Mons. Coda: Calea pentru a dărâma zidurile este dialogul dintre frații în credință
31.08.2018, Vatican (Catholica) - Un comunicat de puține rânduri semnat de Patriarhia ecumenică anunță că vineri, 31 august 2018, „la dorința sa expresă”, Patriarhul Kiril de Moscova și al întregii Rusii va merge cu o delegație în cartierul general al Patriarhiei ecumenice și îl va întâlni pe Patriarhul Bartolomeu, pentru a vorbi despre „probleme de interes bilateral”. Întâlnirea a fost confirmată pe 30 august 2018, la agenția SIR de Patriarhia ecumenică. Dar ce l-a determinat pe Patriarhul Kiril să ceară o întâlnire Patriarhului Bartolomeu și care sunt problemele care din totdeauna pun în dificultate relațiile dintre cele două Biserici? Cum și cu ce „așteptări” urmărește Biserica Catolică această evoluție complexă în raporturile intra-ortodoxe? Agenția SIR a adresat toate aceste întrebări Mons. Piero Coda, președinte al Institutului universitar „Sophia”, membru al Comisiei Teologice Internaționale și, din 2005, al Comisiei Mixte Internaționale pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe în ansamblul lor.
– De ce este important ca Patriarhii Bartolomeu și Kiril, Fanarul și Patriarhia ecumenică pe de o parte, Moscova și Rusia pe de altă parte, să se întâlnească și să vorbească despre teme de interes comun?
– Întâlnirea atestă voința de comuniune dintre Patriarhia ecumenică de Constantinopol, căreia îi este recunoscută prin tradiție o autoritate nu numai morală între toate Bisericile Ortodoxe, și Patriarhia de Moscova, care se bucură de importanță însemnată în lumea ortodoxă din cauza consistenței Bisericii în fruntea căreia se află și a rolului geo-politic pe care Rusia îl joacă de fapt pe scena internațională. Și aceasta în pofida diversităților în luările de poziție ale celor doi Patriarhi, care s-a manifestat în mod clar în iunie 2016, când Patriarhia de Moscova a decis să nu participe la sinodul panortodox din Creta, primul din istorie, prezidat de Patriarhul ecumenic Bartolomeu.
– Cine sunt Bartolomeu și Kiril? Această întâlnire ce revelează din funcția lor de conducere lor și ce mesaj trimit Bisericilor lor de referință?
– Patriarhii Bartolomeu și Kiril, în afară de faptul că sunt în fruntea celor două Biserici lider în lumea ortodoxă, sunt două personalități importante și de experiență eclezială trăită. Bartolomeu, pe baza mărturiei profetice a veneratului său predecesor, Patriarhul Atengora, nu numai, făcând față unor dificultăți însemnate, a reactivat cu înțelepciune și determinare semnificația strategică a Patriarhiei de Constantinopol la nivel eclezial datorită rolului pe care îl ocupă în concertul Bisericilor Ortodoxe, dar a făcut aceasta cu spirit ecumenic sincer în raporturile cu Biserica din Roma, câștigând de altfel un loc de importanță, pe scenariul internațional, pentru Biserica Ortodoxă pe frontul angajării pentru dialog, pace, salvgardarea și promovarea mediului. Este cunoscută și palpabilă sintonia sa cu Papa Francisc, așa cum este vizibil în multe ocazii; e suficient să amintim rugăciunea pentru pace din Vatican cu liderii Israelului, Shimon Peres, și al statului palestinian, Abu Mazen, în 2014; vizita la refugiații din insula Lesbo în 2016; întâlnirea ecumenică de la Bari a Patriarhilor Bisericilor din Orientul Mijlociu, în iulie. Fără a spune despre capacitatea „politică” neîndoielnică arătată de el în gestionarea situației Bisericii sale în contextul unei societăți și a unui stat ca acelea actuale din Turcia, precum și în ținerea împreună a lumii variate a Bisericilor Ortodoxe autocefale.
– Și Patriarhul Kiril?
– La rândul său, Kiril are fără îndoială în urma sa o bogată experiență de angajare în relațiile ecumenice atunci când a fost ales Patriarh de Moscova și al tuturor Rusiilor în 2009. Trebuie să gestioneze situația unei Biserici care este recompensat de autoritățile politice din Republica rusă postcomunistă cu un rol de prim plan în promovarea identității ruse și a importanței sale pe scena mondială, începând din estul Europei și din Orientul Mijlociu, cu tot ceea ce poate comporta aceasta în sens pozitiv dar și în sens negativ. Bunele relații diplomatice întreținute și promovate sub conducerea sa, în acești ani, cu Biserica Catolică: e suficient să ne întâlnim la istoricul eveniment al întâlnirii cu Papa Francisc la aeroportul internațional din Havana, în februarie 2016. Chiar dacă – din punct de vedere ecleziologic – divergențele dintre Roma și Moscova rămân relevante, așa cum este înregistrat în dialogul teologic despre primat și sinodalitate între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă.
– Ce perspective se pot întrevedea pentru viitor? Mai bine spus: problemele care pun în dificultate relațiile dintre cele două Biserici sunt ziduri înalte. Cum pot fi dărâmate?
– Dificultățile în raporturile dintre cele două Patriarhii sunt de două feluri. Pe de o parte, există istoria care a dus la constituirea Bisericii Ortodoxe Ruse, desigur fiică a Constantinopolului, dar care progresiv a cunoscut o dezvoltare proprie a sa și – așa cum s-a amintit deja – o mare creștere și extindere, în timp ce – datorită evenimentelor istorice care au marcat sfârșitul imperiului bizantin și nașterea imperiului otoman – Patriarhia de Constantinopol a văzut compromis rolul său de-a lungul secolelor. Pe de altă parte, există contencioasele de astăzi, care derivă în mare parte din dificultățile apărute în lumea ortodoxă în acele țări care au dobândit independența ca urmare a destrămării statului sovietic. Trecerea este delicată și deloc ușoară, dar se poate arăta ca o ocazie propice în creșterea autoconștiinței ecleziale. Calea pentru a dărâma zidurile și a depăși obstacolele este desigur aceea de a paria pe primatul Evangheliei și al dialogului între frații în credință, valorizând desigur particularitățile etnice, politice, culturale dar fără a se lăsa capturați de logica lumească a afirmării de putere în respectivele sfere de influență. Și în acest caz, așa cum papa Francisc nu încetează să repete cu privire la reforma din Biserica Catolică, esențialul este întoarcerea mereu nouă la Evanghelia lui Isus ca busolă crucială de discernământ.
– Papa a spus clar că din partea Bisericii Catolice nu există și nici nu va trebui să existe vreodată niciun tip de interferență în problemele interne ale celorlalte Biserici. Cu ce privire se uită Biserica Catolică la acest proces? Ce repercusiuni se pot spera pentru dialogul cu Bisericile Ortodoxe?
– Atitudinea Papei Francisc și a Bisericii Catolice în general este aceea, pe de o parte, de respectare deplină a vieții interne a Bisericilor Ortodoxe și în angajarea de a crește în relațiile lor reciproce și, pe de altă parte, de aprofundare sinceră a dialogului și a comuniunii cu fiecare dintre aceste Biserici, așa cum reiese – în cazul nostru – din raporturile tot mai intense și cordiale fie cu Biserica din Constantinopol fie cu Biserica din Moscova. Așadar, obiectivul care conduce „politica” ecumenică a Bisericii Catolice este opusul acelui „divide et impera” care ar putea tinde să scoată avantaj din dificultățile și diviziunile dintre proprii interlocutori. Mai degrabă este logica așteptării, a răbdării, a sprijinului gratuit și nediscriminat, a speranței care se naște din credința în Isus, principele păcii. Repercusiunea fundamentală care se poate dori este aceea ca toți să se angajeze cu conștiință, eficacitate și perseverență crescândă în construirea comuniunii, la toate nivelurile, în așa fel încât divergențele să fie înfruntate cu ochiul credinței și al iubirii, în slujba misiunii unice.
– Lumea este divizată. Suntem cu adevărat în fața unor scenarii de al treilea război mondial. Și efectele războaielor cu migrațiile se fac simțite și în Europa, îndeosebi în Italia. Lumea ecumenică simte această urgență de unitate pe care Bisericile sunt chemate să o dea astăzi și nu mâine?
– Recenta întâlnire de la Bari a fost un semn foarte pozitiv, aș spune chiar profetic, în această perspectivă. Bisericile sunt chemate, într-o situație din atâtea privințe tragică precum este cea prezentă, să meargă cu reînnoită vigoare și convingere pe calea unității. Dezbinarea, neînțelegerea, persistența conflictelor, întârzierea în reconciliere constituie un scandal descumpănitor. Credibilitatea Evangheliei predicate de Biserici este amenințată de toate acestea. Nu se mai poate aștepta. Astăzi, ca niciodată, atingem cu mâna adevărul și avertismentul conținute în rugăciunea lui Isus către Tatăl: „Să fie una pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis”.
