Exerciții spirituale pentru cercetași la Pașcani

12.04.2018, Iași (Catholica) - În perioada 5-8 aprilie 2018, cercetașii din centrele locale „Adormirea Maicii Domnului” Pildești, „Coborârea Duhului Sfânt” Adjudeni și „Sfânta Maria Regină” Coman au participat la exercițiile spirituale, ce au avut loc la mănăstirea „Cavanis” din Pașcani. Organizatori au fost Maria Avădăni și fratele Jesus Sagredo, iar îndrumătorul spiritual părintele Antonio-Elcio Alexio.
Tema centrală a fost „Timpul trece, darul rămâne! Viața cu Domnul este un mare dar”. Astfel, am aprofundat noțiuni despre Biblie, acestea fiind corelate cu marile evenimente din întreaga istorie a omenirii. În prima seară am vizionat filmul „Fără arme pe linia întâi”, iar cu ajutorul discuțiilor care au urmat, am reușit să înțelegem mai bine sensul vieții și al planului pe care Dumnezeu îl are cu noi. Iar pentru a învăța să îl descoperim pe Dumnezeu în toate lucrurile și experiențele trăite, fiecare zi din cadrul exercițiilor spirituale a presupus momente de rugăciune și celebrare euharistică, îmbinate cu activități cercetășești, cercuri de împărtășire a ideilor și examinarea conștiinței.
Părintele Elcio a reușit să atingă câteva puncte esențiale ale vieților noastre și să ne pună pe gânduri cu privire la relația fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu, la relația cu sine și la responsabilitatea alegerilor noastre. Am mai meditat totodată la misiunea pe care fiecare dintre noi o are, la momentele în care l-am simțit pe Dumnezeu și la modul în care ne-a răspuns în momentele de cumpănă. Pe lângă toate aceste puncte de reflecție, la progresul spiritual au contribuit și momentele de colocviu și spovadă, îndrumate de pr. Elcio Alexio, pr. Flavian Ciuciu și pr. Alois Hârja, care au reușit să răspundă deschis tinerilor cu privire la lucrurile cu care se frământă în viața de zi cu zi.
Un important impact l-au avut și discuțiile în grup, fiind o ocazie bună de a-i asculta pe ceilalți, de a descoperi și de a cunoaște. De asemenea, prin rugăciunea Taize, am reușit să ne interiorizăm și să medităm mai mult la relația noastră cu Dumnezeu. Un alt moment special a fost cel al rugăciunii „Căii Luminii”, moment în care am răspândit lumina din noi înșine, parcurgând drumul lui Isus la înviere. Așadar, cu ajutorul acestor zile pline de har am reușit să ne dăm seama de rolul important al lui Dumnezeu în viața noastră și să ne descoperim pe noi înșine. Mulțumim atât organizatorilor, cât și îndrumătorului spiritual, care ne-a primit cu mare căldură și ne-a oferit condiții prielnice pentru desfășurarea acestei activități. (Daria Mîrț pentru Ercis.ro)
