Papa Francisc: Sfântul Scaun interesat de viața politică și socială a lumii
08.01.2019, Vatican (Catholica) - „Sfântul Scaun nu vrea să se amestece în viața statelor, ci vrea să fie un ascultător atent și sensibil față de problematicile care interesează omenirea, cu dorința sinceră și umilă de a fi slujba binelui fiecărei ființe umane”, a spus Papa Francisc la întâlnirea pe care a avut-o luni cu ambasadorii țărilor care au reprezentanțe pe lângă Sfântul Scaun – nu mai puțin de 183 de țări, printre care și România. La tradiționala întâlnire de la începutul anului, Sfântul Părinte a trecut în revistă diverse realizări din ultimul an și aniversări apropiate.
A pomenit de exemplu aniversarea a 100 de ani de la înființarea Societății Națiunilor, pe 28 iunie 1919, care a deschis drumul pentru înființarea în 1945 a Organizației Națiunilor Unite. „Premisă indispensabilă a succesului diplomației multilaterale sunt buna voință și buna credință a interlocutorilor, disponibilitatea la o confruntare leală și sinceră și voința de a accepta compromisurile inevitabile care se nasc din confruntarea dintre părți. Acolo unde chiar și numai unul din aceste elemente lipsește, prevalează căutarea de soluții unilaterale și, în ultimă instanță, dominarea celui mai puternic asupra celui mai slab. Societatea Națiunilor a intrat în criză tocmai din aceste motive și, din păcate, se observă că aceleași atitudini amenință comportamentul principalelor Organizații internaționale.”
Papa s-a oprit îndelung asupra unui dialog al unui predecesor al său: al Papei Paul al VI-lea în fața Adunării Națiunilor Unite, în 1965. Și a pornit de la „primatul dreptății și al dreptului”. A amintit de tema aleasă pentru mesajul pentru Ziua Păcii din acest an, despre „politica bună”, explicând: „Politicii i se cere să fie clarvăzătoare și să nu se limiteze să caute soluții de scurtă durată. Politicianul bun nu trebuie să ocupe spații, ci să demareze procese; el este chemat să facă să prevaleze unitatea asupra conflictului, la baza căreia este solidaritatea, înțeleasă în semnificația sa cea mai profundă și de provocare.” Respectarea demnității fiecărei ființe umane, a mai spus el, este premisa indispensabilă pentru orice conviețuire realmente pașnică, iar dreptul constituie instrumentul esențial pentru dobândirea dreptății sociale și pentru a alimenta legături fraterne între popoare.
A trecut la al doilea element inspirat de la Papa Paul al VI-lea: apărarea celor slabi. Biserica se dedică ajutorării celor în nevoie, a spus Papa, amintind că „în decursul acestor ani (Sfântul Scaun) s-a făcut promotor al multor proiecte în sprijinul celor mai slabi, care au primit susținere și de la diferiți subiecți la nivel internațional”. Concret a amintit de cheta pentru Ucraina: „Cu o participare activă a Bisericilor catolice din Europa și a credincioșilor din alte părți ale lumii care au primit apelul meu din mai 2016, și cu colaborarea altor confesiuni și a organizațiilor internaționale, s-a încercat să se vină, în mod concret, în întâmpinarea primelor necesități ale locuitorilor din teritoriile lovite, care sunt primele victime ale războiului.”
Sfântul Părinte s-a oprit și asupra copiilor, subliniind că în 2019 se împlinesc 30 de ani de la publicarea Convenției despre Drepturile Copilului. „Este vorba despre o ocazie propice pentru o reflecție serioasă asupra pașilor făcuți pentru a veghea asupra binelui celor mici ai noștri și asupra dezvoltării lor sociale și intelectuale, precum și asupra creșterii lor fizice, psihice și spirituale. În această circumstanță nu pot să nu vorbesc despre una din plăgile din timpul nostru, care din păcate a avut ca protagoniști și diferiți membri ai clerului. Abuzurile împotriva minorilor constituie unul dintre delictele cele mai josnice și nefaste posibile. Ele distrug în mod inexorabil ceea ce viața umană rezervă mai bun unui nevinovat, provocând daune ireparabile pentru restul existenței.”
Revenind la Papa Paul al VI-lea, actualul Pontif a vorbit și despre al treilea element: edificarea păcii. „În cursul ultimului an au existat câteva semnale de pace semnificative, începând de la istoricul acord dintre Etiopia și Eritreea, care pune capăt la douăzeci de ani de conflict și restabilește relațiile diplomatice dintre cele două țări. Și înțelegerea semnată de liderii din Sud Sudan, care permite reluarea conviețuirii civile și reactivarea funcționării instituțiilor naționale, este un semn de speranță pentru continentul african, unde rămân totuși tensiuni grave și sărăcie răspândită.” A vorbit și despre Congo, Mali, Nigeria și alte țări. „În ansamblu, trebuie afirmat și că Africa, dincolo de diferite evenimente dramatice, revelează un potențial dinamism pozitiv, înrădăcinat în cultura sa antică și în primirea tradițională.”
Al patrulea și ultimul element abordat a fost necesitatea regândirii destinului comun. „Pericolul adevărat se află în om, stăpân al instrumentelor tot mai puternice, apte la ruinare și la cele mai înalte cuceriri!”, spunea Papa Paul al VI-lea. Papa Francisc a vorbit despre proliferarea armelor nucleare și a constatat că „nu numai că piața armelor nu pare să bată pasul pe loc, ci chiar există o tendință tot mai răspândită de înarmare, atât din partea indivizilor cât și din partea statelor. Îngrijorează în special că dezarmarea nucleară, dorită pe larg și urmărită în parte în deceniile trecută, acum lasă locul căutării de noi arme tot mai sofisticate și distructive.”
„A regândi destinul nostru comun în contextul actual însemnă și a regândi raportul cu planeta noastră. Și anul acesta dezastre de nedescris și suferințe provocate de inundații, incendii, cutremure și secetă au lovit dur populațiile din diferite regiuni ale continentului american și din sud-estul continentului asiatic. Între problemele cu privire la care este deosebit de urgent să se găsească un acord în sânul comunității internaționale este așadar îngrijirea mediului și schimbarea climatică. […] Pământul este al tuturor și consecințele exploatării sale cad asupra întregii populații mondiale, cu efecte mai dramatice în unele regiuni.”
La final a amintit că pe 9 noiembrie 1989 se vor aniversa 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, iar pe 11 februarie 90 de ani de la nașterea statului Vatican. „Vouă tuturor, dragi ambasadori și stimați oaspeți adunați aici, și țărilor voastre exprim urarea mea cordială ca anul nou să permită întărirea legăturilor de prietenie care ne leagă și să ne străduim pentru edificarea păcii la care aspiră lumea”, a încheiat Suveranul Pontif.
