Anunț: Sfântul Martin sărbătorit în Banatul Montan

07.11.2017, Reșița (Catholica) - În calendarul romano-catolic, ziua de 11 noiembrie îi este dedicată Sfântului Martin, Episcop de Tours, unul dintre importanții sfinți ai Bisericii creștine apusene. În amintirea Sfântului Martin de Tours (315-397) au avut loc și vor avea loc și în acest an mai multe manifestări distincte, toate fiind încununate de tradiționalele alaiuri ale lampioanelor, de data aceasta pentru a 22-a oară de la revoluție, în mai multe localități din județul Caraș-Severin.
În municipiul Reșița, la biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” va avea loc vineri, 10 noiembrie, începând cu orele 17.30, o Sfântă Liturghie dedicată Sf. Martin de Tours, după care se va forma cu toți copiii prezenți alaiul lampioanelor, care se va deplasa până la Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” din municipiu.
Duminică, 12 noiembrie, de la ora 11.00, în biserica romano-catolică din Brezon se va oficia de către pr. Daniel Dumitru de la Oravița Sfânta Liturghie de hram, cu prilejul Sărbătorii Sfântului Martin de Tours, patronul ei, după care pe platoul din fața bisericii va urma un program cultural prezentat de formația de dansuri populare germane „Magnificat” din Oravița și de formația de dansuri populare germane „Enzian” a Forumului German din Reșița.
Erwin Josef Țigla
