Celebrarea Mirului în comunitatea românilor catolici din Ladispoli

30.05.2018, Ladispoli (Catholica) - În biserica San Giovanni Battista, din Ladispoli, Italia, duminică, 27 mai 2018, în solemnitatea Preasfintei Treimi, la ora 9.30, PS Aurel Percă a celebrat Sacramentul Sfintei Euharistii și Sacramentul Sfântului Mir în comunitatea românilor catolici de aici. Cei 10 candidați din comunitatea catolică românească din Ladispoli și împrejurimi l-au primit pe Duhul Sfânt în viața lor. Au concelebrat pr. Adrian Chili, responsabilul comunității, pr. Isidor Iacovici, pr. Gabriel Hălănduț și pr. Cristian Bîrnat, iar pr. Isidor Mîrț a fost disponibil pentru Spovezi, aflăm de pe Ercis.ro.
Comunitatea l-a întâmpinat pe PS Aurel cu pâine și sare. După un scurt salut, Episcopul a acordat celor adunați binecuvântarea Domnului. La începutul celebrării sacre, unul dintre candidații la Mir a rostit un cuvânt introductiv: „Excelență, așa cum apostolii s-au pregătit cu multă nerăbdare pentru primirea Mângâietorului promis de Isus Cristos, la fel și noi, timp de aproape un an, ne-am pregătit prin cateheză și rugăciune pentru a-l primi pe Duhul Sfânt, dar și dătător de daruri. Duhul lui Cristos cel înviat și înălțat la cer să ne ajute să formăm și aici, departe de țară, o adevărată comunitate creștină, iar credința creștină primită aici și în România să avem curajul să o transmitem oriunde ne vom afla”.
Corul, prin intermediul cântecelor interpretate, a introdus adunarea credincioșilor în atmosfera de sărbătoare sufletească, invocând în repetate rânduri prezența Duhului Sfânt. În cadrul predicii, PS Aurel a evocat momentul coborârii Duhului Sfânt asupra Mariei și a apostolilor adunați în Cenacol. Asemenea ucenicilor, cei 10 copii l-au primit pe Duhul Sfânt în existența lor. Predicatorul a adresat mai multe întrebări candidaților la Sacramentul Mirului. Din răspunsurile primite, individual sau în cor, a rezultat că sunt conștienți de însemnătatea spirituală a acestui Sacrament și pregătiți pentru a se îmbogăți cu pecetea și darurile Duhului Sfânt.
După predică, cei 10 adolescenți au fost miruiți, fiindu-le alături nașii, părinții și rudele. La finalul Sfintei Liturghii, a fost adresat un cuvânt din partea comunității. „Preasfințite Episcop Aurel Percă, cu sufletul plin de bucurie, vă mulțumim pentru imensul dar pe care copiii noștri l-au primit astăzi de la Dumnezeu prin mâinile Excelenței Voastre: Duhul Sfânt cu cele șapte daruri ale Sale. Această pecete a Duhului Sfânt pe care tocmai au primit-o de la Excelența Voastră îi face să devină oameni maturi în credință, vestindu-l pe Cristos prin întreaga lor viață, amintindu-le totodată de faptul că prin Botez au devenit temple vii ale Duhului Sfânt. Prezența puterii Sale în acești 10 candidați la Sfântul Mir face ca de astăzi și ei să devină cea mai frumoasă și convingătoare mărturie despre Cristos; o pagină vie a Evangheliei Sale prin trăirea autentică a promisiunilor făcute la Botez și reînnoite cu o nouă și personală bucurie astăzi”.

