Papa Francisc: Păstorul de suflete să aibă compasiune, apropiere și coerența vieții
09.01.2018, Vatican (Catholica) - Compasiunea, apropierea și coerența vieții sunt cele trei trăsături ale păstorului de suflete și ale autorității sale subliniate de Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată în dimineața zilei de marți, 9 ianuarie 2018, în capela Casei Santa Marta. Pontiful a prezentat o reflecție despre lecturile biblice ale zilei după ritul roman, 1Samuel 1,9-20 și Marcu 1,21-28, citim în materialul de pe situl Radio Vatican. Comentând Evanghelia zilei, despre Isus care învăța ca unul care are autoritate, Papa a subliniat că, în realitate, era vorba de „o învățătură nouă”: noutatea lui Cristos este tocmai „darul autorității” primit de la Tatăl.
Învățătura cărturarilor și a învățătorilor legii, a remarcat Sfântul Părinte, spunea adevărul, dar lumea gândea altceva pentru că ceea ce spuneau aceștia nu ajungea la inima ascultătorilor. Învățătura lui Isus, în schimb, provoca stupoare, mișca inimile, pentru că ceea ce conferă autoritate este apropierea. Isus „avea autoritate pentru că era aproape de oameni, înțelegându-le problemele, suferința și păcatele. El înțelegea pentru că era aproape. Primea, vindeca și învăța de o manieră apropiată”.
„Ceea ce dă autoritate unui păstor sau retrezește autoritatea care îi este dată de Tatăl este apropierea: apropierea de Dumnezeu în rugăciune – un păstor care nu se roagă, un păstor care nu-l caută pe Dumnezeu și-a pierdut partea – și apropierea față de oameni. Păstorul detașat de oameni nu ajunge la oameni cu mesajul său. Apropierea, această dublă apropiere. Aceasta este ungerea păstorului care este mișcat de darul lui Dumnezeu în rugăciune și poate fi mișcat de păcatele, problemele, bolile de care suferă oamenii: îl face pe păstor să se miște lăuntric”. Cărturarii, a continuat Sfântul Părinte, și-au pierdut capacitatea de a se lăsa mișcați tocmai pentru că „nu erau aproape nici de oameni, nici de Dumnezeu”. Și când se pierde această apropiere, păstorul ajunge la „incoerența vieții”.
„Isus este clar în această privință: ‘Faceți ceea ce spun’ – pentru că ei spun adevărul – ‘dar nu ceea ce fac’. Duplicitatea vieții. Este urât să vezi păstorii cu viață dublă: este o rană în Biserică. Păstorii bolnavi, care au pierdut autoritatea și merg înainte în această duplicitate a vieții. Există atâtea feluri de a merge înainte cu viața dublă, dar e dublă. Isus este foarte dur cu ei. Nu doar că spune oamenilor să-i asculte dar să nu facă ceea ce fac, însă acestora ce le spune? ‘Voi sunteți morminte văruite’: foarte frumoși în ce privește învățătura, văzuți din afară. Dar înăuntru, putreziciune. Acesta este sfârșitul păstorului care nu are apropiere față de Dumnezeu în rugăciune și față oameni în compasiune”.
Referindu-se la prima lectură a celebrării euharistice, despre nașterea profetului Samuel, Pontiful a scos în evidență figura Anei, care se roagă Domnului să aibă un fiu de parte bărbătească. Pagina sacră vorbește și despre preotul Eli, unul slab, care a pierdut apropierea de Dumnezeu și de oameni. Acesta credea că Ana era beată. Ea, în schimb, se ruga în inima sa, mișcându-și numai buzele. Ana i-a explicat lui Eli că este în suferință și că ceea ce vorbea era „excesul” de suferință și neliniște. În timp ce vorbea, Eli s-a dovedit capabil să se apropie de inima Anei, spunându-i în cele din urmă să meargă în pace: „Dumnezeu lui Israel să-ți dea după ceea ce ai cerut”. Și-a dat seama, a remarcat Pontiful, că a greșit și a făcut să iasă din inima lui „binecuvântarea și profeția”. La scurtă vreme, Ana l-a născut pe Samuel.
Papa Francisc a continuat: „Eu voi spune păstorilor care au trăit viața fiind detașați de Dumnezeu și de popor, de oameni: ‘Nu-ți pierde speranța. Există întotdeauna posibilitatea. Acestuia i-a fost îndeajuns să vadă, să se apropie de această femeie, să o asculte și să retrezească autoritatea pentru a binecuvânta și a proroci. Profeția a avut loc și femeia a născut un fiu’. Autoritatea este darul lui Dumnezeu. Numai de la El vine. Isus o dăruiește celor care sunt ai Săi. Autoritate în a vorbi, care vine din apropierea de Dumnezeu și de oameni, mereu împreună. Autoritatea care este coerență, nu duplicitate a vieții. Și dacă un păstor o pierde, cel puțin să nu piardă speranța, ca Eli: există întotdeauna timp pentru a se apropia și a retrezi autoritatea și profeția”.
