească și să pună în practică aceste adevăruri radicale. Papa Francisc ne amintește aceasta. În acest sens putem desigur să-l definim „radical”.
– În noiembrie 2014 a avut loc vizita Papei Francisc la Istanbul. Imaginea destinată să treacă în istorie este aceea a Papei care se înclină pentru a fi binecuvântat de dumneavoastră. Vă așteptați la aceasta? Care a fost semnificația profundă a acelui gest?
– Nu ascundem că am rămas surprinși când Papa Francisc și-a înclinat capul în fața noastră în timpul vesperelor din ajunul sărbătorii patronului, Sfântul Andrei, în 29 noiembrie 2014, în Fanar. Puterea smereniei este mereu surprinzătoare. Răspunsul nostru de binecuvântare a fost un act spontan de bunăvoință, singurul răspuns potrivit pentru iubirea autentică. Este important de amintit că „a binecuvânta” (în greacă: eulogia) implică faptul de „a vorbi bine” despre alții. Timp de secole cele două Biserici ale noastre surori au fost marcate de ostilități și sentimente reciproce rele. Binecuvântarea este exact contrariul blestemului. Răspunsul nostru la gestul binevoitor al Papei a fost, deci, o binecuvântare spontană.
