Papa Francisc cere o cooperare centrată pe Duhul Sfânt între catolici și luterani
05.06.2018, Vatican (Catholica) - Într-un discurs adresat luni, 4 iunie 2018, unei delegații a Bisericii Evanghelice Luterane Germane, Papa Francisc a încurajat ecumenismul între catolici și luterani. Făcând referire la acțiuni precum „diferite întâlniri comune de rugăciune” și „multe întâlniri ecumenice”, Pontiful a constatat o tot mai mare deschidere, în ultimii ani, spre cooperarea creștină, subliniind importanța acesteia. A amintit și împlinirea a 500 de ani de la Reformă, marcată în comun de catolici și luterani, ceea ce a dus la un dialog productiv în jurul punctelor de diviziune și a diferențelor între cele două comunități.
Ecumenismul pornește de la rugăciune, a subliniat Sfântul Părinte, „pentru că nu proiectele umane indică drumul, ci Duhul Sfânt: numai El deschide calea și luminează pașii de făcut. Duhul de iubire nu poate decât să ne conducă pe cărările carității. Fiind creștini, catolici și luterani suntem chemați înainte de toate să ne iubim ‘cu înflăcărare unii pe alții cu inimi curate’, pentru că am fost ‘renăscuți prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu și care rămâne’ (1Petru 1,22-23). Dar suntem chemași și să alinăm împreună lipsurile celor nevoiași și ale celor persecutați. Suferințele atâtor frați asupriți din cauza credinței în Isus sunt și o invitație urgentă de a ajunge la o unitate tot mai concretă și vizibilă între noi.”
„Să ne susținem unii pe alții pe drum, ducând înainte și dialogul teologic. Niciun dialog ecumenic nu poate înainta dacă rămânem opriți”, a mai spus Papa. „Trebuie să mergem, să continuăm: nu cu dorința de a alerga înainte pentru a câștiga ținte râvnite, ci mergând împreună cu răbdare, sub privirea lui Dumnezeu”. Pontiful a propus spre reflecție comună teme precum Biserica, Euharistia și slujirea eclezială, subliniind că ecumenismul trebuie „să implice cât mai mulți frați și surori în credință, crescând ca o comunitate de discipoli care se roagă, iubesc și vestesc. Pe această bază dialogul ecumenic ne va ajuta să înaintăm, sub conducerea Duhului Sfânt, în înțelegerea comună a revelației divine, care se aprofundează cunoscându-l și iubindu-l împreună pe Domnul Isus Cristos”.
