Academia tomistă – ediția 2019
29.01.2019, Iași (Catholica) - Luni, 28 ianuarie 2019, în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic, studenții anului II au pregătit pentru toată comunitatea seminarială tradiționala Academie Tomistă, moment menit să îl omagieze pe Sfântul Toma de Aquino, comemorat la această dată și, totodată, să scoată în evidență actualitatea gândirii acestuia în zilele și în societatea noastră. La această manifestare culturală cu valențe filosofice și teologice a participat și PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași.
Conferențiarul din cadrul acestui moment a fost seminaristul Cojocar Ionel Gabriel, care a reliefat în prelegerea sa, desfășurată de-a lungul a patru intervenții, concepția aristotelico-tomistă despre fericire și despre virtute ca mijloc ce vehiculează această finalitate beatifică. A fost expusă, deci, concepția lui Aristotel despre adevărata fericire, apoi beatitudinea conform doctorului angelic, Toma de Aquino. Prelegerea academică, teoretică, a fost însoțită de o punere în scenă a poveștii „Călugărului Arsenie”, un căutător de fericire, un exemplu concretizat al teoriei despre fericire.
Astfel am ajuns la concluzia că omul este un căutător înnăscut de fericire, iar căutarea lui, mijlocul prin care poate atinge acest scop. Printre virtuți regina este înțelepciunea, care în termeni mai concreți se traduce prin prudență. Ca o concluzie a momentului, PS Aurel Percă a subliniat importanța unui asemenea eveniment care nu doar că îl pune la loc de cinste pe doctorul angelic, un chip grăitor de multă vreme pentru seminariștii ieșeni, dar și transmite mai departe roadele pe care acesta le face să crească în mințile și inimile seminariștilor. (Fechetă Ciprian pentru ITRCIasi.ro)
