Anunțuri din Dieceza de Oradea

11.12.2018, Oradea (Catholica) - 1. Adorație euharistică în biserica Sf. Ecaterina
În fiecare a doua zi de joi a lunii, în biserica parohială Sf. Ecaterina din Oradea se organizează Adorația Sfintei Euharistii de către tineri și pentru tineri. Joi, 13 decembrie 2018, la ora 19.00 sunt așteptați toți cei care doresc să experimenteze pacea și bucuria oferite de prezența lui Cristos. După Adorația euharistică va avea loc o întâlnire de dialog în sala mare a parohiei.
2. Seară de veghe în Catedrala Episcopală
Vineri, 14 decembrie 2018, la ora 18.00, în Catedrala Romano-Catolică din Oradea va avea loc adorația Sfântului Sacrament, urmată la ora 19.00 de Sfânta Liturghie dedicată Maicii Domnului, ocazionată de comemorarea apariției la Fatima, în anul 1917, a Sfintei Fecioare Maria. Sfânta Liturghie va fi celebrată și predica va fi rostită de către pr. Vakon Zsolt, secretar episcopal.
3. Aprinderea lumânărilor pe coroana de advent
Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările lui! (Mc 1,3) citim îndemnul în Sfânta Scriptură. În Advent acordăm o atenție sporită acestor cuvinte ale Sfântului Ioan Botezătorul, pregătindu-ne pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. În fiecare sâmbătă din Advent: 15 și 22 decembrie, la ora 19.00, în cadrul unui moment de rugăciune, vom aprinde câte o lumânare pe coroana de advent în fața Catedralei romano-catolice din Oradea. Voluntarii Caritas Catolica vor împărți ceai cald celor prezenți. Îi invităm și îi așteptăm pe toți cei interesați, să ne rugăm împreună, pregătindu-ne astfel sufletește pentru sfânta sărbătoare a Nașterii lui Isus.
4. Sf. Liturghie a Capitlului în biserica din Cetate
În cea de a treia duminică a lunii, 16 decembrie 2018, la ora 16.00, membrii Capitlului Catedralei vor celebra Sfânta Liturghie în biserica romano-catolică din Oradea-Cetate, în trecut loc de pelerinaj al creștinilor din Bazinul Carpatin. În cadrul liturghiei, vor rosti Vespera solemnă. Celebrantul principal va fi preotul canonic Fodor József, vicar general, cel care va rosti și predica.
5. Concert ecumenic de Crăciun în Catedrală
În cea de a treia duminică de advent, 16 decembrie 2018, la ora 19.00, în Catedrala Romano-Catolică din Oradea va avea loc tradiționalul Concert Ecumenic de Crăciun, cu participarea corurilor comunităților creștine din oraș. Intrarea este liberă, sunt așteptați toți iubitorii de muzică corală, pentru a ne pregăti împreună de sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului.
6. Adorația euharistică perpetuă la Zalău
În cea de a treia duminică de advent, 16 decembrie 2018, credincioșii din Zalău vor avea posibilitatea să participe la adorația euharistică perpetuă organizată în biserica parohială din localitate.
Episcopia Romano-Catolică Oradea
Serviciul de presă
http://stiri.varad.org/ro
tel. 0259-411180
