Papa Francisc: Creștinismul amenințat de relativismul exagerat
31.08.2018, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a afirmat că trăim într-un timp de „relativism exagerat, care subminează edificiul credinței și lipsește de semnificație însăși ideea de fidelitate creștină”. Sfântul Părinte a făcut aceste afirmații în discursul ținut vineri în fața Oblaților Sf. Iosif (OSI), reuniți în Roma pentru capitlul general. Pontiful i-a salutat în mod special pe pr. Jan Pelczarski, noul superior general al ordinului, și pe pr. Michele Piscopo, predecesorul său.
Papa a spus că fondatorul ordinului, Sf. Joseph Marello, a trăit într-o vreme în care raționalismul era intolerant cu orice dogmă creștină. Date fiind similaritățile cu timpurile actuale, el a subliniat că mărturia sfântului este mai relevantă ca niciodată. „În fața unei culturi superficiale care exaltă deținerea bunurilor materiale și promite fericirea prin scurtături periculoase”, le-a spus el oblaților, „să nu încetați să îi stimulați pe tineri să își tempereze spiritul și să își formeze o personalitate matură, capabilă de tărie, dar și de blândețe”.
Sfântul Părinte i-a îndemnat să urmeze exemplul celui al cărui nume îl poartă: Sf. Iosif din Nazaret. Acesta a trăit „o viață discretă, smerită și muncitoare”. „Și-a trăit vocația de păzitor al Mariei și al lui Isus cu fidelitate și simplitate. A fost aproape de soția sa în momentele de bucurie și de dificultate, dezvoltând, alături de ea, o minunată familiaritate cu Isus, pe care l-a avut mereu înaintea ochilor săi.” Virtuțile sale, a continuat Pontiful, sunt model pentru oblați. „Smerenia ce atrage bunăvoința Tatălui; intimitatea cu Domnul, care sfințește toată lucrarea creștină; și tăcerea și contemplarea, unite cu zelul și cu munca intensă, pentru progresul voii Domnului.” A rezumat pentru oblați cum să trăiască, prin cuvintele fondatorului: „Fiți călugări certozini în casă și apostoli afară”.
Oblații Sf. Iosif sunt un institut călugăresc de preoți și frați al căror principal apostolat este munca cu tinerii și cu săracii. Fondat în 1878, ordinul are comunități în cel puțin 12 țări și sunt implicați în educarea și catehizarea tinerilor, în pastorația parohială, precum și în slujirea celor marginalizați și abandonați. Papa Francisc s-a rugat ca „cei doi Iosifi, patronul Bisericii universale și fondatorul vostru”, să facă din capitlul vostru unul rodnic și să susțină misiunea ordinului.
