PS Florentin: Lupta Doinei Cornea nu a fost politică, ci pentru binele societății românești

09.05.2018, Cluj (Catholica) - „«Nu te teme turmă mică, pentru că iată, i-a plăcut Tatălui să vă dea vouă Împărăția cerurilor» (Lc 12, 32). Este un citat care ne îndeamnă la curaj, indiferent de număr sau de statistici.” Cu aceste cuvinte și-a început Episcopul de Cluj-Gherla panegiricul său la ceremonia funerară pentru Doina Cornea. Aceasta a fost organizată luni, 7 mai 2018, la Casa Universitarilor din Cluj. „Doamna prof. univ. Doina Cornea, pe care o conducem astăzi pe ultimul drum pământesc, făcea parte din această minoritate exclusă, marginalizată, cu tendința de a fi redusă la tăcere în timpul regimului de care ne amintim cu toții. A fost numită în repetate rânduri disidentă, și, un istoric american o numea: «dizidenta cea mai curajoasă și mai demnă de respect din România care a sfidat timp de opt ani regimul anacronic și represiv al lui Ceaușescu».”

PS Florentin Crihălmeanu a vorbit despre acțiunile prin care d-na Doina s-a opus regimului comunist, apoi a adăugat: „s-a vorbit mult despre dizidența ei, împotrivirea ei, dar s-a vorbit mai puțin despre spiritul vizionar pe care l-a avut; nu a fost doar o persoană care a protestat împotriva non-valorilor comuniste, dar a oferit și soluții pentru viitor. A încercat să explice societății românești claustrate în ghetoul comunist că o națiune nu se poate dezvolta decât prin cultură, printr-o bună spiritualitate și morală, prin contacte externe și prin dialog cu alte națiuni. Însă lupta ei nu a fost o luptă politică, ea nu a luptat pentru un partid, ci a fost o luptă pentru binele societății românești. Și aici ne întâlnim cu alte destine – este acea rădăcină a unei identități confesionale care și-a spus cuvântul de-a lungul istoriei, spre binele aceste națiuni.”

„Pentru că suntem în Anul aniversar al Centenarului de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, și în Anul omagial al primului Cardinal român, Iuliu Hossu, acum, la ultima însoțire pământească a doamnei profesoare Doina Cornea, amintesc numele a două mari personalități vizionare, care, așa cum s-a amintit, au avut același destin, de «exilați de ai săi, la ai săi»: Episcopul Inochentie Micu Klein și Episcopul martir și mărturisitor Iuliu Hossu, primul purpurat al neamului românesc, care a rămas perseverent în crezul său în Biserica sa Unită cu Roma, în victoria ei în cursul istoriei, indiferent de propunerile ispititoare ale regimului ateu, sau din partea altor confesiuni, răspunzând mereu, cu aceeași tărie și fermitate: «credința noastră este viața noastră». Pentru a putea afirma așa ceva, este nevoie, mai înainte, să ai cu adevărat un crez în viață. Și aici ne întâlnim cu destinul doamnei profesoare Doina Cornea, care spuneam, a fost în felul său o vizionară, a înțeles că societatea românească din anii 75 – 80, era o societate în plină degradare.”

Preasfinția Sa a citat dintr-o scrisoare adresată intelectualilor din România, prin intermediul Postului de radio Europa Liberă, era un îndemn la regăsirea scalei valorilor morale și spirituale. Doina Cornea vorbea despre „un popor care are nevoie de lumină, de deschidere, de dialog”. A continuat cu alte detalii biografice, descriind motivele care au atras represalii din partea securității, opoziția ei față de «impunerea unei ideologii reductive și sterilizante». D-na Cornea a făcut traduceri din Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionesco, pentru a deschide studenților orizontul de gândire; a înțeles că era nevoie de regenerarea unei elite care fusese distrusă în perioada 48-56. De asemenea, deopotrivă, după anii 80, detașându-se de partidele politice care nu erau puse în slujba unei democrații autentice, d-na Cornea a continuat să apere și să afirme aceleași valori. „La fel cum Micu Klein își încheie cursul vieții la Roma fără a se putea întoarce acasă, Cardinalul Iuliu Hossu în Mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani, în domiciliu obligatoriu, în mod asemănător, d-na profesoară Doina Cornea, neînțeleasă de ai săi, s-a autoexilat din cadrul unei politici post-comuniste dar tot comuniste, care apoi, în timp, și-a dovedit ineficiența.”

„De viața spirituală se îngrijea cu regularitate. Am avut și eu ocazia să stau de vorbă cu doamna profesoară, atât la Episcopie cat și la domiciliul dânsei, pe teme spirituale și avea mare grijă de cele spirituale, tocmai pentru a putea sta dreaptă în fața lui Dumnezeu și a fi sigură că judecățile exprimate nu sunt ale ei, ci există o voință mai presus de ea. A sta drept în fața societății, a sta drept în fața lui Dumnezeu, este un ideal pe care ar trebui orice creștin să îl împărtășească. Putem afirma că doamna profesoară stă acum drept în fața societății românești și drept și în fața lui Dumnezeu. În semn de apreciere și recunoaștere a meritelor sale în activitatea din vremea de clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice, dar și prin sprijinul acordat pentru renașterea Bisericii Greco-Catolice, după anii 90, Papa Ioan Paul al II-lea, astăzi Sfântul Ioan Paul al II-lea, i-a acordat titlul onorific și Diploma de Cavaler al Sfântului Silvestru Papă, la 9 iunie, Anul Domnului 2003, eu având bucuria de a-i înmâna acest document, personal, în sala Mușlea a Bibliotecii Centrale Universitare.”

„Domnul a chemat-o acum să se alăture marilor înaintași, în locul unde va primi și binemeritata răsplătire, pentru lupta purtată în numele adevărului, al libertății și al dreptății, precum și pentru lupta pe care a dus-o pentru afirmarea valorilor Bisericii din care făcea parte, afirmarea drepturilor legitime ale acestui acestei Biserici odios reprimate de regimul comunist. Călătoria sa pământească, iată, se încheie acum, în luna mai, poate nu întâmplător, în luna Episcopilor Martiri și Mărturisitori ai Bisericii Greco-Catolice, cinstiți deja, de peste 18 ani, prin pelerinajele naționale la Sighet, acolo unde își așteaptă obșteasca înviere osemintele Episcopilor Valeriu Traian Frențiu Episcopul de Oradea Mare, Ioan Suciu, Administrator apostolic al Blajului și Episcopul Tit Liviu Chinezu, dimpreună cu atâția alți mari oameni de stat, politici.”

PS Florentin a încheiat spunând: „Acum, la ceasul despărțirii, aducem condoleanțe familiei îndoliate, în mod particular fiului Leontin, care a fost sprijinul bătrâneților și neputințelor doamnei profesoare, cu multă răbdare și cu multă perseverență”. A reamintit de asemenea faptul că, „la dorința familiei, se află aici și resturile pământești ale Ariadnei și vor fi înhumate împreună, într-un semn de solidaritate”. „La ceasul despărțirii, d-na Doina Cornea poate rosti acum, cu Apostolul neamurilor, Sfântul Pavel: «Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, dar în toate acestea, credința am păzit-o». Amin.”