Maria Voce despre Papa Francisc: Ne întoarce la începuturi (I)
21.12.2017, Roma (Catholica) - Atitudinea unui Papă nu va distruge Biserica. Papa Francisc poate să fie rău interpretat, dar raportul său cu credincioșii nu va fi niciodată falsificat. El propune o radicalitate evanghelică și aceasta zdruncină conștiințele. Criticile sunt bune, dar există o limită: respectul față de Pontif. Multe din critici derivă dintr-o lipsă de credință și, mai ales, sunt temporare. Vor trece. Femeile care caută hirotonirea sacerdotală cu orice preț suferă de o „boală psihologică”. Lumea cere un mesaj serios, în fața unui gol spiritual așa de mare. Așa se exprimă Maria Voce, președinta Mișcării Focolarinilor. Avocată italiană, cu un caracter afabil și zâmbetul veșnic pe față, Emaus (cum o cunosc colegii săi) conduce din 2008 destinul uneia dintre cele mai numeroase Mișcări catolice din lume. În acest interviu pentru Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro, trece în revistă temele principale ale actualității ecleziale. Cu realism, dar mereu optimistă. Iată prima parte.
– Papa Francisc a demarat o mare reformă pentru Biserică, mai ales spirituală, și a indicat noi priorități: mesajul v-a pus în criză?
– Nu înseamnă că ne-a pus în criză, pentru că găsim imediat cu Papa o mare sintonie; în tot ceea ce a făcut, în fiecare gest și în fiecare cuvânt pe care l-a spus ne simțim profund interpelați. Însă chemarea sa este mereu o chemare la o viață mai evanghelică, mai sobră, mai corespunzătoare acelei a carismei pe care Chiara Lubich ne-a transmis-o. Și aceasta cu siguranță este, în acest sens, o „criză” pozitivă, adică să ne cheme încontinuu să fim ceea ce ar trebui să fim, să fim cei pe care carisma ne cere să fim.
– În timpul Papei Ioan Paul al II-lea, mișcările ecleziale au experimentat o înflorire dar și dorința de a face lucruri mărețe. În schimb, Papa Francisc cheamă la esențial. A venit timpul de a lăsa deoparte marile manifestații și triumfalismul? Percepeți aceasta în acest mod?
– Da, da, dar nu sunt surprinsă, sunt fericită, pentru că spun: probabil este momentul în care nu este posibil atât să ne extindem ci să mergem în profunzime. Acest a merge în profunzime, după părerea mea, este cheia pentru un nou tip de extindere. Papa ne împinge în această direcție.
– Este vorba de a renunța la misiune?
– Absolut nu. Dimpotrivă! Este o invitație de a acționa în mod diferit.
– Papa Francisc insistă mult asupra laicilor în Biserică, dar avertizează și împotriva tendinței lor de „a se clericaliza” sau de a zăpăci misiunea lor. Cât de înrădăcinate sunt aceste obiceiuri rele?
– Este o întrebare grea. Eu simt că Papa se preocupă mult de relații, când îi valorizează pe laici nu subevaluează clerul, deoarece consideră că Biserica este compusă din laici și din cler, ci respectând fiecare funcțiunile celuilalt. Mi se pare că pentru el este mai important ca laicul să fie laic, să nu devină în Biserică acel „factotum” și clerul să continue să fie cler, să fie cu adevărat păstor, slujitor, care slujește poporul lui Dumnezeu, dar și în măsură să dea poporului lui Dumnezeu posibilitatea de a se simți Biserică împreună cu ei.
– Pare că atunci când Papa vorbește, de exemplu, despre cler, vrea să îi certe pe unii dintre ei și să îi justifice pe alții. După părerea Dvs este așa? De ce există această percepție?
– Nu știu. Cred că este corect ca mass-media să pună accentul pe ceea ce papa spune sau face, pentru că este tot mai mult o autoritate care trebuie să fie ascultată de toți. Ceea ce mi se pare că este exagerat de mass-media, uneori, este faptul de a recepta aceste lucruri ca o noutate absolută. Acest a vedea istoria Bisericii între „înainte, aceasta se făcea așa” și „acum nu se mai face așa”. Este adevărat, într-un anumit sens, există lucruri care nu mai sunt făcute ca înainte, dar pentru ce? Pentru că societatea s-a schimbat, s-a schimbat resursa umană căreia Biserica trebuie să îi slujească. De aceea, Papa de astăzi înfruntă necesitățile și provocările omenirii de astăzi. Mi se pare corect să se scoată în evidență aceasta, dar mi se pare la fel de corect să se spună că e vorba despre un drum în istoria Bisericii.
– Această neliniște de discontinuitate este deci exagerată?
– Această neliniște de noutate, de a voi să se găsească neapărat o discontinuitate.
– Aceasta poate falsifica imaginea papei?
– Da, desigur.
– Poate falsifica și mesajul sau imaginea Papei care ajunge la credincioși?
– Cred că raportul Papei cu credincioșii nu este falsificat. Probabil este mai falsificat în raportul cu mass-media, sau mai mult în raportul cu instituțiile decât cu credincioșii, pentru că Papa știe să ajungă la inima credincioșilor, mi se pare mie. Știe cum să sară peste obstacole.
– Papa Francisc ar putea să fi fost răstălmăcit de multe ori?
– Desigur.
– Percepeți preocupare în persoanele care ascultă aceste mesaje și se agită, deși după aceea își dau seama că nu sunt în mod necesar adevărate?
– Se poate întâmpla. Însă eu nu pot spune că am simțit preocupări în rândul persoanelor pe care le frecventez cu privire la ceea ce face sau spune Papa. Dimpotrivă, am simțit mereu o mare apreciere, o deschidere maximă spre ceea ce spune el.
– Alegerea lui Francisc a generat o zguduire în Biserică, ce părere aveți?
– Mie mi se pare că este o zguduire de întoarcere la Biserica de la începuturi. În Biserică drept instituție, precum și în popor, această zguduire se poate simți. Dar este salutară. Se mulțumește lui Dumnezeu pentru această zguduire, în afară de unele cazuri în care desigur sunt prea înrădăcinați în propria situație pentru a fi pregătiți pentru noutate. Deoarece noutatea există și nu se poate ascunde. Dar este o întoarcere, astăzi, la începuturi. Și noutatea poate provoca frică, poate incomoda.
– Vă uimește această neîncredere evidentă în unele sectoare ale Bisericii?
– Nu mă surprinde, cred că face parte din acest drum și că va trece. Istoria va spune că a existat o perioadă în care noutățile au fost combătute, eventual criticate uneori, însă până la urmă a obținut lucrul pentru care a promovat aceste noutăți. Istoria va judeca pozitiv.
– Se vorbește prea mult despre criticii Papei pentru că disensiunea este știre, ce atitudine ar trebui să aibă credincioșii obișnuiți în fața discuției aflate în desfășurare?
– Poporul creștin trebuie să se gândească la faptul că Cristos e cel care duce înainte istoria Bisericii, deci nu atitudinea unui Papă va distruge Biserica. Acest lucru nu este posibil: Cristos nu lasă ca Biserica să fie distrusă, nici măcar de un Papă. Dacă Cristos duce înainte Biserica Sa, Papa care este astăzi va face pași necesari pentru a o duce înainte. Dacă suntem creștini ar trebui să raționăm în acest mod.
– Deci, preocuparea excesivă cu privire la lucrurile vremelnice pe care o face Papa poate să denote o anumită lipsă de credință?
– Da, eu cred că în mod fundamental derivă din aceasta, din faptul de a nu fi înrădăcinați în credință, din faptul de a nu fi siguri că Dumnezeu l-a trimis pe Cristos pentru a întemeia Biserica și că El va duce la sfârșit planul Său prin istorie, cu persoane care se vor pune la dispoziția Sa. Aceasta este credința necesară pentru a evalua orice persoană și orice eveniment, nu numai pe Papa.
– Se dă prea multă importanță acestor critici?
– Funcția critică a umanității este, există și nu este nici măcar greșită, pentru că trebuie să știm să evaluăm situațiile. Și cu Papa Benedict al XVI-lea existau atâtea persoane împotrivă, ca și cu Papa Ioan Paul al II-lea.
– Care este limita la critici? Istoria este plină de persoane care îi acuză pe Papi că sunt eretici, nu este o noutate, care este granița opiniei libere în Biserică?
– Respectul față de Papa. Credința în magisteriu. În învățătura catolică, magisteriul este important ca și tradiția și revelația. De aceea, trebuie să avem credința în acest har al magisteriului Bisericii pentru a interpreta semnele timpurilor și pentru a da răspunsuri adecvate. Dacă în urmă cu câțiva ani cineva ar fi spus că persoanele aflate într-o nouă unire aparțineau Bisericii, ar fi generat scandal. Astăzi ar fi un scandal să nu se afirme asta, pentru că s-ar spune: „Papa limitează Biserica numai la acele persoane care sunt corect căsătorite, bune, care nu merg împotriva Sacramentelor…” Deci dacă a evoluat situația istorică a societății, în mod logic evoluează și răspunsul pe care, în tradiția Bisericii, magisteriul îl găsește pentru aceste noi răni. Trebuie să fim siguri că magisteriul Bisericii nu trădează revelația, ci o interpretează aplicând-o la nevoile de astăzi.
