Anunțuri din Dieceza de Timișoara

12.07.2018, Timișoara (Catholica) - 1. În acest an se împlinesc 350 de ani de prezență a Icoanei Miraculoase la Maria Radna. Cu prilejul acestei aniversări luni, 16 iulie 2018, în Bazilica din Maria Radna va avea loc un pelerinaj diecezan jubiliar. Răspunzând invitației adresate de către Excelența Sa Martin Roos, Episcop și administrator apostolic de Timișoara, celebrantul principal al Sfintei Liturghii de la orele 11.00 va fi Eminența Sa Vinko Cardinal Puljić, Arhiepiscop de Saraievo.
Din rapoartele de dinainte de 1750 reiese că icoana miraculoasă, o reprezentare a Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, s-a aflat la Radna deja din anul 1668. Un bătrân bosniac, Djuro Vrichonossa, locuitor al Radnei, o cumpărase de la un negustor italian ambulant. După ani, bătrânul a donat icoana bisericii din Radna. Astăzi icoana este fixată pe o placă de lemn, cu marginile acoperite cu fâșii de brocat auriu. Din anul 1767 ea se află pe altarul principal al bisericii actuale.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com

