Papa Francisc: Împărăția lui Dumnezeu are nevoie de curaj, nu de o pastorație de conservare
31.10.2017, Vatican (Catholica) - Pentru a face să crească Împărăția lui Dumnezeu este nevoie de curajul de a semăna grăuntele de muștar și de a amesteca plămada în tot aluatul; de multe ori, în schimb, se preferă o „pastorație de conservare”. Este observația Papei Francisc din predica la Sfânta Liturghie celebrată în cursul dimineții de marți, 31 octombrie 2017, în capela Casei Santa Marta. Comentând lecturile biblice ale zilei, Pontiful s-a oprit asupra Evangheliei (Luca 13,18-21) în care Isus compară Împărăția lui Dumnezeu cu grăuntele de muștar și cu plămada care face să dospească tot aluatul. Ambele elemente, a remarcat Sfântul Părinte, sunt mici, dar cu toate acestea au înăuntru „o putere care crește”. La fel este și pentru Împărăția lui Dumnezeu: puterea ei vine din interior, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
În prima lectură a Sfintei Liturghii, luată din Scrisoarea către Romani (8,18-25), Apostolul Paul evidențiază tensiunile care marchează existența, dar aceste suferințe „nu sunt comparabile cu gloria care ne așteaptă”. Este vorba de „tensiunea dintre suferință și glorie”. În aceste vicisitudini, însă, există o „așteptare arzătoare” cu privire la „revelația măreață a Împărăției lui Dumnezeu”. O așteptare nu doar a noastră, ci și a întregii Creații, supusă caducității asemenea nouă și îndreptată spre revelația fiilor lui Dumnezeu. Este forța interioară cea care „ne conduce în speranță la plinătatea Împărăției lui Dumnezeu, o forță care vine de la Duhul Sfânt”.
„Speranța este cea care ne conduce la plinătate”, a continuat Sfântul Părinte, „speranța de a ieși din această închisoare, din această îngrădire, din această robie, din această putreziciune și de a ajunge la glorie: un drum de speranță. Speranța este un dar al Spiritului. Duhul Sfânt care este în noi ne conduce la o realitate măreață, la eliberare, la o mare glorie. De aceea Isus spune: ‘în interiorul grăuntelui de muștar, în acea sămânță măruntă, se află o putere care descătușează o creștere de neînchipuit'”.
„În noi și în Creație există o forță care se dezlănțuie, este Duhul Sfânt”, cel care ne dă speranța. A trăi în speranță înseamnă, de aceea, a lăsa ca „aceste forțe ale Spiritului să ne ajute să creștem” spre plinătatea care ne așteaptă în glorie. Dar după cum plămada trebuie amestecată și grăuntele de muștar trebuie pus în pământ, pentru că altfel forța lor interioară rămâne pe loc, tot la fel este și cu Împărăția lui Dumnezeu, care „crește din interior, nu prin prozelitism”. „Crește din interior, prin puterea Duhului Sfânt. Biserica a avut întotdeauna curajul de a lua sămânța și a o arunca, de a lua plămada și a o amesteca, dar a avut și teama de a o face. De multe ori observăm că se preferă o pastorație de conservare și nu de a lăsa ca Împărăția lui Dumnezeu să crească. ‘Dar’, se spune, ‘noi rămânem în continuare cum suntem, foarte mici, acolo, suntem în siguranță…’. Iar Împărăția lui Dumnezeu nu crește.”
„Pentru ca Împărăția să crească este nevoie de curaj: curajul de a arunca grăuntele, curajul de a amesteca plămada”. Este adevărat, pe de altă parte, că dacă arunc sămânța, o pierd, și dacă amestec plămada, „mă murdăresc pe mâini”, dar „când se seamănă Împărăția lui Dumnezeu există întotdeauna o pierdere”. „Vai de cei care predică Împărăția lui Dumnezeu cu iluzia de a nu-și murdări mâinile! Aceștia sunt paznici de muzee: preferă lucrurile frumoase, nu gestul de a arunca sămânța pentru ca forța să se dezlănțuie, nu gestul de a amesteca plămada pentru ca forța să o facă să crească.”
„Acesta este mesajul lui Isus și al lui Paul: această tensiune care merge de la robia păcatului, pentru a fi simpli, la plinătatea gloriei. Speranța este cea care merge înainte. Speranța nu dezamăgește pentru că este foarte mică, la fel de mică precum grăuntele și plămada”. Speranța „este virtutea cea mai umilă”, „slujitoarea”, dar unde este speranță, acolo este Duhul Sfânt care duce mai departe Împărăția lui Dumnezeu. La finalul predicii, ca de obicei, Papa a îndemnat credincioșii să-și pună câteva întrebări inspirate din Cuvântul lui Dumnezeu. În această zi să ne întrebăm dacă credem cu adevărat că în speranță se află Duhul Sfânt cu care să vorbim.
