Papa Francisc: Duceți balsamul milostivirii divine la victimele traficului cu ființe umane
09.02.2018, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte a primit vineri, 9 februarie 2018, în audiență, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, membrii Grupului Santa Marta, grupul de lucru format din experți din diferite domenii și oameni ai Bisericii înființat pentru abordarea chestiunilor sociale și, în special, promovarea rugăciunii și a reflecției privind traficul cu ființe umane. Audiența a fost prilejuită de Conferința anuală a grupului, care se reunește în Ziua Mondială de Rugăciune și reflecție împotriva traficului cu ființe umane. Conferința a fost dedicată anul acesta unei perspective mondiale asupra traficului cu ființe umane și a formelor moderne de sclavie, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
„Ca lideri în forțele de ordine, cercetare, politici publice și asistență pastorală”, a remarcat Papa în discursul său, „voi oferiți o contribuție esențială la abordarea cauzelor și efectelor acestui flagel modern, care continuă să provoace mari suferințe umane. Nutresc speranța că aceste zile de reflecție și de schimb de experiențe au adus într-o lumină mai clară interacțiunea problematicilor globale și locale ale traficului cu ființe umane. Experiența arată că atare forme moderne de sclavie sunt mult mai răspândite decât se poate închipui, chiar și – spre scandalul și rușinea noastră – în interiorul celor mai prospere dintre societățile noastre”.
„Strigătul lui Dumnezeu adresat lui Cain, care se află în primele pagini ale Bibliei – ‘Unde este fratele tău?’ – ne provoacă”, a spus mai departe Pontiful, „să analizăm cu atenție diversele forme de complicitate prin care societatea tolerează și încurajează, în special când este vorba de traficul cu ființe umane în scopuri sexuale, exploatarea bărbaților, a femeilor și a copiilor vulnerabili” (cf. Evangelii gaudium 211). „Inițiativele menite să combată traficul cu ființe umane, în obiectivul lor concret de a dezafecta rețelele criminale, trebuie să țină cont tot mai mult de mai vastele sectoare aferente, de exemplu: folosirea responsabilă a tehnologiilor și a mijloacelor de comunicare; implicațiile etice ale modelelor de creștere economică în care este privilegiat profitul în dauna persoanelor”.
„Sunt încrezător că dezbaterile voastre din aceste zile vor ajuta și la creșterea conștiinței cu privire la necesitatea tot mai mare de a ajuta victimele acestor crime, însoțindu-le pe un parcurs de reintegrare în societate și de restabilire a demnității lor umane. Biserica este recunoscătoare pentru orice efort depus pentru a aduce balsamul milostivirii divine celor care suferă, pentru că acesta este și un pas esențial pentru asanarea și reînnoirea societății în ansamblul ei”. Exprimându-și, în fine, recunoștința pentru angajarea și colaborarea arătate „în acest sector crucial” de membrii Grupului Santa Marta, Sfântul Părinte a asigurat de rugăciunile sale pentru buna reușită a lucrărilor și a invocat binecuvântarea Domnului aducătoare de „înțelepciune, tărie și pace”.
