Papa a numit două femei laice în poziții cheie în Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață
08.11.2017, Vatican (Catholica) - Marți, 7 noiembrie 2017, printr-un comunicat, Vaticanul a anunțat că Papa Francisc a numit două femei laice – experte în bioetică și dreptul canonic – ca primele două sub-secretare în dicasterul pentru Laici, Familie și Viață. Dr. Gabriella Gambino a fost numită pentru secțiunea pentru viață și dr. Linda Ghisoni pentru secțiunea pentru laici. Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață și-a început oficial munca în 1 septembrie 2016, înlocuind fostele Consilii Pontificale pentru Laici și respectiv pentru Familie, care au fost dizolvate.
Dicasterul este responsabil de proiecte privind apostolatul laicilor, familiile și instituția căsătoriei în Biserică, și se ocupă de organizarea unor evenimente precum Întâlnirea Mondială a Familiilor, următoarea având loc în Dublin în august 2018. Gambino și Ghisoni se alătură secretarului dicasterului, pr. Alexandre Awi Mello, și prefectului acestuia, Cardinalul Kevin Farrell. Este așteptată însă și numirea unui al treilea sub-secretar pentru secțiunea pentru familie. Gabriella Gambino, în vârstă de 49 de ani, este actualmente profesoară la Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea pentru Căsătorie și Familie, profesoară de bioetică la Facultatea de Filozofie și cercetător și profesor asociat în filozofia dreptului la Universitatea „Tor Vergata” din Roma.
Originară din Milano, a obținut doctoratul în bioetică la Institutul de Bioetică al Universității Catolice Sacro Cuore din Roma. Între 2001 și 2007 a predat și a făcut cercetare la Institutul de Metodologie a Științelor Sociale de la Universitatea LUISS – Guido Carli, din Roma, și în 2002 a fost numită expert științific în Comitetul Național de Bioetică al Președinției Consiliului Miniștrilor. A colaborat cu Consiliul Pontifical pentru Laici și cu Academia Pontificală pentru Viață în perioada 2013-2016. Este căsătorită și are cinci copii, și a scris numeroase lucrări pe teme legate de viață, familie și căsătorie. Pe lângă italiană, vorbește alte cinci limbi.
Dr. Linda Ghisoni, în vârstă de 52 de ani, este judecător în Tribunalul de Primă Instanță al Vicariatului de Roma, profesoară de drept canonic la Universitatea Pontificală Gregoriana și profesoară de drept la Universitatea Roma Tre. Este originară din Cortemaggiore, din nordul Italiei, și a studiat filozofia și teologia la Universitatea Eberhard-Karls-din Tübingen, Germania. În 1999 a obținut doctoratul în drept canonic la Universitatea Pontificală Gregoriana.
Din 1997 încoace a deținut diferite funcții – între care notar, apărător al legăturii, judecător – în Tribunalele de Primă Instanță și de Apel ale Vicariatului de Roma. A fost și consilier juridic în Tribunalul Rota Romana, în perioada 2002-2009, și comisar al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, pentru apărarea legăturii maritale în cauzele de desfacere a căsătoriilor „ratum sed non consummatum” (ratificate dar neconsumate). În perioada 2013-2016, a colaborat cu Consiliul Pontifical pentru Laici ca specialist în studii laice în Biserică. Este căsătorită și are două fiice.
