Sfinții în mijlocul nostru – colocviu cu predicatorul Casei Pontificale

23.02.2018, Vatican (Catholica) - Sfinții sunt între noi, trăiesc chiar în mediul nostru cotidian, adesea sunt ascunși în ochii celor mai mulți, dar un lucru îi unește: nu sunt super-oameni. Sunt discipoli ai lui Cristos care s-au îmbrăcat în El. Și tocmai despre invitația paulină: „Îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos” capucinul Raniero Cantalamessa va ține predicile de Postul Mare în capela Redemptoris Mater din Palatul Apostolic Vatican, care încep vineri 23 februarie. Predicatorul Casei Pontificale vorbește despre asta în acest interviu la L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcupentru ITRC.ro.

– Puteți explica alegerea temei?

– Biserica trebuie să înfrunte provocări infinite și să răspundă la misiuni infinite, însă pentru Dumnezeu în mod absolut lucrul cel mai important al Bisericii este sfințenia. Cristos a format-o „pentru a fi sfântă și neprihănită în fața sa în dragoste”. Tot restul trebuie să folosească pentru acest scop: sacramente, slujiri, documente, inițiative pastorale. Încă o dată am simțit nevoia de a dedica predica de Postul Mare ca să îmi amintesc mie însumi și altora acest adevăr al lui porro unum necessarium, al unicului lucru necesar. „Există o singură nenorocire ireparabilă în viață”, spunea Léon Bloy, „și este de a nu fi sfinți”. Există și un alt motiv care m-a determinat să aleg această temă. Împreună cu chemarea universală la sfințenie, Conciliul Vatican II a dat și indicații precise despre ce anume se înțelege prin sfințenie în creștinism. „Sfințenia este unirea perfectă cu Cristos” (Lumen gentium, 50). Este vorba de a conștientiza această viziune reînnoită despre sfințenie și a o face să tracă în practica Bisericii, inclusiv practica de „a face sfinții”.

– Cum este posibil „să ne îmbrăcăm în Cristos”?

– „A ne îmbrăca în Cristos” este un mod metaforic dar folosit eficace de Sfântul Paul pentru a exprima adevărata natură a sfințeniei creștine care este esențialmente cristologică. Apostolul exprima aceeași idee când îi îndeamnă pe filipeni „să aibă aceleași sentimente care au fost în Cristos Isus”. Deci nu este vorba de a urmări un model abstract de viață morală și nici așa-numitul „eroism al virtuților”, ci de a putea spune cu apostolul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiesc în mine”. Aici se vede distanța care desparte sfințenia creștină de aceea pe care, urmându-l pe Albert Camus, mulți o propun ca o formă laică și chiar atee de sfințenie.

– Biserica are nevoie de sfinți?

– Sfinții sunt Evanghelia trăită; sunt cei care fac credibilă Biserica; sunt într-adevăr „sarea pământului”. Este greu de imaginat ce ar fi Biserica din acești două mii de ani trecuți fără ceata infinită de sfinți care au presărat-o. Una dintre lucrurile care umplu mai mult de uimire și determină să îl glorificăm pe Dumnezeu pentru sfinții Săi este varietatea lor infinită. Dumnezeu reușește să facă sfinții cu toate stofele, să facă să răsară florile sale în toate climele, chiar și cele mai ostile. Au fost epoci mai mult sau mai puțin „spirituale” și vii în viața Bisericii, dar în nici una nu au lipsit sfinți.

– Există o sfințenie a cotidianului?

– Sfințenia este esențialmente a cotidianului. Am parcurs un drum lung pentru a elibera ideea sfântului de stări și stiluri deosebite de viață, de care prea mult timp a rămas legată. Totuși încă mai este mult drum de parcurs, pentru a da poporului creștin adevărata idee a sfințeniei și a depăși teama pe care acest cuvânt încă o mai inspiră în mulți care îl asociază cu dovezi și mortificații mai presus de îndemâna lor. Poate că într-o zi în cer vom rămâne uluiți când vom descoperi giganți de sfințenie rămași complet necunoscuți oamenilor. Există flori pe care Dumnezeu le cultivă numai pentru Sine, sfinți al căror parfum a fost respirat numai de Dumnezeu și eventual de vreunul care a trăit lângă ei.

– Cum se recunosc sfinții?

– Ar lua mult să răspund la această întrebare, de aceea numesc numai un semn infailibil de recunoaștere: smerenia. Biserica Catolică, de-a lungul secolelor, și-a dat o întreagă serie de criterii obiective în vederea „canonizării” sfinților. A acumulat în aceasta o experiență neîndoielnică și înțeleaptă, mereu în curs de perfecționare. Dacă pot să îmi permit un auspiciu este ca aceste criterii să reflecte tot mai mult idealul biblic amintit de Conciliu, dând nouă limfă doctrinei scolastice a sfințeniei dominante până acum, bazate pe „virtuți”. Tocmai pentru aceasta am ales ca temă a meditațiilor de Postul Mare sinteza biblică cea mai completă și mai compactă a unei sfințenii întemeiate pe kerygma, care este cea trasată de Sfântul Paul în partea parenetică a Scrisorii către Romani (cap. 12-15).

Sursa: ITRC.ro