Hramul bisericii Sf. Tereza a Pruncului Isus, din București

04.10.2018, București (Catholica) - Luna octombrie, dedicată de Biserică Preasfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, debutează cu sărbătoarea Sfintei Tereza a Pruncului Isus, care pentru comunitatea noastră este ocrotitoare, mijlocitoare și model de credință. Sărbătoarea a fost pregătită cu grijă din timp, dând spațiu acestei pregătiri pentru a putea fi trăită mai intens. Astfel, credincioșii au putut participa la Sfânta Liturghie, la Sacramente, la Novena în cinstea Sfintei Tereza, prin care în fiecare zi i-am cerut un har special patroanei noastre cerești, și la alte momente de înălțare sufletească oferite de cele două concerte din zilele de sâmbătă și duminică, susținute de organiștii și corul parohiei noastre.
În ultimele trei zile, pregătirea a fost intensificată prin prezența în mijlocul nostru a pr. Augustin Benchea, paroh la Pustiana (Bacău) și decan de Moinești, care prin predicile sale ne-a încurajat să o urmăm pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus pe drumul sfințeniei în viața noastră de zi cu zi, având încredere că Dumnezeu ne dă tuturor harurile necesare pentru a ne sfinți. La Sfânta Liturghie de hram, prezidată de Preasfințitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, au concelebrat 26 de preoți din București și din alte localități. Cântările liturgice au fost conduse de corul parohiei, care a interpretat în mod minunat Missa brevis Sancti Joannis de Deo in B flat major de J. Haydn. Cu siguranță că Sfânta Tereza s-a bucurat de lauda adusă lui Dumnezeu prin aceste cântări și s-a alăturat și ea corului în această rugăciune de preamărire.
La sfârșitul celebrării credincioșii s-au putut bucura de un moment de comuniune fraternă servind un pahar cu must și o felie de cozonac. Mulțumim lui Dumnezeu pentru iubirea și grija pe care ne-o poartă prin Sfânta Tereza a Pruncului Isus. Totodată mulțumim și tuturor celor care au participat la sărbătoarea noastră și dorim ca Sfânta Tereza să reverse ploaia sa de trandafiri asupra tuturor. Să nu uităm îndemnul ei: de a-l iubi pe Isus și de a-l face cunoscut tuturor. (Pr. paroh Nicolae Farcaș, parohia Sf. Tereza a Pruncului Isus, București, pentru Angelus.Com.ro)
