Papa Francisc: Nu evitați rănile Bisericii – sunt ale Domnului

15.09.2018, Piazza Armerina (Catholica) - Sâmbătă în Sicilia, Papa Francisc a afirmat că rănile Bisericii și ale lumii sunt rănile lui Cristos, și ele trebuie atinse și văzute. „A lua în considerare rănile societății și ale Bisericii nu este o acțiune denigratoare și pesimistă. Dacă vrem să dăm concretețe credinței noastre, trebuie să învățăm să recunoaștem în aceste suferințe umane înseși rănile Domnului”, a spus el pe 15 septembrie.

„Priviți-le, atingeți-le. A atinge plăgile Domnului în plăgile noastre, în plăgile societății noastre, ale familiilor noastre, ale oamenilor noștri, ale prietenilor noștri. A atinge plăgile Domnului acolo. Și aceasta înseamnă pentru noi creștinii a asuma istoria și trupul lui Cristos ca loc de mântuire și eliberare. De aceea, vă îndemn să vă angajați pentru noua evanghelizare a acestui teritoriu centro-sicilian, pornind tocmai de la crucile și suferințele sale”, a spus Papa în contextul vizitei de o zi ce a inclus o oprire în orașul Piazza Armerina. În discursul adresat credincioșilor, a spus: „Nu sunt puține rănile care vă chinuiesc. Ele au un nume: subdezvoltare socială și culturală; migrare a întregi nuclee familiale; camăta; alcoolismul și alte dependențe; jocurile de noroc; destrămarea legăturilor familiale. Și în fața acestei suferințe mari, comunitatea eclezială poate să apară, uneori, dezorientată și obosită; în schimb, uneori, mulțumire fie lui Dumnezeu, este vie și profetică, în timp ce caută noi moduri de a vesti și de a oferi milostivire mai ales fraților căzuți în îndepărtare, în neîncredere, în criză a credinței.”

Și-a continuat discursul trasând trei direcții pentru Biserica locală: Biserică sinodală și a Cuvântului; Biserică a carității misionare; Biserică a comuniunii euharistice. Pentru prima a subliniat practica numită lectio divina, „moment minunat de întâlnire inimă la inimă cu Isus, de pauză la picioarele Învățătorului divin”. Le-a cerut credincioșilor să se apropie de Cuvântul divin: „Trebuie să fiți obișnuiți cu Cuvântul lui Dumnezeu – a citi Evanghelia, în fiecare zi, un mic text din Evanghelie. Nu ia mai mult de cinci minune. Probabil o mică Evanghelie în buzunar, în geantă… A o lua, a privi și a citi. Și astfel, în fiecare zi, ca picătură după picătură, Evanghelia va intra în inima noastră și ne va face mai discipoli ai lui Isus și mai puternici pentru a ieși, a ajuta toate problematicile din orașul nostru, din societatea noastră, din Biserica noastră. Faceți aceasta, faceți aceasta.” Și ca element concret a cerut Episcopului local „să faciliteze posibilitatea de a avea o mică Evanghelie pentru toți cei care cer asta, pentru a o purta cu ei. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu vă va face puternici.”

Vorbind despre dimensiunea misionară, Pontiful a spus: „Mergeți pe străduțe, la intersecții, prin piețe și în locurile vieții de zi cu zi, și duceți tuturor vestea cea bună că este posibilă o conviețuire dreaptă între noi, plăcută și amabilă, și că viața nu este blestem întunecat de suportat în mod fatalist, ci încredere în bunătatea lui Dumnezeu și în caritatea fraților.” A apreciat inițiative ecleziale precum centrele de ascultare Caritas, cantinele și adăposturile pentru frații mai nevoiași, structurile de găzduire pentru migranți, azile de bătrâni ș.a. Un cuvânt special a avut pentru tineri: „Dragi prieteni, voi tineri, adolescenți și adolescente, vă salut pe toți și vă încurajez să fiți artizani bucuroși ai destinului vostru. […] Să știți că Isus vă iubește: El este un prieten sincer și fidel, care nu vă va abandona niciodată; în El vă puteți încrede! În momentele de îndoială – toți am avut ca tineri momente întunecate, de îndoială -, în momentele de dificultate, puteți să vă bazați pe ajutorul lui Isus, mai ales pentru a alimenta marile voastre idealuri.”

La final a vorbit despre Biserică văzută ca o comunitate euharistică. A criticat obsesia pentru cifre a unor credincioși, care sunt atenți mai degrabă la lungimea predicii în minute. Adresându-se apoi preoților, le-a spus: „Euharistia și preoția ministerială sunt inseparabile: preotul este omul Euharistiei. […] Dragi preoți, cât de necesar este să construim cu răbdare bucuria familiei prezbiterale, iubindu-ne și susținându-ne reciproc! […] În mijlocul poporului lui Dumnezeu încredințat vouă sunteți chemați să fiți primii care depășiți îngrăditurile, prejudecățile care despart; primii care rămâneți în contemplație umilă în fața istoriei dificile din acest ținut, cu înțeleapta caritate pastorală care este dar al Duhului; primii care indicați cărări pe care oamenii pot să meargă spre spații deschise de răscumpărare și libertate adevărată. Mângâiați de Dumnezeu, voi veți putea să fiți mângâietori, să ștergeți lacrimi, să vindecați răni, să reconstruiți vieți, vieți distruse care se încredințează cu încredere slujirii voastre. Vouă, preoților, îmi permit să vă dau o rețetă, nu știu dacă va folosi: cum termin eu ziua? Pentru a dormi trebuie să iau pastilele? Atunci ceva nu a mers bine. Dar dacă eu termin ziua obosit, foarte obosit, lucrurile merg bine.”