Exercițiile spirituale ale Papei: Setea lui Dumnezeu între Ionesco și „Micul Prinț”
19.02.2018, Vatican (Catholica) - Suntem ființe neliniștite, limitate, vulnerabile. Bărbați și femei „incompleți și în construcție”. Însetați „de relații, de acceptare și de iubire”. Numai Isus poate satisface această „sete”; de fapt, El însuși spune în Cartea Apocalipsei: „Cui îi este sete, să vină”.
Sfintele Scripturi se amestecă, în meditațiile pe care preotul José Tolentino de Mendonça le desfășoară pentru exercițiile spirituale de Postul Mare ale Papei și ale Curiei Romane în „Casa Divin Maestro” la Ariccia, cu teatrul absurdului al lui Eugene Ionesco și cu literatura fantastică din „Micul Prinț”, capodopera lui Antoine de Saint Exupery. Teolog și poet, precum și vice-director al Universității Catolice din Lisabona, părintele Tolentino în meditația sa din această dimineață, a doua după cea de ieri seara, se concentrează asupra temei „Știința setei”. Reflecția sa, informează Vatican News care prezintă fragmente din predica preotului, definește garniturile „abundenței” și „gratuității” de viață pe care Fiul lui Dumnezeu le oferă omului.
Isus promite să ne adape, conștient de „câte obstacole ne frânează” și de câte „derive ne întârzie”. Dar noi dorim să umplem această sete? Adică, îl dorim pe Dumnezeu? Știm să recunoaștem setea noastră? Suntem „așa de aproape de izvor și mergem așa de departe”, afirmă predicatorul. De altfel, „nu este ușor să ne expunem setei”: ea „ne privează de respirație, ne epuizează, ne termină. Ne lasă asediați și fără forțe pentru a reacționa… ne duce la limita extremă”. Este ceea ce i se întâmplă lui Jean, protagonistul masculin din „Setea și foamea” de Ionesco, un om „fără rădăcini, nici casă, incapabil să creeze legături, pierdut în golul labirintului în care ascultă numai zgomotul solitar al propriilor pași”. Figura sa este una devorată de un „gol infinit”, de „o neliniște pe care se pare că nimic nu o poate potoli”.
Este setea omului de astăzi; o sete, explică pr. Tolentino, care „se transformă în îndepărtare față de ceea ce este esențial, într-o incapacitate de discernământ”. Așadar se poate vorbi despre „consumism spiritual” care merge în același pas cu consumismul material impus de societatea de astăzi „drept criteriu de fericire”. Cu el „dorința se transformă într-o capcană”: de fapt, de fiecare dată când credem că potolim setea noastră într-o „vitrină”, într-un „lucru cumpărat”, într-un „obiect”, posesia comportă devalorizarea sa, afirmă pr. José. Aceasta face să crească golul: obiectul dorinței noastre este o „entitate absentă”, afirmă el, este un „obiect care lipsește mereu”. Există multe „moduri de a înșela nevoile și de a adopta o atitudine de evadare spirituală fără a conștientiza vreodată că fugim”, a subliniat predicatorul. „Implicăm motive sofisticate de profit și de eficacitate” înlocuind cu ele „auscultația profundă a spațiului nostru interior și discernământul setei noastre”, uitând de faptul că nu există și probabil nu vor exista niciodată „pastile în măsură să rezolve mecanic problemele noastre”. De aceea Domnul indică noi direcții: „Cui îi este sete, să vină; cine dorește, să bea gratuit apa vieții”, nu încetează să ne spună.
Deci invitația este să încetinim „pasul nostru” și „să conștientizăm nevoile noastre”. Să repunem în Dumnezeu setea noastră „de relații, de acceptare și de iubire”, „un patrimoniu biografic”, afirmă teologul portughez, care este prezentă în fiecare ființă umană din copilărie până la bătrânețe și pe care „suntem chemați s-o recunoaștem și să mulțumim pentru ea”. Reflecția de aseară a pr. José Tolentino, prima din exercițiile spirituale, s-a desfășurat în schimb pornind de la episodul întâlnirii dintre Isus și samariteană la fântână prezentat de Ioan. Cererea „dă-mi să beau” făcută de Mesia, un iudeu, unei femei din Samaria, regiune populată de dizidenți cu care evrei nu se împăcau, lasă dezarmați de „uimire”.
Tocmai uimirea este atitudinea la care invită predicatorul. Trebuie să devenim „învățăcei ai uimirii”, i-a spus Papei și Curiei. Uimire față de un Dumnezeu care „este cerșetor al omului”, care asumă toate slăbiciunile umane într-un „trup care experimentează truda zilelor”, care este „consumat de grija iubitoare a altora”. Isus „a venit să ne caute”, remarcă pr. Tolentino, „în fragilitatea noastră cea mai abisală și nocturnă, să ne simțim înțeleși și căutați de setea lui Isus”. Setea Sa nu este setea noastră, nu este o sete „de apă”, este o sete mai mare. „Este sete de a ajunge la setea fiecăruia dintre noi, de a intra în contact cu rănile noastre”. El ne cere: „Dă-mi să beau”, noi „îi vom da? Ne vom da de băut unii altora?” Părintele José a încheiat invitând să se simtă „îmbrățișați” de Dumnezeu: El „știe că noi suntem aici”. De aceea, în interiorul nostru, să îi spunem: „Doamne, eu sunt aici așteptând nimic. Care este ca și cum aș spune: te aștept numai pe Tine, aștept ceea ce Tu îmi dai”. (material Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
