Bangladeshul în așteptarea Papei Francisc
24.11.2017, Roma (Catholica) - După ce va vizita Myanmarul, Papa Francisc – între 30 noiembrie și 2 decembrie – va merge în Bangladesh. Această țară, născută în 1971, este una cu cea mai mare densitate de populație din lume: 160 de milioane pe un teritoriul cât jumătate din Italia. Catolicii constituie o minoritate: mai puțin de 400 de mii de persoane. Sunt apoi protestanți (sub 300 de mii), budiști (circa 700 de mii) și hinduși (sub opt milioane). Marea majoritate a populației practică credința islamică.
„Toate organele de informație au anunțat vizita Pontifului. Populația musulmană mi se pare curioasă și interesată și pentru că Papa Francisc a rezervat o atenție specială marilor suferințe îndurate de musulmanii rohingya, care, fugiți în masă din Myanmar, au fost primiți în lagărele de refugiați pregătite de guvern aici în sud. În țară nu toți au ideile clare: există unii care m-au întrebat în ce parte a lumii se află Vaticanul sau dacă Vaticanul este un stat mai mare decât Italia.” Astfel povestește pentru Vatican Insider părintele Franco Cagnasso, de 74 de ani (dintre care 20 petrecuți în Bangladesh), misionar de la PIME (Institutul Pontifical Misiuni Externe). El trăiește în capitală, la Dhaka, unde slujește într-o parohie de periferie, predă și însoțește formarea unui grup de tineri care sunt în căutare vocațională.
Misionarii de la PIME au ajuns în acest teritoriu, care pe atunci aparținea Indiei, în 1855. Au rămas până când, în 1947, a fost întemeiat Pakistanul și în 1971 când, după un război sângeros, a apărut Bangladeshul. Astăzi misionarii și misionarele (Surorile Misionare ale Neprihănitei) PIME sunt 22 și respectiv 54 (dintre care numai 15 străine). Sunt prezenți în orașe și în diferite zone rurale locuite de aborigeni, participând la evanghelizare și la activitatea pastorală, alături de angajarea în domeniul educativ, sanitar și social, cu școli, spitale, dispensare medicale, centre de asistență și promovare umană.
Pentru clerul catolic local (constituit în mare parte din nativi) și pentru comunitățile mici prezente în teritoriu, venirea Papei Francisc este motiv de mare bucurie, spune pr. Franco. „Credincioșii sunt fericiți și recunoscători: așteaptă ca Pontiful să le ofere gânduri bune și încurajatoare, să îi întărească în credință, făcându-i să se simtă parte a marii familii a Bisericii. Așa cum îmi imaginez că se va întâmpla, catolicii se vor simți și mândri, orgolioși și luați în considerare în sfârșit, exact cum s-a întâmplat în 1986, cu ocazia călătoriei Papei Ioan Paul al II-lea, când populația musulmană a privit cu simpatie pe catolici și poliția i-a elogiat public pentru comportamentul admirabil avut în timpul vizitei.”
Din păcate și Bangladeshul, în acești ani, a fost lovit în mod repetat de terorism: cel mai grav atentat recent, în care și-au pierdut viața și nouă italieni, a avut loc la Dhaka la 1 iulie 2016. „Aici populația islamică, în marea majoritate pașnică și practicând un islamism deschis și moderat, a condamnat dur acest atentat precum și celelalte atentate, susținând că executorii nu pot să se numească adevărați musulmani pentru că, se afirmă, «islamul este religie a păcii». Guvernul se angajează mult pentru a combate terorismul și a demarat și controale în sate”, a explicat sr. Annamaria Panza, de 53 de ani (dintre care 13 petrecuți în Bangladesh), responsabilă a comunității provinciale a Surorilor Misionare ale Neprihănitei. „Deocamdată, la Dhaka, situația este liniștită, dar există multă frică și rămâne starea de alertă: poliția veghează cu mare atenție.”
Printre problemele care chinuiesc Bangladeshul, cea principală, susține sr. Annamaria, „este suprapopularea. Exemplu este Dhaka, unde trăiesc 16 milioane de persoane și casele se ridică în ritm continuu: a devenit un oraș extrem de haotic, aproape inuman. Economia națională a avut o creștere tumultuoasă, datorată în largă măsură numeroaselor fabrici de textile apărute în ultimii ani, dar aceasta a determinat puternice dezechilibre și noi forme de sărăcie. Foarte mulți din Bangladesh, incapabili să își întrețină familiile, decid să emigreze, așa încât cele mai mari intrări economice ale țării sunt constituite de banii lor.”
Misionarii și misionarele de la PIME au urmărit procesul de urbanizare început în anii optzeci din secolul trecut, stabilindu-se în orașe și promovând inițiative în sprijinul populației: de exemplu la Dhaka au deschis două structuri pentru a le oferi muncitorilor însoțire spirituală și asistență. „Suprapopularea a devenit o problemă socială. Sărăcia este răspândită, persoanele bogate sunt în creștere, dar o mulțime imensă cu greu supraviețuiește muncind adesea în condiții inumane”, a subliniat pr. Franco, adăugând: „O altă problemă care chinuiește această țară, de care se plâng chiar cei din Bangladesh, este corupția. Cred că această plagă explică răspândirea în rândul populației musulmane a cererii de a instaura legea islamică sau să se dea legi care să se inspire din ea. Țin să subliniez: deși în Bangladesh există o minoritate radicală și violentă, cererea nu trebuie să fie considerată ca o adeziune la poziția radicală: ea manifestă o convingere crescândă că islamul poate să fie soluția cea mai bună pentru a organiza societatea și, prin urmare, pentru a elimina fenomenul corupției.”
În Bangladesh, unde islamul este religie de stat din 1988, există libertate de cult, nu sunt împiedicate nici practica religioasă nici construirea de noi locuri de cult: legile ocrotesc minoritățile și nu prevăd discriminări explicite, a afirmat sr. Annamaria și pr. Franco: „Pe de altă parte, în realitate, minoritățile religioase, la fel ca și cele etnice, sunt adesea penalizate”. Adaugă pr. Franco: „Nu aș vrea să atribui islamului ca atare vina pentru aceasta. Așa cum se întâmplă și în alte țări, când o comunitate este majoritară și în același timp puternică și unită, poate ajunge să penalizeze minoritățile fără să își dea seama de asta. Însă nu se poate nega că acte de samavolnicie, adesea motivate de rațiuni economice, au loc în dauna minorităților, mai ușor de lovit.”
Biserica Catolică locală a instituit Comisia pentru dialogul interreligios care lucrează cu multă angajare; pentru a promova cunoașterea reciprocă în fiecare dieceză se țin întâlniri și dezbateri, la care participă și sr. Annamaria și pr. Franco: „Avem impresia că dialogul interreligios nu este o temă deosebit de simțită de populație, dar există inițiative lăudabile, susținute de mici grupuri de persoane doritoare să se cunoască și să ofere o contribuție la dezvoltarea țării și la coeziunea socială”. De exemplu, în capitală se ține în fiecare an un pelerinaj la locurile de cult ale diferitelor religii. La universitatea din Dhaka a fost instituit departamentul de știință a religiilor, cu profesori creștini, musulmani, hinduși și budiști. În afară de aceasta, cu ocazia urgențelor grave, de exemplu o inundație, grupuri de credincioși din diferitele religii se reunesc pentru a coordona intervențiile și ajutoarele.
După mulți ani petrecuți în Bangladesh, pr. Franco și sr. Annamaria au învățat să cunoască acest popor ale cărui particularități le apreciază: „Cei din Bangladesh au un puternic simț al familiei, un deosebit spirit de primire și o hărnicie admirabilă. Aici nimeni nu stă cu mâinile încrucișate, nimeni nu disperă. Chiar și în situațiile cele mai dificile toți caută cu răbdare și încăpățânare modul de a se descurca și de a merge înainte.” Sr. Annamaria a adăugat: „Admir mult și simțul lor artistic care îi face să creeze picturi, melodii, cântece de o frumusețe rafinată. O altă particularitate a acestui popor care m-a uimit mereu este simțul divinului: în Bangladesh se poate spune că nu există ateismul. Toți cred în existența lui Dumnezeu și sunt siguri de apropierea Sa. În această țară femeile contează puțin dar eu sunt foarte respectată tocmai pentru că, fiind călugăriță, sunt, pentru toți, «o femeie a lui Dumnezeu»: persoanele pe care le întâlnesc – de orice religie ar aparține – îmi cer să mă rog pentru ele și să le binecuvântez. În Bangladesh binecuvântarea – cea a părinților asupra copiilor, a bătrânilor asupra tinerilor, a celor religioși asupra tuturor – este foarte importantă, într-un anumit fel indispensabilă pentru a trăi.” (material Vatican Insider tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro)
