Interviu cu noul arhivar și bibliotecar al Sfintei Biserici Romane (I)
30.07.2018, Vatican (Catholica) - În splendida mănăstire din secolul al XVI-lea „Do Jerónimos”, la Lisabona, în după-amiaza zilei de 28 iulie, Mons. José Tolentino de Mendonça – care la 1 septembrie va asuma noua funcție de arhivar și bibliotecar al Sfintei Biserici Romane – a primit hirotonirea episcopală ca Arhiepiscop titular de Suava. Concelebrarea euharistică a fost prezidată de Cardinalul Patriarh Manuel Clemente. Consacratori au mai fost Cardinalul António Augusto dos Santos Marto, ordinariu de Leiria-Fátima, și Episcopul emerit Teodor de Faría de Funchal. 28 iulie este o dată care revine în biografia lui Mendonça: de fapt, tot în această zi în anul 1990 a fost hirotonit preot pentru Dieceza de Funchal (Madeira). L’Osservatore Romano a publicat un amplu interviu acordat de prelat agenției „Ecclesia”, interviul fiind tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro. Iată prima parte a interviului.
– Din septembrie vă veți îngriji și veți coordona toate inițiativele din jurul Bibliotecii Vaticane, cea mai veche din lume. Mi-ar plăcea să încep această conversație de la fraza unui profesor de la Universitatea Catolică Portugheză, Mendo Castro Henriques: „Cea mai veche bibliotecă din lume este încredințată unei persoane cu o rară capacitate de a gândi viitorul”. Aceasta este miza?
– O bibliotecă ce este un mare depozit al amintirii Bisericii, a Papilor, a creștinismului și a umanității – în Biblioteca Vaticană sunt documente care dau mărturii despre culturile din Occident și din Orient, comori ale identității popoarelor care sunt păstrate de-a lungul secolelor – este un patrimoniu care reprezintă amintirea oamenilor dar, în același timp, acolo există o forță de viitor, sau cum spunem noi, forța rădăcinilor. Rădăcinile nu sunt trecutul copacului, sunt garanția vitalității sale. Pentru aceasta Arhiva și Biblioteca sunt o garanție a vitalității și a viitorului Bisericii înseși.
– În aceasta va consta provocarea de a da vitalitate la ceva care foarte adesea este considerat încuiat?
– Nu este deloc așa! Anul trecut au existat zeci de împrumuturi la nivel mondial de opere și comori din Arhivă și din Bibliotecă. Există o politică de împrumuturi și de prezență care deschide ușile lor la întreaga lume. Există peste două mii de cercetători acreditați care realizează propriile cercetări la cel mai înalt nivel. Secret este foarte puțin! Secret înseamnă privat, este o arhivă care aparține Bisericii, dar cred că este necesar să se înlăture latura neverosimilă ca în romane a unei arhive ce ascunde secrete inaccesibile. Are secretele pe care în general le păstrează orice arhivă.
– Ceea ce începeți în septembrie este o slujire pe care o aduceți Bisericii în cultură?
– O bibliotecă este un loc de cultură, de gândire, de dialoguri, de întâlniri, este o frontieră a științei, unde se păstrează amintirea dar și unde pulsează dorința de viitor. O bibliotecă este posibilitatea de a face lucruri, de a stabili noi legături și de a da o nouă viață textelor. Textele nu au numai o viață. Au momentul în care au fost scrise, dar au în ele multe posibilități ascunse.
– De fiecare dată când sunt citite au o viață nouă.
– De fiecare dată când sunt citite, arătate, contextualizate din nou sunt posibilități noi care se deschid.
– Pentru aceasta Mendo Castro Enriques a spus că Dvs sunteți o persoană care are capacitatea de a proiecta viitorul și așa priviți biblioteca.
– Voi avea mereu această preocupare. Cred că revine bibliotecarului să vegheze asupra integrității acestei comori și să facă totul pentru ca să treacă în cele mai bune condiții posibile la generațiile viitoare și în același timp să o facă să stea de vorbă cu prezentul, dând o nouă oportunitate acelor texte, permițând noi întâlniri care să fie o răsadniță de dialoguri, a construirii păcii; în fond asta se află în spatele finalității culturii.
– Nu cred că aveți proiecte definite de realizat, dar oare aveți proiecte visate?
– Am deja proiecte definite. Proiectul este a învăța. Când se ajunge într-un loc, într-un loc care nu se cunoaște, ceea ce trebuie făcut este de a învăța de la persoanele care sunt deja acolo, a asculta, a cunoaște, a percepe ceea ce se face, a valoriza. Și cu acest spirit voi merge în acest loc și în această misiune. Apoi, puțin câte puțin, cu persoanele care sunt deja acolo, voi încerca să găsesc un fir conducător care să îi recunoască valoarea acelei bogății extraordinare care este o bibliotecă. Este consolidarea științei epocilor, generațiilor, visul, speranțele. Totul este transcris aici în aceste opere. În vizita sa la Biblioteca Vaticană, Papa Paul al VI-lea a spus o frază foarte frumoasă: „Biblioteca este locul în care auzim răsunând pașii lui Cristos în istoria umanității”. Acea fidelitate față de istoria omenirii, pe care Dumnezeu o iubește și pentru care Arhiva și Biblioteca dau mărturie.
– Ce provocare constituie acest dialog cultural prin cărțile unei biblioteci care păstrează amintirea istorică a creștinismului?
– Cu această caracteristică o bibliotecă este o responsabilitate foarte mare. Pentru că ne ajută să fim exigenți cu noi înșine și cu timpul nostru și să ridicăm nivelul dezbaterii publice, să dăm profunzime, să dăm mărime diferite preocupărilor noastre care foarte des sunt cele mai imediate, cele din agendă, a ceea ce trebuie rezolvat. O bibliotecă folosește pentru a da profunzime privirii noastre, pentru a gândi, pentru a scruta noi orizonturi, pentru a reda complexitate la ceea ce uneori este redus în mod simplist. În acest sens este o contribuție enormă adusă culturii și civilizației.
– Contribuție și la propunerea renovatoare pe care Papa Francisc încearcă să o transmită celor care colaborează cu el?
– Reforma constă într-o cufundare în rădăcini, într-o profunzime a privirii care să permită analizarea istoriei fără a rămâne prizonieri a ceea ce este mai imediat sau mai previzibil. Marii profeți nu se inspiră numai din citirea semnelor timpurilor, ci ei caută inspirație și în marile figuri ale gândirii, în acel capital de neliniște și de sete care a locuit mereu, și chiar înainte de noi, în inima oamenilor. De aceea o reformă nu pornește niciodată de la nimic, ci se inserează mereu într-o tradiție, în continuitate cu o forță, o vigoare care se află în spate. În creștinism așa a fost mereu: de fiecare dată când Biserica s-a gândit la o reformă a redescoperit mereu propriile origini și esența experienței sale.
– Într-un mesaj, imediat după numirea Dvs, ați scris că prin cultură, biblioteci, este posibil să se promoveze acea cultură a întâlnirii la care îndeamnă Pontiful atât de mult. În ce mod?
– Într-o bibliotecă sunt cărți foarte diferite. Există puncte de vedere diferite. o bibliotecă este un laborator al diversității.
– Și cea a Vaticanului?
– Toate bibliotecile! Și a Vaticanului este o bibliotecă. Conține mărturia martirilor, marile opere ale Papilor, fiecare cu carisma sa, pentru că Duhul Sfânt este multiplu. Este unul și în același timp multiplu. Sensul comuniunii nu elimină frumusețea diversității care se completează evanghelic. O bibliotecă este locul unde se respiră acest climat de comuniune în diversitate.
