A început la Lungro, Italia, Întâlnirea Episcopilor catolici răsăriteni din Europa
15.06.2018, Lungro (Catholica) - Întâlnirea Episcopilor catolici răsăriteni din Europa, aflată la cea de-a XXI-a ediție, se desfășoară în perioada 14-17 iunie 2018 la Lungro, fiind organizată de Eparhia de Lungro a italo-albanezilor din Italia continentală, cu ocazia anului aniversar al Centenarului de la fondarea Eparhiei. La stabilirea obiectivelor reuniunii, Episcopul coordonator, PS Oliverio Donato, Episcop de Lungro, a formulat câteva provocări, identificate „în spiritul Conciliului Vatican II și în armonie cu Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene”, pe care le menționăm: „Cu cât Bisericile noastre Catolice Răsăritene sunt mai mult ele însele, cu atât mai pătrunzătoare va fi mărturia noastră. Cu cât mai vizibilă este aderarea noastră la Răsăritul creștin, cu atât mai fructuoasă și mai plină de valoare va fi complementaritatea noastră față de tradiția Apuseană și aceste Biserici vor putea să facă din ce în ce mai prezentă, în inima Bisericii, comoara Răsăritului creștin”.
Biserica Greco-Catolică din România este reprezentată la întâlnire de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, și PS Vasile Bizău, Episcop de Maramureș. Preasfinția Sa Florentin a transmis, la încheierea primei zile, imagini și informații de la acest important eveniment din viața Bisericii, menționând faptul că tema actualei ediții, „Chipul unei Biserici Răsăritene”, „va cuprinde conferințe discuții și dezbateri pe domeniile: Teologia, Dreptul particular, Liturgia Bisericilor Răsăritene”. Conform relatării de pe EparhiaClujGherla.ro, prima zi a întâlnirii, joi, 14 iunie 2018, a început cu o celebrare în biserica S. Carlo Borromeo din Rende, după care cei circa 70 de participanți din Europa, Marea Britanie și Orientul Mijlociu au plecat cu autocarul, spre Lungro.
La sediul episcopal din Lungro au fost primiți de credincioși în costume folclorice tradiționale. „Aici am vizitat micul muzeu eparhial și apoi ne-am îndreptat în procesiune spre Catedrala frumos împodobită cu icoane și mozaicuri”. Programul efectiv al reuniunii a început cu celebrarea solemnă, în rit bizantin, a Vecerniei, în Catedrala Sf. Nicolae din Mira. Împreună cu comunitatea locală, Episcopii catolici răsăriteni au participat, în continuare, la sesiunea de deschidere. Au participat: ES Mons. Emil Paul Tscherrig, Nunțiul Apostolic din Italia, PF Sviatoslav Șevciuc, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, cei aproximativ 40 de Mitropoliți, Episcopi și Exarhi ai Bisericilor Catolice Răsăritene din Europa, precum și Episcopi din Conferința Episcopală din Calabria, un număr mare de preoți și credincioși din toate parohiile Eparhiei.
Cardinalul Angelo Bagnasco, Arhiepiscop de Genova și președinte al Consiliului Conferințelor Episcopale Europene (CCEE), a adresat un salut. „În această admirabilă Catedrală a Sfântului Nicolae de Mira, în numele CCEE, vă salut cu afecțiune pe voi, Păstori ai Bisericilor Răsăritene ale Europei: suntem catolici și europeni, diferiți prin modul în care trăim și ne celebrăm credința și totuși uniți într-o singură Biserică; diferiți prin apartenența la diferite națiuni, limbi și culturi, suntem trimiși să avem grijă de sufletul poporului nostru și sufletul Europei… Bisericile Catolice Răsăritene din Europa, în special cele care au suferit persecuțiile teribile ale regimurilor comuniste, reprezintă o mare mărturie pentru întreaga Biserică Catolică, care are nevoie să respire cu ‘doi plămâni’. Pentru aceasta este necesar ca tradițiile răsăritene să fie din ce în ce mai cunoscute și iubite de credincioșii și de clerul din întreaga lume. Sunt mulțumit de faptul că în Europa, apropierea afectivă și efectivă a diferitelor comunități este o realitate în creștere.”
A urmat salutul Cardinalului Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Răsăritene, care a amintit mai întâi despre o întâlnire pe care Sfântul Părinte o va avea, în mai puțin de o lună, în orașul Bari, în apropierea relicvelor Sfântului Nicolae – care patronează și Catedrala din Lungro -, cu Patriarhii catolici și ortodocși din Orientul Mijlociu, „pentru a se ruga și a reflecta asupra situației dramatice din această parte a Pământului iubită și vizitată de Dumnezeu în Întruparea Mântuitorului nostru, dar de multă vreme devastată”. Eminența Sa i-a invitat pe toți la rugăciune și să transmită în Eparhiile lor apelul la rugăciune, „pentru ca evenimentul din 7 iulie să fie călăuzit de Spiritul Sfânt și să găsească, prin același Spirit, ascultare și primire în inimile oamenilor”.
S-a amintit de rădăcinile adânci ale identității Bisericilor Catolice Răsăritene de-a lungul secolelor, care împreună reafirmă o misiune a acestor Biserici pentru prezent și viitor, chiar și în interiorul continentului european. Discursul a cuprins și o perspectivă istorică asupra Eparhiei de Lungro, evidențiind bogăția patrimoniului spiritual care se găsește în acest pământ binecuvântat. Totodată, la sărbătorirea centenarului de la înființare, Cardinalul a adresat calde urări Episcopului, preoților, diaconilor și tuturor credincioșilor acestei Eparhii, „ca Fața Domnului plină de lumină să fie cu ei, să îi ajute pe toți să meargă pe calea vieții căutând Fața Domnului”.
Tot în cadrul momentului inaugural, Nunțiul Apostolic în Italia a dat citire mesajului Papei Francisc, în care Suveranul Pontif își exprimă „recunoștința profundă pentru inițiativa providențială care vizează aprofundarea aspectelor importante ale identității și misiunii Bisericilor Catolice Răsăritene”. Papa „speră ca zilele de studiu să favorizeze legătura de unitate și comuniune între păstori, dând un impuls suplimentar și curajos noii evanghelizări a continentului european”. Programul zilnic, la care vor lua parte Episcopi și clerici care reprezintă 12 Biserici Catolice Răsăritene din Europa, va fi marcat de celebrarea zilnică a Sfintei Liturghii, mărturisind bogăția diferitelor tradiții liturgice din Biserica Catolică. Programul mai include oficii liturgice și vizite pastorale și culturale în zonă.
Reuniunea va continua în perioada 15-16 iunie, cu intervenții asupra personalității Episcopului, în special în ceea ce privește unele elemente ale noului proces de recunoaștere a nulității căsătoriei; alte teme: Liturghia, reînnoirea în fidelitate a identității Bisericilor Catolice Răsăritene și modul în care ea reînnoiește viața oamenilor. Alte aspecte care trebuie luate în considerare sunt caracteristicile particulare ale identității unei Biserici Catolice Răsăritene; legea particulară inter-eparhială și contribuția Bisericii Italo-Albaneze la itinerariul ecumenic.
La reuniune sunt reprezentate: Biserica Italo-Albaneză din Italia (Eparhiile Lungro și Piana degli Albanesi), Biserica de Rit Bizantin-Slav din Bulgaria; Biserica Greco-Catolică din Belarus; Biserica Greco-Catolică din Republica Cehă, Exarhatul Apostolic pentru Catolicii de Rit Bizantin din Grecia; Biserica Greco-Catolică din Kazahstan; Biserica Greco-Catolică din Mukačevo; Biserica Greco-Catolică din România; Biserica Greco-Catolică din Serbia și Muntenegru; Biserica Greco-Catolică din Slovacia; Biserica Greco-Catolică Ucraineană (Ucraina, Marea Britanie și Irlanda, Germania, Italia, comunitățile ucrainene din întreaga lume); Biserica Greco-Catolică din Ungaria; Biserica Greco-Catolică Melkită; Biserica Catolică Armeană (Europa), Biserica Siro-Malabareză din Marea Britanie, Biserica Siro-Catolicilor din Europa.
Actuala ediție se va încheia duminică, 17 iunie, cu celebrarea Sfintei Liturghii din Catedrala Sfântul Nicolae din Mira. Cea dintâi Întâlnire a Episcopilor catolici răsăriteni din Europa a avut loc în 1997, în Dieceza de Hajdúdorog, Ungaria, și a fost inițiată de Cardinalul Achille Silvestrini, prefectul Congregației pentru Bisericile Răsăritene, care dorea să creeze un spațiu în care Episcopii acelor Biserici afectate în mod particular de regimurile ateiste „să poată să își clarifice tot mai mult rolul în Europa de astăzi și să fie iubite și respectate pentru istoria lor de loialitate față de Biserică și față de Papa, plătită cu preț scump” (din Introducerea Cardinalului Achille Silvestrini la Acta primei Întâlniri). Începând din 2009, aceste întâlniri au fost facilitate de CCEE.



