Cardinalul Stella: Amoris laetitia și discernământ, iată misiunea preoților (II)
28.11.2017, Vatican (Catholica) - Cardinalul Beniamino Stella, prefect al Congregației pentru Cler, vorbește în următorul interviu la Vatican Insider despre misiunea desigur nu ușoară pe care exortația despre căsătorie și familie „Amoris letitia” o încredințează preoților. Chemați să se apropie „de viața persoanelor neclasificându-le prin scheme ideologice sau norme abstracte, ci ascultându-le, interpretând situația lor concretă și dorința lor de Dumnezeu”. Iată ultima parte a interviului tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro.
– A uimit faptul că la Firenze, în noiembrie 2015, Papa Francisc a indicat Bisericii italiene modelul lui don Camillo al lui Guareschi. De ce a făcut aceasta, după părerea Dvs?
– Întâlnirea de la Firenze a fost dedicată umanismului creștin, care nu este un concept abstract, ci un model al faptului de a fi oameni pe care îl putem contempla în Isus și îl putem realiza grație Lui. Chiar dacă istoriile lui Guareschi și figura lui don Camillo sunt destul de îndepărtate în timp și fotografiază un context italian care de acum nu mai există, Papa a voit să amintească imaginea „umană” a acelui paroh: un om umil, în anumite privințe exuberant, care se definește „sărman preot de la țară”, dar care stă în mijlocul oamenilor și se dedică în întregime lor, arătând forță, determinare și curaj profetic atunci când este vorba de a-i apăra pe cei mai slabi, de a educa, de a interveni în situații. Este vorba despre figura de preot aș spune „esențială”, care centrează toată viața sa sacerdotală pe Isus.
Cum să nu ne amintim de vestita scenă din filmul „Don Camillo, Monsignore… ma non troppo”, în care parohul dialoghează cu Răstignitul, chiar imediat după ce a primit numirea ca monsenior; în colocviu, Cristos demască în mod duios câteva minciuni ale lui don Camillo, care, între ironic și încâlcit răspunde: „Doamne, atât de mult voiam să te revăd…” Deci, o figură de preot înzestrată și cu un umor sănătos, care îl ajută „să nu se ia prea în serios” și, astfel, să rămână profund uman. Așadar, nu un „funcționar din sacristie”, ci un păstor care știe să se înduioșeze și să plângă pentru popor.
– Așadar, ce înseamnă a fi preot într-o societate ca a noastră, tot mai secularizată?
– Și această situație culturală are nevoie de discernământ prudent și atent. Trebuie să fim atenți la generalizările care, eventual, pornind de la o reflecție defetistă cu privire la realitatea actuală, ne fac să ne îndreptăm în urmă și ne fac să devenim, așa cum afirmă Evangelii gaudium, „pesimiști nemulțumiți și cu fața întunecată”. Desigur, astăzi trăim într-o lume secularizată, în care au dispărut unele certitudini consolidate și s-au schimbat profund unele contexte ospitaliere și favorabile pentru transmiterea credinței. totuși, și aceasta poate să fie o binecuvântare.
– Chiar o binecuvântare?
– Istoria ne învață că atunci când creștinismul nu a trebuit nici să lupte nici să trudească pentru a vesti mesajul său, a riscat să devină lânced, să se acomodeze în siguranța socială sau, și mai rău, să încheie legături ambigue cu puterea politică pentru a menține garanția propriilor privilegii. Astăzi, în schimb, avem posibilitatea de a recupera spiritul profetic al Evangheliei și de a vesti mesajul său alternativ și împotriva curentului; într-o lume care se schimbă rapid, adesea marcată de incapacitatea de a ne iubi și de a ne asculta, și care restrânge viața în logica consumismului și a pieței, preotul poate să fie martorul unui Cuvânt nou, capabil să facă persoanele să reflecteze și să inaugureze stiluri și modele de viață diferite.
Pentru a face aceasta, aș spune simplu: trebuie să fim din nou preoți! Adică să ne întoarcem la esențialul slujirii: să oferim timp persoanelor pentru ca să poată găsi măcar un spațiu de ascultare și de dialog, să fim disponibili pentru spovezi, să ne rugăm cu oamenii, să fim martori ai bucuriei, ai slujirii și ai gratuității. Referința noastră nu poate să fie decât Evanghelia: când Isus întâlnește persoanele, obosite, rănite sau căzute, apleacă asupra lor o privire binecuvântătoare și iubitoare, se înduioșează, le ia la inimă și le ridică. Tocmai aceasta trebuie să fie, și astăzi, misiunea fiecărui preot.
