Mons. Anton Coșa pentru Radio Europa Liberă: Vreau Dieceza să respire cu ambii plămâni (II)
13.09.2018, Chișinău (Catholica) - Se împlinesc 25 de ani de la înființarea primelor structuri ale Bisericii Catolice în Republica Moldova. La această aniversare va fi prezent și Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Sfântului Scaun, care va participa și la cel de-al XII-lea Congres Mondial al Familiei. Episcopul Bisericii romano-catolice din Republica Moldova, Mons. Anton Coșa, a acordat un interviu Europei Libere, vorbind despre rolul Bisericii în societate, despre Biserică și politică, despre ură și toleranță. Iată ultima parte a interviului.
– Secretarul de Stat al Sfântului Scaun este așteptat în Republica Moldova, va fi oaspete de onoare, va participa la cel de-al șaptelea Congres Mondial al Familiei. E o întâmplare prezența lui când se desfășoară și acest Congres Mondial al Familiei, e o coincidență?
– Biserica apăra familia. Biserica Catolică organizează ea însăși manifestări multiple. Acum câteva săptămâni s-a încheiat Congresul Mondial al Familiilor, care a avut loc în Irlanda și tocmai acest lucru motivează și intenția Sfântului Scaun de a da un mesaj și acestui Congres Mondial care va avea loc în Moldova, congres care adună sub cupola acestui frumos titlu diferite realități bisericești și care în parte au cele mai bune intenții, acelea de a salva familia tradițională așa cum a fost voită de Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Părinte a fost sensibil la invitația președintelui nostru, care nu demult, anul acesta, a fost în vizită la Vatican și, vorbindu-i despre această intenție, au ajuns la un numitor comun să trimită pe cineva. Și pentru că anul acesta era și jubileul nostru, și pentru că eu însumi făcusem deja o intervenție pentru a vedea dacă ar fi posibilă o astfel de vizită, s-au unit aceste două interese și, iată, în acest sens, ne bucurăm că Cardinalul Parolin va putea să vină, să onoreze sărbătoarea noastră, așa, și cu această ocazie va merge și la acest congres și va lăsa un mesaj, pe care îl aduce din partea Sfântului Scaun.
– Cum vă explicați faptul că într-o societate profund divizată devine tot mai mult deficitară toleranța, armonia?
– Cu cât omul se golește mai mult de sacru, de valori și principii creștine, cu atât mai mult ele sunt înlocuite de alte tendințe. Și acum se vorbește, dar mai mult la început, despre căldura cu care moldovenii îi întâmpină pe străini…
– Ospitalitatea…
– Ospitalitatea moldovenească tradițională, de negăsit nicăieri în altă parte, așa, iar astăzi din ce în ce mai mult oamenii se închid de teamă, de frică, de rușine, nu vor să își arate sărăcia ș.a.m.d. Deci, aceasta este una dintre explicații, faptul că, pe de o parte, oamenii se îndepărtează de sacru, de Dumnezeu, pe de altă parte sunt înjosiți în propria lor demnitate în sensul că nu li se respectă toate drepturile. În primul rând sunt sărăciți prin această politică insuficientă, zic eu, socială. Și în acest sens, iată, oamenii devin un pic mai închiși, mai puțin săritori, ceea ce rămâne însă în continuare în familie și când este vorba despre ceva, o problemă, familia în continuare continuă să sară în ajutor.
– A nu fi tolerant e păcat?
– A nu fi tolerant este într-un sens chiar păcat, pentru că tu mergi împotriva aproapelui, iar Legea supremă a iubirii lui Dumnezeu și aproapelui ne obligă să vedem în celălalt chipul lui Dumnezeu, pentru că așa a fost făcut omul – după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. A nu fi deschis față de celălalt, a nu-i oferi ceea ce are nevoie, tu ai, dar lui nu îi dai, sigur că aceste lucruri strigă la cer. Este aproape la fel cu păcatul acela primar al lui Cain care, practic, îl ucide pe fratele său din sentimente de invidie și egoism.
– Dvs. ați spus ceva mai devreme despre frică. Eu vreau să vă întreb despre ură, pentru că cei care observă anumite evoluții în societate spun că dușmănia îi face pe oameni să se îndepărteze unul de altul, să nu își mai dea bună ziua. Unde se ajunge, dacă se merge cu această ură?
– Nu aș putea să spun că oponenții, de exemplu, politici sau cei care sunt în condiție socială diferită se urăsc.
– Dar creștinii stau pe baricade diferite, mulți dintre ei?
– Nici chiar creștinii nu cred că se urăsc. Vorbim de acea intoleranță, vorbim de acea nepăsare, mai mult așa. Poate nu avem suficientă atenție față de celălalt, dar eu nu cred că totuși trebuie să vorbim aici de ură.
– Dar de rătăcire?
– De rătăcire, fără îndoială. Suntem într-o rătăcire totală, dar când vorbim de ură, aceasta înseamnă că, practic, noi suntem într-un iad încontinuu, pentru că cine urăște se îndepărtează de Dumnezeu, iar acolo unde nu e Dumnezeu este un iad permanent. Nu, nu aș vrea să spun că există ură. Iată ura este acolo unde încep să se acutizeze relațiile acestea între diferite grupuri etnice, de exemplu, care luptă pentru același teritoriu. Poate acolo da, aș putea să văd ură. Eu nu aș crede că între Chișinău și Tiraspol există ură.
– Dar fiecare merge pe drumul său?
– Da. Dacă eu merg pe drumul meu și părintele ortodox de lângă biserica mea merge pe drumul lui, chiar dacă nu ne salutăm, să zicem, nu înseamnă că există o motivație de ură; e neatenție, lipsă de cultură, intoleranță ș.a.m.d. În schimb, când cineva mie mi-a făcut rău, atunci imediat ca un arc automat în mine începe această reacție de apărare și în cazul acesta sigur că atunci putem să vorbim de ură. Eu aș dori să cred că Moldova este și va continua să fie o țară creștină, iar Biserica creștină și în toate feluritele ei confesiuni va reuși să fie mărturisitoare a Legii supreme a iubirii lui Dumnezeu, a iubirii față de oameni și vor reuși să cheme în continuare societatea la o angajare comună pentru salvgardarea binelui comun.
– Atunci când vorbesc cu cineva din societate despre Biserica Romano-Catolică, gândurile multora duc către caritate. Cum vedeți Dvs sărăcia în Republica Moldova? Mai există oameni săraci, oameni nevoiași?
– Trebuie să spun că există multă sărăcie, dar nuanțez – o altfel de sărăcie, decât în țările din Africa sau din Asia…
– Și în Republica Moldova am găsit o fostă profesoară care îmi zicea că mănâncă mămăligă întinsă în untură, de exemplu.
– Slavă Domnului că are mămăligă și untură. Există țări unde nici acest lucru nu îl au mulți oameni. Totuși, noi ne aflăm în inima Europei sau într-un fel spus ne aflăm într-o țară care pe vremuri se lăuda că se îndreaptă spre un socialism luminos, unde nu trebuie să fie nimeni sărac. Cu toate acestea, astăzi constatăm că o mare parte din populația aceasta de vârsta a treia suferă.
– Câtă lume este în atenția Bisericii Romano-Catolice, lume nevoiașă?
– Noi am fost obligați să dezvoltăm multe proiecte sociale pentru a veni în ajutorul lor. Avem în acest sens, de exemplu, în cantinele sociale pe care le-am creat și le administrăm în jur de 500-600 de săraci în fiecare zi și acest lucru vorbește tocmai despre faptul că oamenii nu au ce să mănânce.
– Dar cum se explică că cel bogat nu îl crede pe cel sărac?
– Iată întrebările Dvs vor să trezească în mine niște răspunsuri automate. Eu nu pot să răspund cam ce gândește un om bogat, dar vedeți chiar și în Evanghelie Lazăr era un sărac, care se hrănea cu firimiturile de pe masa bogatului, iar când a venit timpul de a da ochii cu Domnul, Lazăr a ajuns în sânul lui Avram, a trecut în Casa Domnului, iar bogatul în iad. Și bogatul atunci a început să își pună întrebările că, iată, mai am încă cinci frați acasă și ce bine ar fi dacă mi-ai da voie să merg și să îi avertizez. Oamenii bogați nu se gândesc la cine sunt ceilalți. Ei spun: eu dacă am muncit, mie mi se cuvine.
– Dar pe suferința celui nevoiaș poți să îți construiești fericirea?
– Niciodată, niciodată! Este tragic când asistăm totuși la astfel de cazuri. Se spune, într-adevăr, că în societatea noastră mulți își fac monumente, mă rog, vor să își pună bogății pe spinarea săracilor, dar absolut nu este corect. Ce e de făcut? Nu știu. Lipsesc valorile, lipsesc o mulțime de lucruri, iar noi, Biserica, trebuie să încercăm să le trezim oamenilor aceste valori, să-i chemăm la bunătate, să-i avertizăm acum. Noi putem să fim tocmai acei care să îi avertizăm: Uite, mai ai încă timp, mai ai încă timp…
– Să mergi pe calea cea bună…
– …să mergi pe calea cea bună, că mai târziu, după aceea, vei face la fel ca și bogatul din Evanghelie.
