Papa Francisc este alături de Episcopii americani în politica privind migranții
20.06.2018, Vatican (Catholica) - Într-un nou interviu pentru Agenția Reuters, Papa Francisc a susținut opoziția Episcopilor din SUA față de separarea copiilor migranți de părinții lor la granița mexicană, numind ideea „imorală” și „contrară valorilor catolice”. Comentariile Papei Francisc sunt legate de politica de „toleranță zero” a administrației Trump cu privire la imigrație, care a fost dată în luna mai a acestui an și care, între altele, impune separarea copiilor de părinții care au fost reținuși de oficialitățile de la vamă.
Cardinalul Daniel DiNardo, președintele Conferinței Episcopilor Catolici din SUA, a dat o declarație, în cadrul întâlnirii bianuale a Episcopilor, ce a avut loc săptămâna trecută în Fort Lauderdale. El a criticat politica, spunând că „separarea copiilor de mamele lor nu constituie răspunsul și este imorală”. A declarat mai apoi că Episcopii analizează posibilitatea de a trimite o delegație la granița SUA-Mexic pentru a vedea ei înșiși centrele de detenție și pentru a oferi solidaritate pentru migranții și refugiații de acolo. „Să fie clar că în această privință, respect poziția Conferinței Episcopale”, a spus Papa Francisc în interviu. Când migranții ajung într-o țară, „trebuie să îi primești, să îi ajuți, să ai grijă de ei, să îi însoțești și apoi să vezi unde să îi pui”.
Nu a fost pus la dispoziție întregul text al interviului, dar Papa a atins o serie de alte teme, inclusiv posibilitatea unui acord cu China în privința numirii Episcopilor, scandalul privind abuzurile sexuale, din Chile, reforma Curiei Romane și criticile cu care se confruntă el. Dialogul cu Reuters marchează primul interviu înregistrat al Papei pentru o agenție majoră de presă americană. În cadrul discuției de 2 ore, care a avut loc duminică, 17 iunie 2018, la reședința sa din Casa Santa Marta din Vatican, Papa Francisc a declarat că reforma structurilor Vaticanului merge bine, „dar mai avem mult de muncă”.
Pontiful și-a exprimat satisfacția pentru starea reformei financiare a Vaticanului, spunând că Banca Vaticanului, care în trecut nu a fost supravegheată corespunzător și a închis mai multe conturi și tranzacții suspecte, „funcționează bine”. Despre scandalul privind abuzurile din Chile, Papa Francisc, care a acceptat deja demisia a trei Episcopi, a spus că ar putea să accepte mai multe demisii în viitor. Și-a exprimat de asemenea optimismul cu privire la discuțiile Vaticanului cu China în privința numirii de Episcopi, spunând că aceste discuții sunt „într-un punct bun”. Deși a fost criticat pentru că urmărește încheierea cu partidul comunist din China a unui acord care le-ar da un cuvânt de spus în numirea Episcopilor, Sfântul Părinte a spus că „dialogul este un risc, dar prefer riscul în locul înfrângerii sigure ce vine dacă nu are loc dialogul”.
