Papa Francisc către ministranți: Sfințenia nu e pentru leneși
31.07.2018, Vatican (Catholica) - Fiecare este chemat să caute sfințenia prin trăirea faptelor de milostivire, le-a spus Papa celor peste 60.000 de ministranți strânși marți în Piața San Pietro. „Este adevărat, nu e ușor, costă trudă. Dar, amintiți-vă, o spun încă o dată: drumul spre sfințenie nu este pentru cei leneși”, a spus el pe 31 iulie.
„Voi cunoașteți faptele de milostenie?”, i-a întrebat Papa pe tineri în dialogul avut cu ei. „Sunt sigur că Episcopii voștri v-au învățat. Dar voi cunoașteți bine care sunt faptele de milostenie? Dacă voi nu le cunoașteți, cum le puteți face? Este important: faptele de milostenie. Sunt o cale angajantă dar la îndemâna tuturor. Pentru a face o faptă de milostenie, nu este necesar să mergi la universitate, să iei o licență. Toți, toți putem face fapte de milostenie. Sunt la îndemâna tuturor.” Astfel le-a spus Sfântul Părinte celor peste 60.000 de tineri, cu vârstele între 13 și 23 de ani, reuniți de al 12-lea pelerinaj internațional al ministranților, condus de Uniunea Internațională a Ministranților. Venind din 19 țări, dar peste 80% din Germania, pelerinajul a inclus pentru prima oară anul acesta și SUA. Un grup de 90 de ministranți dintr-o parohie vietnameză din SUA a participant la evenimentul ce s-a întins pe durata unei săptămâni.
Tema pelerinajului a fost căutarea păcii, iar în sesiunea de întrebări și răspunsuri prima întrebare pusă Pontifului a fost despre pace. „Căutarea păcii începe de la lucrurile mici”, a spus el, țintind spre concret. „De exemplu, acasă, după o ceartă între frați, mă închid în mine însumi – întreb eu – făcând-o pe ofensatul, sau încerc să fac un pas spre celălalt? Știu să fac pacea în gesturile mici? Sunt gata să mă întreb în orice situație: ‘Ce ar face Isus în locul meu?’ Dacă facem acest lucru și încercăm să îl punem în practică în mod hotărât, vom duce pacea lui Cristos în viața de fiecare zi și vom fi constructori și instrumente de pace.”
Un alt tânăr a semnalat problema reducerii numărului celor de această vârstă de la Liturghie. Ca soluție, Papa Francisc a atras atenția asupra mărturiei personale, invitându-i pe ministranți să fie „plini de entuziasm pentru El, pentru Isus (pe care) l-ați întâlnit, l-ați cunoscut personal și ați fost voi cei dintâi ‘cuceriți’ de El”. Drept urmare a invitat: „încercați să îl cunoașteți și să îl iubiți tot mai mult pe Domnul Isus […], întâlnindu-l în rugăciune, la Liturghie, în citirea Evangheliei, pe chipul celor mici și al celor săraci. Și încercați să fiți prieteni, cu gratuitate, ai celor care sunt în jurul vostru, pentru ca o rază din lumina lui Isus să poată ajunge la ei prin inima voastră îndrăgostită de El. […] Nu este nevoie de multe cuvinte: sunt mai importante faptele, apropierea, slujirea, privirea tăcută în fața Preasfântului Sacrament. Tinerii au nevoie de prieteni care dau un exemplu bun, care fac fără să pretindă, fără să aștepte ceva înapoi.”
Sfântul Părinte a vorbit și despre credință, care este esențială, comparând-o de aceea cu „aerul pe care îl respirăm. Nu ne gândim la fiecare respirație cât de necesar este aerul, dar când lipsește sau nu este curat ne dăm seama cât de important este! Credința ne ajută să percepem sensul vieții: există cineva care ne iubește infinit și acest cineva este Dumnezeu. El ne iubește infinit. Putem să îl recunoaștem pe Dumnezeu drept creator și mântuitor al nostru; să îl iubim pe Dumnezeu și să primim viața noastră ca dar al său. Dumnezeu vrea să intre într-o relație vitală cu noi; vrea să creeze relații și noi suntem chemați să facem la fel.”