„Maica Bisericii”, o proclamare neașteptată a Papei Paul al VI-lea
04.03.2018, Vatican (Catholica) - Cu instituirea sărbătorii obligatorii a Mariei Maica Bisericii în calendarul liturgic roman pentru lunea de după Rusalii, stabilită de Papa Francisc cu un decret publicat sâmbătă, 3 martie 2018, se împlinește un drum început în urmă cu 54 de ani. Era 21 noiembrie când Papa Paul al VI-lea, în discursul de încheiere a celei de-a treia sesiuni conciliare, în timpul ședinței care promulga Constituția Lumen gentium dedicată Bisericii și decretele despre ecumenism și despre Bisericile Răsăritene, o proclama în fața a peste două mii de Episcopi reuniți în Bazilica San Pietro pe Maria ca „Maica Bisericii”, citim într-un material al Vatican Insider, publicat pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătrașcu.
De mai multe ori, în anii 1959 și 1960, Papa Ioan al XXIII-lea o definise în acest mod pe Preasfânta Fecioară Maria, și însuși Papa Paul al VI-lea, la sfârșitul celei de-a doua sesiuni de lucrări conciliare, exprimase speranța să se ajungă la această proclamare. În precedentele sesiuni ale Conciliului Vatican II se discutase dacă să se promulge aparte o schemă dedicată Preasfintei Fecioare Maria sau dacă în schimb să se insereze un capitol mariologic în schema „De Ecclesia”. A prevalat poziția Episcopilor germani și austrieci, care i-au cerut teologului Karl Rahner să pregătească un studiu în această privință.
Conform lui Rahner, textul comisiei pregătitoare, intitulat „Despre Preasfânta Fecioară Maria, Maica Bisericii”, reprezenta „izvor de neliniște vie” și „ar fi rezultat un rău inimaginabil din punct de vedere ecumenic, atât în ce îi privește pe răsăriteni cât și în ce îi privește pe protestanți”. Astfel schema a fost redusă până la a face din ea un capitol al Constituției despre Biserică, însă propunerea a trecut numai cu 17 voturi în plus (1.114 pentru, 1.097 contra); din titlu dispăruseră cuvintele „Maica Bisericii”.
La 4 septembrie 1964, Cardinalul Stefan Wyszynski, primat polonez, în numele episcopatului din țara sa, a trimis Papei o cerere ca să se reînnoiască consacrarea neamului omenesc la Inima Neprihănită a Mariei și să fie proclamată Preasfânta Fecioară Maria „Maică a Bisericii” sau „Maică a popoarelor”. Papa Paul al VI-lea a cerut comisiei doctrinale să studieze problema, iar părerea contrară pe care aceasta a dat-o era legată exclusiv de motive de „conveniență ecumenică”. „Cardinalul Ottaviani a comunicat secretarului Felici decizia comisiei”, amintea Mons. Vincenzo Carbone, „explicând că votul negativ a fost motivat de motivații pastorale, psihologice și ecumenice”. Însă organismul doctrinal recunoscuse că titlul putea să fie admis din punct de vedere teologic. Aflând decizia comisiei, Papa Montini a comentat: „Îmi pare rău puțin, dar răbdare”.
Majoritatea părinților conciliari, așa cum este documentat de intervențiile lor și de petițiile prezentate în aulă, nu erau deloc contrari proclamării. Și când Papa, pe neașteptate și din inițiativa sa personală, a afirmat în timpul discursului de încheiere a celei de-a treia sesiuni conciliare: „Așadar, spre gloria Fecioarei și spre întărirea noastră, o proclamăm pe Maria Preasfântă Maică a Bisericii”, adunarea părinților a izbucnit în aplauze zgomotoase. Însă nu au lipsit criticile, chiar grele, la inițiativa papală. Jean Guitton, filozoful prieten Papei Montini, prezent în bazilică, a scris că gestul acestuia a părut acela „al unei gazde care-i pune în încurcătură pe invitații săi”. Invitații erau în acest caz observatorii necatolici. „Decizia Papei nu a fost grăbită, nici improvizată. Ea s-a format după o atentă analiză a dezbaterii, o lungă reflecție și consultare”, amintea Mons. Carbone.
