Pr. Mihai Percă: La Lourdes, Dumnezeu lucrează minunat
17.11.2017, Lourdes (Catholica) - Pr. Mihai Percă, preot capelan al sanctuarului marian de la Lourdes, l-a însoțit pe Mons. Nicolas Brouwet, Episcop al Diecezei de Tarbes și Lourdes (Franța), în perioada 25-31 octombrie 2017, în vizita pe care a făcut-o în Dieceza de Iași la invitația PS Petru Gherghel. Cu această ocazie, părintele a răspuns la câteva întrebări pentru Radio Maria, interviu realizat de pr. Cristian Bîrnat și difuzat la Radio Maria la 3 noiembrie, publicat în transcriere pe Ercis.ro.
– Părinte, de când sunteți la Lourdes și de ce ați ales acest loc?
– Întrebarea pe care mi-o puneți are două părți. De când sunt la Lourdes? Din ziua de 7 august 2006. De ce am ales Lourdes-ul? De fapt, nu eu l-am ales, ci Dumnezeu m-a ales pentru locul acesta prin Episcopii care m-au trimis în acest loc binecuvântat și de har. Cum am ajuns, de fapt, acolo? În anul 2005, în luna octombrie, Episcopul Petru Gherghel s-a întâlnit cu Episcopul Jaques Perrier de la Lourdes, la un Sinod al Episcopilor despre Euharistie. Fiecare a vorbit despre Dieceza proprie. Episcopul nostru spunea: Eu am preoți. Celălalt: Eu am nevoie de preoți. Așa că totul a pornit de acolo.
– Care este funcția Sfinției Voastre în sanctuarul Maicii Domnului de la Lourdes?
– Până în anul 2010 am lucrat la sanctuar și în câteva parohii din jurul Lourdes-ului. Din iulie 2010 sunt numai la sanctuar și sunt responsabilul capelei Spovezilor.
– Numeric vorbind, cam câți credincioși trec pe la tronul milostivirii într-un an? Întâlniți des și români pelerini la sanctuar?
– Este greu de spus numărul credincioșilor care trec pe la scaunul de Spovadă, pe la capela Spovezilor din sanctuar. Cert este că fiecare pelerinaj care se organizează din Diecezele Franței sau ale lumii are în cadrul celebrărilor sale și un moment pentru sfânta Spovadă. Așadar, cei care se spovedesc nu sunt numai cei care vin la capela Spovezilor. De exemplu, în perioada 4-7 octombrie 2017 a fost pelerinajul organizat de preoții dominicani pentru Preasfânta Fecioara Maria, Regina Rozariului. Într-o seară, în bazilica subterană Pius al X-lea, a fost și ocazie de Spovezi. Erau peste 110 preoți care spovedeau în același timp cei 22.000 de pelerini. Oricum, în lunile iulie, august, mai și octombrie este mult mai multă lume la Spovadă decât de obicei.
– În afară de aceste cazuri, să spunem „extraordinare”, câți capelani speciali pentru Spovezi are sanctuarul Maicii Domnului de la Lourdes?
– Suntem câțiva capelani, dar, pentru că nu putem face față, invităm și preoți din exterior pentru a ne ajuta. În felul acesta, de exemplu în luna august, acest an, am avut 10 preoți din afară, plus noi, 8 capelani.
– Papa Francisc a spus despre Sacramentul Spovezii că nu trebuie privit ca o cameră de tortură, ci precum locul cel mai tainic unde putem experimenta milostivirea lui Dumnezeu. Părinte, în lumina experienței de confesor, care este ideea corectă pe care un om trebuie să o aibă despre Spovadă? Căci există de multe ori – și trebuie să recunoaștem acest lucru – o teamă sau o reticență față de acest Sacrament divin.
– Este adevărat că Spovada, pentru unii, poate fi un motiv de teamă, dar nu este deloc cazul. Pentru că tot ce facem este cunoscut deja de Dumnezeu, el știe ceea ce este în inima noastră, în sufletul nostru. În Sacramentul acesta al Spovezii, Dumnezeu acționează ca și noi, într-un fel. Ca să mă înțelegeți, vă dau un exemplu: Dacă cineva din familia voastră se îmbolnăvește, ce faceți? Stați cu mâinile încrucișate? Nu cred. Nu cred că veți spune: „Descurcă-te! Este treaba ta!” Îl ajutați!
Când omul face un păcat, se găsește în aceeași situație: este bolnav. Dumnezeu îi vine în ajutor, vrea să îl ierte, să-l ridice, să-l vindece. Este atât de logic. Să ne fie teamă de vindecare? Este nonsens. De câte ori, de exemplu, noi ne spălăm pe față? În fiecare zi, cred, nu? Deci nu o dată la un an sau peste ani. Dacă nu ne-am spăla fața o săptămână, cum am arăta? Fața ne-o spălăm zi de zi. Inima, de ce nu? Pentru că noi nu ne găsim în fața noastră, ci în inima pe care o avem. Acolo este tezaurul nostru.
– Care este programul zilnic al celebrărilor la sanctuarul marian de la Lourdes?
– Cât privește Liturghiile, sunt numeroase. Noi, în calitate de capelani francezi (eu sunt acolo pentru francezi), avem în fiecare zi 7 sau 8 Liturghii. Ultima este la ora 23, la grotă. Este o Liturghie unde mulți pelerini vor să se regăsească pentru că este multă liniște și pace. Sunt însă zile când sunt multe, multe Liturghii în sanctuar. De exemplu, anul acesta, în ziua de 10 februarie – ziua care precedă sărbătoarea primei apariții – au fost 80 de Liturghii în 24 de ore. Pentru că sunt grupuri diferite de pelerini care vin organizat. Pe lângă Liturghiile sanctuarului, iată, sunt și aceste Liturghii într-un fel comunitare, dar cu pelerinii care vin împreună.
– În afară de Liturghii, alte celebrări mai există?
– Sigur că da. Sunt conferințe despre Sacramente, Calea Crucii, Rozariul la grotă în fiecare zi la ora 15.30, procesiunea euharistică la ora 17, și procesiunea mariană cu lumânările aprinse la ora 21 în fiecare zi: că plouă, ninge, că e frumos, tot timpul procesiunea aceasta are loc. De asemenea, cât privește programul Spovezilor: ele sunt dimineața de la 8 până la 11.30, după-amiaza de la 14.30 până la 18.30 – programul organizat. Dar dacă sunt pelerinaje care ne cer ajutorul în afara acestui program, le venim în ajutor, cu siguranță. Este misiunea noastră.
– Ne-ați putea împărtăși o experiență aparte pe care ați trăit-o acolo și care v-a motivat în credință?
– Vă voi da două exemple. Într-o zi – era în iulie 2012 -, după ce am terminat Spovezile, am trecut pe la grotă. Aproape de grotă, am văzut o femeie într-un scaun cu rotile, iar alături de ea, soțul ei. Ea în scaun, el în genunchi, alături de ea. Aproape de urechea ei, pentru ca să se roage împreună Rozariul și pentru a nu-i deranja pe pelerini. A fost extraordinar. Simplu și atât de frumos. În aprilie anul acesta, fiind în fața scaunului Spovezii, am văzut că a intrat în capelă o femeie destul de tânără, într-un scaun cu rotile, dar era electric, deci ea era autonomă, într-un fel. Văzând-o, am compătimit-o. Ea a observat lucrul acesta.
Am intrat în vorbă cu dânsa și am întrebat-o: „Căutați pe cineva?” Ea îmi răspunde: „Părinte, vreau să mă spovedesc”. Văzând că o privesc cu o anumită teamă, pentru că o vedeam în scaun acela cu rotile, ea îmi spune: „Părinte, nu vă gândiți la mine. Sunt foarte fericită. Mulțumesc lui Dumnezeu că trăiesc și mă rog în fiecare zi să trăiesc”. Am întrebat-o: „Dar cum poți spune lucrul acesta?” Și ea mi-a răspuns simplu: „Când aveam 12 ani, un tratament medical inadecvat m-a paralizat. Medicii mi-au spus că voi trăi 3-5 luni. Nu mai mult. Astăzi am 43 de ani. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu că trăiesc. Și mă rog să trăiesc. Sunt fericită”. Deseori căutăm la Lourdes minuni. Iată una dintre ele: o persoană care știe ce face, știe ce vrea, știe să trăiască cu Dumnezeu în bucurie, chiar și când e greu.
– Ați putea să ne dați un număr aproximativ al pelerinilor care vin la Lourdes? Lunar? Anual? De asemenea, care ar fi topul țărilor care preferă Lourdes-ul ca loc de pelerinaj?
– Cât privește numărul pelerinilor, sunt aproximativ 1 milion și jumătate – 1 milion 800 de mii, la ora actuală. În anul 2008 au fost mult mai mulți: era vorba de vreo 6 milioane. Era jubileul a 150 de ani de la prima apariție. Este de știut faptul că pelerinii aceștia nu vin pentru o singură zi. De obicei, pentru 3-4 zile. Și când vin, vin împreună cu bolnavii lor. Tocmai de aceea, dacă veți veni la Lourdes sau dacă urmăriți emisiuni care transmit direct prin camere video Lourdes-ul, veți observa mulți bolnavi. Dar cei sănătoși sunt mult mai numeroși.
Oricum, la Lourdes Dumnezeu lucrează minunat: în viața celor sănătoși prin bolnavii care sunt acolo, în viața celor bolnavi prin ajutorul pe care îl primesc de la cei sănătoși. Dumnezeu este prezent. Pentru că Isus spunea: Ceea ce ați făcut altora, mie mi-ați făcut. Țările care vin la Lourdes? În primul rând sunt Diecezele care vin din Franța. Apoi urmează Italia. Sunt pelerinaje, de asemenea, care în ultimul timp au început să se organizeze din Polonia. În ultimii ani am observat foarte multe pelerinaje din America de Sud, din Asia, mai ales Filipine, Coreea, Singapore, Japonia și mulți din China. De peste tot credincioșii o caută pe Mama lor din cer care a vizitat pământul la Lourdes.
– Știm că Franța este o țară destul de secularizată. Cum este privit un preot? Cum este înțeleasă credința acolo? Se intersectează cu viața concretă a omului trăitor pe pământ francez?
– De multe ori, preotul este străin în comunitățile din Franța pentru că un preot are de administrat multe parohii. Când eram în parohie aveam 17 parohii, singur. Preoții încearcă să celebreze Sacramentele într-un sat sau altul, dar nu reușesc să intre în contact prea mult cu credincioșii pentru că trebuie să fugă la un alt loc unde îi așteaptă alți credincioși. Lucrul acesta lipsește foarte mult: comuniunea cu credincioșii.
Cum este privit preotul de către credincioși sau de către francezi? Depinde de persoană, de educația pe care a primit-o: cu bucurie, încredere, rezervă, disprețuit. Oricum, preotul în astfel de situații trebuie să știe că trebuie să fie el însuși. Să nu uite că nu se reprezintă pe sine, ci pe Cristos, care iubește pe orice persoană, chiar și pe cea care îi închide poarta. Credința se intersectează cu viața concretă a omului? Bineînțeles. Episcopul de Tarbes și Lourdes spunea în aceste zile, într-una din parohii, că francezul este mulțumit dacă are o casă, un loc de muncă și dacă poate să meargă puțin în vacanță.
Aceasta îi ajunge. Până la un punct. Pentru că, atunci când intervin greutățile, descoperă că aceste lucruri sunt trecătoare, în astfel de situații se trezesc în inima lui, ca și în viața fiecărui om, întrebările: Pentru ce trăiesc? Care este sensul vieții mele? Unde mă duc și pentru ce? „În acest teren profund al inimii umane, Biserica”, spune Episcopul de Tarbes și Lourdes, Mons. Nicolas Brouwet, „trebuie să vestim cuvântul lui Dumnezeu, pe Cristos”. El este cel care trezește în sufletul lor setea aceasta de infinit, de Dumnezeu, de adevăr, de sens.
– Un gând pentru cititori.
– Dacă puteți intra pe situl sanctuarului, veți găsi multe lucruri care arată ceea ce s-a petrecut în anul 1858, din februarie până pe 16 iulie, în cele 18 apariții. Cea care vine să o întâlnească pe Bernadeta la grotă este Preasfânta Fecioară, neprihănit zămislită. Ea o întâmpină pe Bernadeta cu un surâs care i-a schimbat viața, care i-a dat încredere, care a făcut-o să se pregătească pentru Prima Spovadă și pentru Prima Împărtășanie. Maria, de fapt, a pregătit-o pe Bernadeta pentru întâlnirea cu Cristos. De aceea, i-a revelat Evanghelia, i-a oferit izvorul, a cerut construirea unei capele. Maria, Mama noastră, ne conduce totdeauna la Isus. Că suntem acasă, la Lourdes, sau la alt sanctuar din lume al Maicii Domnului, ea este pretutindeni Mama noastră, trebuie să o iubim, suntem fiii ei.
