Papa Francisc a numit trei Episcopi auxiliari pentru Chicago
03.07.2018, Vatican (Catholica) - Vaticanul a anunțat marți că Papa Francisc a numit trei Episcopi auxiliari pentru Arhidieceza de Chicago, numindu-i pe pr. Ronald Hicks, pr. Robert G. Casey și pr. Mark Bartosic în aceste funcții. Tot astăzi Pontiful a acceptat retragerile a doi Episcopi auxiliari ai aceleiași Dieceze, fiind vorba de Episcopii George Rassas și Francis Kane. Astfel, actualmente Arhidieceza de Chicago are nu mai puțin de șapte Episcopi auxiliari.
Născut în Chicago, în 1967, Hicks a fost până acum Vicarul general al Arhidiecezei. În 1985 a absolvit Seminarul Quigley și după patru ani a obținut bacalaureatul în filosofie la Universitatea Chicago. Are un master și un doctorat la Universitatea Sf. Maria a Lacului, din Mundelein. A fost hirotonit preot în 1994, pentru Arhidieceza de Chicago, îndeplinind apoi diverse roluri. După un mandat ca decan cu formarea la Seminarul Sf. Iosif (1999-2005), a primit permisiunea fostului Arhiepiscop, Cardinalul Francis George, de a se muta în El Salvador, unde a fost cinci ani director regional al casei Nuestros Pequeños Hermanos pentru copii orfani și abandonați. Între 2010 și 2014 a fost decan cu formarea la Seminarul Mundelein, fiind implicat și în parohia Sf. Ieronim din Rogers Park. În 2015 a fost numit Vicar general de către actualul Arhiepiscop, Cardinalul Blase Cupic.
Casey, tot din Chicago, s-a născut pe 23 septembrie 1967, actualmente fiind paroh la parohia Sf. Beda Venerabilul din orașul său natal. După bacalaureatul la Colegiul Niles al Universității Loyola din Chicago, în 1989, Casey și-a luat masteratul de la Universitatea Sf. Maria a Lacului din Mundelein, în 1994. A fost hirotonit preot în 1994, fiind apoi vicar în parohia Sf. Ita din Edgewater, în 1998 fiind numit de Cardinalul George și vice-director pentru Casa Jesu. Din 1999 a devenit directorul organizației. După un pelerinaj de 40 de zile la Santiago de Compostela, Spania, în 2003, Casey a fost numit paroh în parohia Fecioarei de la Tepeyac, într-o suburbie a orașului Chicago. În 2008 a co-fondat un proiect ce oferă însoțire nevoiașilor. A avut și alte roluri pastorale, după care a fost numit în structurile de conducere ale Arhidiecezei, mai exact fiind implicat în numirea preoților în parohii.
Bartosic s-a născut în schimb în Neehah, Wisconsin, în 1961, fiind actualmente paroh în parohia Adormirii Maicii Domnului din Chicago și director și capelan la Casa Kolbe, de la cea mai mare închisoare din SUA. Născut în Ashland, Ohio, Bartosic a obținut bacalaureatul la Universitatea Ashland în 1983, apoi masteratul la Universitatea Sf. Maria a Lacului. A fost hirotonit preot pentru Arhidieceza de Chicago de către Cardinalul Joseph Bernardin, în 1994, an din care a ocupat diverse roluri pastorale.
