Fr. Alois: Să continuăm să îi ascultăm și să îi interpelăm pe tineri
28.12.2018, Taize (Catholica) - La câteva săptămâni de la încheierea Sinodului Episcopilor dedicat tinerilor și în iminența etapei europene a Pelerinajului Încrederii, întâlnirea cu tinerii promovată de Comunitatea din Taizé, care se va desfășura la Madrid de la 28 decembrie la 1 ianuarie 2019, priorul comunității, fr. Alois Loeser, a fost intervievat de Vatican Insider, trasând un bilanț al experienței sale la Sinod, la care a participat în calitate de „invitat special”. Catolic, de 63 de ani, de origine germană și naționalitate franceză, fr. Alois conduce din 2005 comunitatea care actualmente este constituită din circa o sută de frați de diferite confesiuni creștine care provin din aproape treizeci de țări.
– Care sunt, după părerea Dvs, punctele cele mai importante și rodnice din documentul final?
– Înainte de toate aș vrea să subliniez că documentul final reflectă experiența sinodală trăită de toți participanții: îndeosebi, în acest text, regăsesc dorința de a ne pune în ascultarea tinerilor și a diferitelor experiențe pe care ei le trăiesc: această dorință mi se pare că a fost unul din punctele forte ale adunării din octombrie. Probabil că partea cea mai rodnică a documentului este reflecția asupra sinodalității pentru că acest pasaj ne cheamă pe fiecare dintre noi să asumăm pe deplin responsabilitatea de a participa la viața Bisericii, invitându-ne să nu rămânem spectatori care privesc „de la balcon”, așa cum a spus în unele ocazii Papa Francisc cu o imagine foarte elocventă.
– Ce dezvoltări vă imaginați că vor avea reflecțiile concluzive ale Sinodului?
– Pentru ca lucrările Sinodului să aducă roade durabile este indispensabil ca acum în Biserică, la toate nivelurile, să se continue aprofundarea reflecției. M-a uimit, în săptămânile care au precedat Sinodul, cât de mult tinerii cu care dialogam la Taizé erau fericiți să vorbească, să fie ascultați, să exprime așteptările lor. Ar fi posibil să continuăm să interpelăm tinerele generații, așa cum s-a întâmplat în timpul lucrărilor pregătitoare ale adunării sinodale, într-o formă care încă trebuie definită, în viața zilnică a Bisericilor locale? Desigur, această lucrare de ascultare ar trebui să fie făcută înainte de toate în parohiile și în Diecezele din diferitele țări ale lumii.
– Intervențiile Dvs în timpul lucrărilor Sinodului asupra căror teme s-au oprit în mod deosebit?
– În intervenția mea la începutul Sinodului am evidențiat importanța ascultării și a însoțirii: pornind de la experiența noastră de la Taizé, știm cât este de esențial a-i asculta cu adevărat pe tineri cu inima și a respecta sanctuarul conștiinței lor. Un alt punct pe care am voit să îl subliniez, în mod deosebit când am lucrat asupra documentului final, este căutarea unității creștinilor. La Taizé constatăm că multor tineri le place să se roage cu cei de vârsta lor de diferite confesiuni precum și să asume împreună o angajare concretă în favoarea altora. Înțeleg, chiar și numai implicit, chemarea lui Cristos de a ne reconcilia fără întârziere.
– În documentul final, la paragraful 9, se citește: „Sinodul recunoaște necesitatea de a pregăti consacrați și laici, bărbați și femei, care să fie calificați pentru însoțirea tinerilor”. Ce formă de pregătire credeți că poate fi adecvată acestei însoțiri?
– Așa cum spuneam, de mult timp la Taizé constatăm cât de mult tinerii sunt adesea în căutarea unei ascultări personale. Pentru acest motiv, în fiecare seară, în biserica noastră, după rugăciunea comună unii preoți rămân pentru a oferi Sacramentul Reconcilierii, în timp ce unii frați și surori se poziționează în diferite colțuri ale bisericii pentru a-i asculta pe cei care arată dorința de a împărtăși ceva din viața lor. Cu această disponibilitate îi încurajăm pe tineri să se deschidă, să facă un prim pas care îi va putea pregăti să facă alții și să meargă departe. La Madrid, ca în toate întâlnirile noastre europene, o biserică va fi rezervată tocmai ascultării și rugăciunii în tăcere.
Cu privire la ascultare, pentru care în Biserică lipsesc persoane disponibile, aș distinge două niveluri. De multe ori tinerii (și chiar cei mai puțin tineri!) caută pur și simplu o ureche atentă, o persoană disponibilă să împărtășească bucuriile lor și durerile lor. Pentru acest prim nivel de ascultare este suficientă o pregătire chiar minimă și practica este cea mai bună formare. S-ar putea începe imediat, fără amânare, încredințând această responsabilitate credincioșilor laici, de susținut și de însoțit. Există un al doilea nivel care se referă la însoțirea pe termen lung sau ascultarea persoanelor aflate în dificultate. În aceste cazuri o adevărată pregătire umană și în anumită măsură și psihologică este necesară. Apoi, uneori ne simțim neputincioși în fața unei persoane lovite de o suferință care ajunge în boală: atunci trebuie să o orientăm spre cineva care să știe să intervină în formă mai profesională.
– Ascultarea tinerilor cere timp, tocmai acel timp care, în special în societățile occidentale, pare să lipsească adesea adulților.
– A dedica timp pentru a fi cu tinerii este foarte important. Dacă celălalt vede că eu sunt foarte ocupat sau distras, cum se va putea destăinui? Adesea lucrurile mai esențiale nu se pot exprima toate deodată: este nevoie de un pic de timp pentru ca să crească încrederea. Tinerii care în timpul anului aleg să petreacă o săptămână în tăcere la Taizé ne amintesc că timpul este indispensabil pentru ascultarea reciprocă, pentru ascultarea lui Dumnezeu în rugăciune și pentru ascultarea noastră, pentru a accepta propriile talente și propriile contradicții. Această acceptare este și o condiție necesară pentru a merge înainte (este o maturizare lungă): răbdarea se revelează virtute indispensabilă.
– La paragraful 69 din documentul final se citește: „Papa Francisc îi invită pe tineri să se gândească la propria viață în orizontul misiunii: «De atâtea ori, în viață, pierdem timp să ne întrebăm: ‘Dar cine sunt eu?’ Tu poți să te întrebi cine ești tu și să trăiești o întreagă viață căutând cine ești tu. Dar întreabă-te: ‘Pentru cine sunt eu?’» (Discurs la Veghea de rugăciune ca pregătire pentru Ziua Mondială a Tineretului, Bazilica „Santa Maria Maggiore”, 8 aprilie 2017). Această afirmație luminează în mod profund alegerile de viață, pentru că solicită la asumarea lor în orizontul eliberator al dăruirii de sine. Acesta este unicul drum pentru a ajunge la o fericire autentică și durabilă!” Ce reflecție vă provoacă acest pasaj din document?
– Sunt foarte fericit că Papa Francisc insistă asupra dimensiunii relaționale a existenței. Grație relațiilor noastre cu alții noi putem, puțin câte puțin, să ne înțelegem mai bine pe noi înșine. Și acest lucru este adevărat pe planul social: experimentăm aceasta la Taizé în primirea refugiaților: am învățat mult deschizându-le lor ușile noastre. Această ospitalitate ne întărește în vocația noastră și în viața noastră fraternă în comunitate. Mai în general, viața noastră comunitară este hrănită și de prezența tinerilor care vin la Taizé. Papa Ioan Paul al II-lea ne spusese aceasta cu cuvinte foarte frumoase în timpul vizitei sale din octombrie 1986: „Cum să nu ne gândim că acești tineri sunt cadoul și mijlocul pe care Dumnezeu vi-l dăruiește pentru a vă stimula să rămâneți împreună, în bucuria și în prospețimea darului vostru, ca o primăvară pentru toți cei care caută viața adevărată?”
– Cum v-ați descrie experiența la Sinod?
– În timpul Sinodului am trăit o autentică experiență de universalitate. Cuvântul sinod înseamnă „a parcurge drum împreună”: este sentimentul profund pe care îl am despre drumul nostru în timpul acelor săptămâni. Părinții sinodali și toți participanții proveneau din țări diferite și realitățile lor ecleziale erau diferite: confruntarea a fost o mare îmbogățire.
– În timpul lucrărilor sinodale ce față a Bisericii ați văzut schițându-se?
– Deși exprimau adesea puncte de vedere diferite, Episcopii și toți participanții au arătat o față foarte fraternă a Bisericii. Papa Francisc a subliniat încă de la începutul lucrărilor speranța ca toți participanții să se poată confrunta în caritate, în adevăr și cu adevărată libertate a cuvântului. Am putut intra în dialog cu tinerii fără a avea răspunsuri deja pregătite, prefabricate. Imaginea unei Biserici în mișcare este aceea pe care o voi păstra de la Sinod.
– Care considerați că au fost contribuțiile cele mai semnificative aduse de tinerii prezenți la Sinod?
– Îmi amintesc despre bucuria lor de a participa la lucrări, prospețimea atunci când luau cuvântul, spontaneitatea. Trebuie să spun că am rămas uimit și de unele intervenții: mă gândesc, de exemplu, la tânărul irakian care i-a emoționat mult pe toți descriind situația din țara sa. Tânărul venit din Vietnam a relatat despre cei 400 de tineri cateheți animați de mare spirit misionar, care constituie o frumoasă speranță pentru toată Biserica. Diferiți tineri din Africa au subliniat importanța de a arăta vitalitatea acestui mare continent și nu numai problemele care îl chinuiesc. (material Vatican Insider tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
