Întâlnirea parohilor franciscani conventuali

13.11.2018, Roman (Catholica) - În data de 9 noiembrie 2018, la Institutul Franciscan din Roman, a avut loc întâlnirea de toamnă a preoților parohi care activează în România și în străinătate în pastorația credincioșilor. Programul întâlnirii s-a desfășurat în cursul dimineții. Au participat la întâlnire părintele provincial Teofil Petrișor, membrii comisiei pentru pastorație și toți parohii provinciei „Sfântul Iosif”.
În cuvântul de deschidere părintele Iosif Bisoc, președintele Comisiei pentru Pastorație, mulțumește tuturor fraților pentru prezență și disponibilitate. Părintele provincial în cuvântul său către frații parohi: salută, mulțumește și îndeamnă. Îi salută pe toți cei prezenți, mulțumește tuturor pentru prezență, deschidere și mărturia frumoasă în activitățile pastorale. Îndeamnă tot o dată la cooperare, deschidere față de nevoile provinciei și solidaritatea între parohii. Pe ordinea de zi au fost punctate câteva din activitățile recente ale provinciei. S-a amintit de binecuvântatul eveniment care a avut loc la Nisiporești, jud. Neamț, al ridicării la cinstea altarelor a servei lui Dumnezeu: Fericita Veronica. Tot o dată se dorește ca implicarea pe viitor a preoților și a fraților să fie puternică în a face cunoscut tuturor, viața și mărturia tinerei Fericite Veronica.
La întâlnire este invitat părintele Blaj Fabian care ține o conferință despre Fericita Veronica – promovarea cultului fericitei în realitățile pastorale provinciale. Părintele Fabian subliniază unele aspecte legate de viața și curajul martiriului ei. Amintește fraților un motto: „pentru noi a răsărit o lumină și noi trebuie să o facem cunoscută.” Se subliniază unele date istorice privind viața fericitei. Se aduc atenției diferite persoane care au adunat mărturii și au avut curajul de a deschide cauza de beatificare. Se discută și se propun câteva inițiative privind promovarea cultului și anume: tipărirea mai multor rugăciuni, o zi din săptămână dedicată ei, existența unui calendar special care să cuprindă zilele importante care privesc provincia franciscană, pelerinaje din partea comunităților franciscane, predici în care să se evidențieze viața plină de curaj și de credință în păstrarea și apărarea curăției cu prețul vieții și altele.
Tot în ceea ce privește promovarea cultului Fericitei se propune și un pelerinaj la nivel de provincie. Se propune „Liturghia pelerinului” în fiecare sâmbătă. Se amintește faptul că preoții din comunitate sunt disponibili în a oferi mărturii despre fericita Veronica, sunt prezenți pentru spovadă și celebrarea Liturghiei. Se dorește o mobilizare a tuturor parohiilor franciscane din România pentru a face cunoscut în popor devoțiunea și cultul Fericitei. Există dorința de a se tipări un ritual care să cuprindă: Sfânta Liturghie a Fericitei și mai multe binecuvântări pentru copii și tineri, și multe tipuri de rugăciuni. Tot o dată se dorește și un pelerinaj la nivel de provincie cu relicva Fericitei Veronica la diferite ocazii: hram, misiuni populare, diferite evenimente locale… Întâlnirea a continuat cu discuții în plen privind modalitățile de a răspândi cultul Fericitei.
Părintele Iosif mulțumește părintelui Fabian pentru prezență și conferință. Tot o dată propune trimiterea unor scrisori de mulțumire acelora care s-au implicat particular și personal. Spre finalul întâlnirii se discută pentru ziua de formare a tuturor fraților care activează în pastorație, parohi și vicari, să se țină la Roman, în conventul „Sfântul Francisc de Assisi”, în ziua de miercuri, 27 martie 2019 cu tema: „Armonizarea activităților pastorale cu viața fraternă”. La secțiunea diverse s-au meditat aspecte din pastorația familiei, cu problemele actuale, cu ceea ce înseamnă valorile familiei și problemele pastorale privind noile dificultăți pastorale. Pace și Bine! (fr. Iulian Robu pentru OFMConv.ro)
