Manifestări dedicate Anului Centenar la Vintere

19.09.2018, Oradea (Catholica) - Manifestările dedicate Anului Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 au fost marcate de către parohia greco-catolică din Vintere, în colaborare cu Primăria Holod, Consiliul Județean Bihor, Asociația „Episcop Vasile Aftenie” și Prefectura Județului Bihor printr-o amplă manifestare.
Autoritățile, preoții invitați și Preasfinția Sa dr. Virgil Bercea au fost întâmpinați la monumentala biserică din Vintere cu flori de către preotul paroh dr. Florin Jula. Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de către de Preasfinția Sa, împreună cu un sobor format din 10 preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, a urmat parastasul pentru odihna sufletelor tuturor eroilor neamului care și-au jertfit viața pentru înfăptuirea României Mari. Deplasarea de la biserică la locul unde este amplasat monumentul a fost făcută cu mijloace de transport în comun, dar și pe jos, vinterenii dorind să fie prezenți în număr cât mai mare pentru a cinsti memoria înaintașilor. Monumentul este sub forma unei cruci luminoase având înălțimea de 14 metri.
La sosirea prefectului județului Bihor, Ioan Mihaiu, s-a prezentat onorul de către comandantul Garnizoanei Oradea, iar apoi a fost intonat imnul de stat al României. Monumentul a fost dezvelit de către preotul paroh dr. Florin Jula împreună cu primarul Holodului, Ioan Horga, pe placa comemorativă se găsește inscripția: „Monument ridicat în memoria tuturor eroilor și sfințit cu ocazia centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. În amintirea mărturisitorilor credinței greco-catolice care au contribuit la realizarea acestui ideal. Prin grija părintelui Florin Jula – preot paroh de Vintere 16.09.2018”. Preoții, împreună cu Preasfinția Sa, au sfințit monumentul și s-au rugat pentru eroi neamului care au luptat în cele două războaie mondiale.
Au urmat alocuțiunile rostite de către Preasfinția Sa dr. Virgil Bercea, prefectul județului Bihor Ioan Mihaiu, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor Ioan Mang, primarul Comunei Holod Ioan Horga și preotul paroh dr. Florin Jula. Preotul paroh Florin Jula, ca organizator și gazdă a manifestării, a menționat eforturile care au fost depuse pentru înălțarea acestui monument ridicat în memoria tuturor eroilor, indiferent de naționalitate sau confesiune. Întrucât memoria eroilor trebuie cinstită în mod neîntrerupt, s-a anunțat intenția comunității greco-catolice din Vintere de a construi și amplasa Calea Crucii pe dealul din Vintere. Întrucât pe terenul limitrof monumentului a fost amplasată în timpul celui de-al doilea război mondial o baterie de artilerie a armatei române, preotul dr. Florin Jula a anunțat intenția de a se reface tranșeele, de a se reface situl militar în vederea organizării unui muzeu militar în aer liber.
Întrucât un asemenea monument nu poate fi construit fără binefăcători și sprijinul autorităților, Preasfinția Sa a oferit diplome de recunoștință celor care au făcut posibil un asemenea monument. Astfel, au primit diplome: arhitect Ioan Ologu; Gelu Costea – Eurocon Concept SRL, firma care a proiectat structura de rezistența a monumentului; Vajai Gheorghe – SC Gavella Com SRL – firma care a construit monumentul; Carțiș Mihai- SC Electro Excell Consulting, firma care a alimentat cu energie electrică monumentul; Stanciu Ioan – director UAMT, care a contribuit financiar la finalizarea proiectului; Lucian Silaghi, directorul Direcției Județene de Cultură Bihor; Ioan Mang, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor; Ioan Horga, primarul comunei Holod. În continuarea manifestării, un grup de copii îmbrăcați în costume populare, condus de Anca Banda, directoarea Casei de Cultură a Municipiului Beiuș a prezentat un moment artistic cu cântece patriotice și poezii.
Participanții au depus coroane și buchete de flori la monument. Fanfara a susținut câteva melodii militare, după care detașamentul militar de onoare a defilat spre bucuria nemărginită a celor prezenți care au fost emoționați și cu lacrimi de bucurie în ochi. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru reușita acestei manifestări și pentru toate binecuvântările trimise părintelui Florin Jula, familiei și comunității din Vintere. (consiliul parohial al parohiei Vintere, pentru EGCO.ro)
