Pr. Claudiu Dumea: Giulgiul din Torino
13.08.2018, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Giulgiul din Torino, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 361 pagini (dintre care 43 color, cu ilustrații ale istoriei și cercetărilor efectuate asupra giulgiului) și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 25 lei. Redăm din cuvintele autorului.
Învierea lui Cristos este adevărul fundamental al creștinismului. Dacă învierea lui Cristos nu a avut loc, creștinismul dispare; în acest caz, Isus Cristos nu a existat, ori, dacă a existat, nu a fost decât un simplu muritor, și nu Dumnezeu: „Dacă nu există înviere, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră. Iar noi suntem găsiți martori falși” (1Cor 15,13-15). Nu e de mirare că dușmanii credinței creștine din toate timpurile au încercat să distrugă mărturiile și pe martorii învierii Domnului. Lichidarea martorilor este o practică obișnuită în încercarea de a tăinui adevărul. Apostolii au fost principalii martori ai învierii lui Cristos. Nu că ei ar fi fost de față la mormântul Domnului. De față în momentul Învierii au fost numai îngerii lui Dumnezeu. Dar apostolii au fost martori în sensul că lor le-a apărut Cristos după învierea și credința noastră se întemeiază pe mărturia lor. Învierea a fost tema principală a predicii lor.
Dar au fost și alți martori ai învierii; martori tăcuți și care totuși vorbesc și dau mărturie. Și ei sunt semn de împotrivire, stârnesc polemici aprinse. Un asemenea martor tăcut este mormântul din Ierusalim în care a zăcut trupul mort al lui Isus până în momentul învierii. Dacă citim Evangheliile, constatăm că, după înviere, în jurul mormântului gol al lui Isus e multă agitație, multă zarvă, multă alergătură, e un du-te vino neîntrerupt: femeile merg la apostoli, ca să le spună ca a dispărut cadavrul; Petru și Ioan aleargă la mormânt, ca să vadă dacă e adevărat ce a spus Maria; soldații puși de pază la mormânt aleargă la arhierei, ca să dea alarma cu privire la cele întâmplate; arhiereii alarmați, la rândul lor, aleargă la mormânt, ca să vadă ce s-a întâmplat. Mormântul lui Isus nu poate lăsa pe nimeni indiferent, pune pe toată lumea în mișcare. Se lasă impresia că soarta lumii se joacă în jurul acestui mormânt, că destinul omenirii depinde de răspunsul la această întrebare: e gol sau nu e gol mormântul? Dacă e gol, înseamnă că Isus a înviat. Dacă nu e gol, înseamnă că nu a înviat. Și în acest caz, unde îi sunt osemintele? În jurul mormântului lui Isus va fi veșnic agitație. Aici se va duce veșnica luptă între lumină și întuneric, între bine și rău, între adevăr și minciună, între Cristos și Satana care refuză să se recunoască învins pe Calvar.
Sfântul Mormânt a fost primul loc de cult pentru comunitatea creștină din Ierusalim. Aceasta îl celebra pe Cristos, într-o grotă de la poalele Calvarului, numită grota lui Adam. Împăratul Adrian, în anul 153, crezând că dispare creștinismul făcând să dispară sub pământ mormântul lui Isus, a acoperit cu pământ mormântul și Calvarul și pe platforma de deasupra a amenajat forul (piața publică) orașului străjuit de statui ale divinităților păgâne. Două sute de ani a stat ascuns sub pământ mormântul lui Isus, până când împăratul Constantin a eliberat terenul, scoțând la iveală mormântul și Calvarul și construind măreața bazilică a Sfântului Mormânt. Dar mai este un martor al învierii; un martor tăcut care continuă să vorbească prin simpla sa prezență: e pânza mortuară în care a fost înmormântat trupul lui Isus, cunoscută cu numele de giulgiul din Torino, despre care voi trata în această carte; semn de împotrivire și el ca orice martor al învierii Domnului. Providența a orânduit ca toate generațiile de-a lungul veacurilor să beneficieze de mărturia acestei pânze misterioase pe care Isus și-a lăsat amprentele trupului său mort și înviat. Milioane de creștini merg la Torino, ca să îl contemple și să se întărească în credință.
În continuare, acest giulgiu cu chipul întipărit pe el a fost obiectul unor împotriviri nesfârșite. Acest giulgiu e autentic? A fost Cristos înmormântat în el? Chipul de pe el este într-adevăr al lui Cristos? Susținătorii autenticității aduc dovezi științifice temeinice. Adversarii îi neagă autenticitatea, afirmând că este lucrarea unui falsificator medieval. Pentru a-și susține afirmația, recurg uneori la metode necinstite, la falsificarea intenționată a adevărului, asemenea arhiereilor și saduceilor care au recurs la toate mijloacele pentru a distruge dovezile învierii Domnului. Sunt două momente în care s-a dezlănțuit un război pe viață și pe moarte între adepții și adversarii giulgiului. Primul moment a fost cel din anul 1898, când avocatul Secondo Pia, cel mai cunoscut fotograf din Torino, a fotografiat pentru prima dată giulgiul și a descoperit că imaginea de pe el este un negativ fotografic.
Al doilea moment a fost cel din 1979, când giulgiul a fost expus examinării cu carbon 14 pentru a i se afla vechimea. Rezultatul publicat a fost că giulgiul datează din anii 1260-1390, deci n-ar avea cum să fie pânza de in oferită de Iosif din Arimateea pentru înmormântarea Mântuitorului în Vinerea Mare, iar chipul de pe el nu ar fi chipul lui Cristos, ci un fals, cel mai mare fals din istoria omenirii. Ar fi o lucrare făcută de un artist falsificator medieval, care a fost nu numai escroc, dar și criminal, întrucât, urmând descrierea Evangheliilor, a biciuit un om, l-a încununat cu spini, apoi l-a răstignit și i-a înfășurat cadavrul în pânza de in și, astfel, a realizat uriașa impostură. Se credea că o dată cu datarea cu radiocarbon cazul a fost încheiat definitiv și nu se va mai discuta despre el, așa cum adversarii lui Cristos credeau că, punându-l pe Mântuitorul în mormânt și sigilând mormântul, totul s-a terminat. Dar nici de data aceasta nu a fost să fie așa. Ca și la fotografierea giulgiului, datarea cu carbon 14 a declanșat discuții și polemici furtunoase care continuă și astăzi. La studierea acestui obiect enigmatic iau parte experți reprezentând toate ramurile științei moderne: arheologia, istoria artelor, iconografia, numismatica, științele medicale cu diversele ramuri – anatomia, patologia, traumatologia, radiologia, medicina legală -, tehnica fotografică, informatica, tehnologia textilă, botanica, paleontologia, fizica, chimia, antropologia, biologia, microbiologia, geologia, exegeza biblică, teologia. S-a creat o nouă știință: sindonologia. Termenul provine de la „sindon”, care înseamnă giulgiu. Ceea ce denotă interesul uriaș și miza imensă pe care o prezintă acest giulgiu, fiind vorba despre miracolul învierii lui Cristos care este inima creștinismului. În ziua de Paște se punea problema: e gol mormântul lui Cristos sau nu? A înviat Cristos sau nu? În timpurile noastre se pune aceeași întrebare: e autentic giulgiul sau nu? A fost înmormântat în el Cristos și l-a părăsit în momentul învierii sau nu?
Pe măsură ce știința avansează în studierea giulgiului, devine tot mai clar că motivele de a crede în autenticitatea acestuia sunt infinit superioare în număr și importanță celor care i se împotrivesc. Aplicându-se giulgiului calculul științific al probabilității, raportul matematic este de unu la mie. Mai pe înțeles: dintr-o mie de probabilități care există, 999 spun că omul din giulgiu este Isus din Nazaret și numai o singură probabilitate e împotrivă. Ceea ce îi uimește pe toți cercetătorii și pe toți cei care privesc imaginea de pe giulgiu este seninătatea maiestoasă, calmul, liniștea desăvârșită a chipului imprimat pe pânză. Să presupunem, prin absurd, că ultragenialul falsificator medieval a ucis un om ca să realizeze imaginea de pe giulgiu. Dacă a biciui și a ucide un om e ușor, e totuși imposibil să-l faci să moară perfect senin după ce ai rupt carnea de pe el cu bicele și l-ai pironit în cuie pe cruce. Celor care cred în înviere și sunt șocați și tulburați de testul antiștiințific cu carbon 14, Cristos din pânza misterioasă de la Torino le spune ca și apostolilor tulburați și șocați cărora le-a apărut după înviere: „Nu vă temeți! Eu sunt!” În schimb, celor care refuză cu încăpățânare să creadă în înviere, refuzând evidența, le spune. „Temeți-vă! Eu sunt! Și dacă, într-adevăr sunt Eu, cel înviat, la marea și inevitabila întâlnire va fi vai de pielea voastră!”
Imagini
