Papa în Peru: Nu protejați doar Amazonia, protejați și locuitorii ei
19.01.2018, Întâlnire în Puerto Maldonado (Catholica) - Adresându-se membrilor comunităților indigene amazoniene din Peru, în ziua de vineri, 19 ianuarie 2018, Papa Francis a spus că, contrar mentalității consumeriste, care pune bunurile materiale deasupra binelui oamenilor, protejarea Amazoniei înseamnă și a ține cont de interesele celor care trăiesc acolo. „Permiteți-mi să spun că dacă pentru unii sunteți un obstacol sau o piedică, adevărul este că viețile voastre strigă împotriva unui stil de viață care nu este conștient de adevăratul său cost”, le-a spus Pontiful indigenilor peruvieni.
„Trebuie să ne desprindem de paradigma istorică care privește Amazonia ca o sursă inepuizabilă pentru aprovizionarea altor țări, fără a ține cont de locuitorii ei… Amazonienii sunt memoria vie a misiunii pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o tuturor: protejarea casei comune”. Papa Francisc vizitează Peru în perioada 18-21 ianuarie. În cadrul primei sale zile întregi în țară, s-a întâlnit cu popoarele indigene din regiunea amazoniană, în orașul Puerto Maldonado. Orașul se află în regiunea Madre de Dios, în sud-estul statului Peru, și este considerat poarta de acces spre sudul junglei Amazonului. Există circa 332.000 indigeni care trăiesc în Amazonia, dintre care 29.000 se află în Vicariatul Apostolic din Puerto Maldonado.
Întâlnirea a inclus interpretarea de cântece și dansuri și un discurs al Vicarului apostolic de Puerto Maldonado, Episcopul David Martinez de Aguirre Guinea O.P. Înainte de a vorbi, Papa Francisc a ascultat și mărturiile a trei amazonieni. Au fost distribuite copii ale Enciclicei sale din 2015, Laudato Si, tradusă în limbile locale. În discursul său, Papa a enumerat diferitele grupuri native care trăiesc în Amazonia peruviană, mulțumindu-le pentru participarea lor și pentru că i-au oferit ocazia de a vedea „de aproape, în chipul vostru, reflecția acestui pământ”.
Este un chip „de o infinită varietate și de o enormă bogăție biologică, culturală și spirituală”, a spus el. A atras de asemenea atenția asupra amenințărilor cu care se confruntă amazonienii nativi pe propriul lor pământ, afirmând că în prezent sunt probabil cele mai rele pe care le-au experimentat. Aceste provocări includ tentativa marilor companii de a lua în posesie petrolul, gazele, lemnul și aurul din regiune. Există și mișcări care, „susținând că vor să protejeze pădurea, acaparează mari întinderi de păduri și negociază apoi cu ele”, ducând la situații de opresiune pentru populațiile native, care își pierd accesul la pământ și la resursele sale.
Referindu-se la traficul de ființe umane, pe care l-a numit „un atac devastator asupra vieții”, Papa Francisc a condamnat în mod ferm în special munca forțată și abuzurile sexuale, adesea legate de mineritul ilegal, spunând că „apărarea pământului nu are alt scop decât apărarea vieții „. A amintit cuvintele Sf. Turibiu, care la cel de-al III-lea Sinod din Lima, din anii 1500, a spus: „Nu numai că în trecut s-au făcut mari greșeli și acte de constrângere față de acești sărmani, ci și în vremea noastră mulți încearcă să facă același lucru „. „Din păcate, cinci secole mai târziu, aceste cuvinte rămân actuale”, a spus Papa. „Această profeție trebuie să rămână vie în Biserica noastră, care nu va înceta niciodată să pledeze pentru cei marginalizați și pentru cei care suferă”.
Pontiful a vorbit, de asemenea, despre munca frumoasă a Bisericii din Amazonia și despre numeroșii misionari din istorie care s-au dedicat regiunii, apărând poporul și cultura sa. „Fiecare cultură și fiecare viziune asupra lumii care primește Evanghelia îmbogățește Biserica, arătând un nou aspect al chipului lui Cristos. Nu cedați în fața încercărilor de a dezrădăcina credința catolică din popoarele voastre. Biserica nu este străină de problemele și viețile voastre, nu dorește să stea departe de stilul vostru de viață și organizare. Avem nevoie de populația nativă pentru a modela cultura Bisericilor locale din Amazonia”. Papa i-a încurajat să îi ajute pe Episcopii și misionarii lor să fie uniți cu ei, pentru ca prin dialogul incluziv, ei să poată contribui la modelarea chipului Bisericii.
În acest spirit, a explicat Sfântul Părinte, a decis să convoace un Sinod al Episcopilor pentru Amazonia, care va avea loc în 2019. I-a mai încurajat pe cei care folosesc arta, literatura, meșteșugurile și muzica să împărtășească viziunea lor despre lume și bogăția lor culturală. Multe s-au scris și spus despre ei, dar „este bine că acum voi sunteți cei care vă definiți pe voi înșivă și ne arătați identitatea voastră. Trebuie să vă ascultăm.” De aceea a dorit Papa să îi viziteze și să îi asculte, „pentru ca să putem sta împreună, în inima Bisericii, să împărtășim provocările voastre și să reafirmăm împreună cu voi o opțiune serioasă de apărare a vieții, de apărare a pământului și de apărare a culturilor”.
