Papa Francisc către preoți: Nu sunteți stăpânii conștiințelor credincioșilor
11.03.2018, Vatican (Catholica) - Vineri, 9 martie, Papa Francisc s-a adresat participanților la cursul anual oferit de Penitențeria Apostolică privind forul intern, la care au participat în principal preoți recent hirotoniți, seminariști și preoți speciali numiți pentru spovezi și pentru administrarea de penitențe. Anul acesta, în contextul apropiatului Sinod al Episcopilor dedicat tinerilor, cursul s-a concentrat pe relația dintre Spovada sacramentală și discernământul vocațional.
În discursul său, Pontiful a vorbit despre „să spunem așa avantajul” pe care îl au preoții tineri când vine vorba de a asculta spovezile altor tineri, datorită vârstei apropiate care „favorizează dialogul sacramental”. Pe de altă parte, există limite și provocări atunci când ești la începutul preoției și deci îți lipsește experiența, a mai spus el. Pornind de aici a întrebat: cum se face ascultarea Spovezii, în special la tineri, atunci când vine vorba de discernământul vocațional. „Înainte de toate aș spune că este necesar să se redescopere mereu, cum afirmă Sfântul Toma de Aquino, dimensiunea instrumentală a slujirii noastre. Preotul confesor nu este izvorul milostivirii și nici al harului; este cu siguranță instrumentul indispensabil, dar este întotdeauna instrument! Și când preotul ia în stăpânire aceasta, îl împiedică pe Dumnezeu să acționeze în inimi.”
A avertizat preoții să nu se comporte ca niște „stăpâni ai conștiințelor”, atrăgând atenția în special în spovedirea tinerilor, „a căror personalitate este încă în formare și, de aceea, mult mai ușor influențabilă”. Drept urmare a insistat: „A ne aminti că suntem și că trebuie să fim numai instrumente ale Reconcilierii este prima condiție pentru a asuma o atitudine de ascultare umilă a Duhului Sfânt, care garantează un autentic efort de discernământ. A fi instrumente nu înseamnă o diminuare a slujirii, ci, dimpotrivă, este deplina ei realizare, pentru că în măsura în care dispare preotul și apare mai clar Cristos marele și veșnicul Preot, se realizează vocația noastră de ‘servitori nefolositori’.”
Un alt punct accentuat a fost ascultarea întrebărilor penitentului înainte de a oferi răspunsurile. „A da răspunsuri, fără a ne fi preocupat să ascultăm întrebările tinerilor și, acolo unde este necesar, fără a fi încercat să provocăm întrebări autentice, ar fi o atitudine greșită”, a spus Papa. „Confesorul este chemat să fie om al ascultării: ascultare umană a penitentului și ascultare divină a Duhului Sfânt. Ascultându-l cu adevărat pe fratele în colocviul sacramental, noi îl ascultăm pe Isus însuși, sărac și umil; ascultându-l pe Duhul Sfânt ne punem în ascultare atentă, devenim auditori ai Cuvântului, așadar oferim cea mai mare slujire tinerilor noștri penitenți: îi punem în contact cu Isus însuși.”
Când preotul nu uită că este doar un instrument și ascultă atent penitentul, acesta se poate înscrie pe drumul discernământului vocațional. „Fiecare tânăr ar trebui să poată auzi glasul lui Dumnezeu fie în propria conștiință, fie prin ascultarea Cuvântului”, a spus Sfântul Părinte. A subliniat importanța însoțirii tinerilor de către confesor, care poate deveni – dacă tinerii îi cer, nu impunând el – îndrumătorul lor spiritual. „Discernământul vocațional este înainte de toate o lectură a semnelor, pe care însuși Dumnezeu le-a pus deja în viața tânărului, prin calitățile sale și inclinațiile sale personale, prin întâlnirile avute și prin rugăciune.”
Pontiful și-a încheiat discursul spunând: „Dragi preoți tineri, viitori preoți și dragi duhovnici, fiți martori ai milostivirii, fiți ascultători umili ai tinerilor și ai voinței lui Dumnezeu pentru ei, fiți mereu respectuoși față de conștiința și de libertatea celui care se apropie de confesional, pentru că însuși Dumnezeu iubește libertatea lor. Și încredințați-i pe penitenți celei care este Scăparea păcătoșilor și Maica milei.”