Populația lumii va scădea începând din 2040 sau 2100
31.01.2019, Washington (Catholica) - Va ajunge populația lumii la 11,2 miliarde în 2100? Publicația „The Guardian”, citată de Mercatornet.com, oferă și alte predicții la estimarea oferită de ONU, arătând că există și îndoieli la acest capitol. Respectiv declinul estimat de ONU din 2100 este pus de alți cercetători mult mai rapid. De exemplu Jørgen Randers, om de știință norvegian care acum câteva decenii avertiza despre potențiala catastrofă globală provocată de suprapopulare, afirmă acum astfel: „Populația mondială nu va ajunge la 9 miliarde de oameni. Va atinge un maxim de 8 miliarde în 2040, apoi va fi un declin.”
Similar, prof. Wolfgang Lutz și colegii săi de la Institutul Internațional din Viena pentru Analize de Sistem Aplicate prezic că populația se va stabiliza la mijlocul secolului și apoi va scădea. Un alt raport spune că în 2055 populația planetară va ajunge la 8,7 miliarde, urmând să scadă la 8 miliarde până la sfârșitul secolului. Din 1970 declinul fertilității la nivel global este evident. În SUA și Europa fertilitatea a ajuns sub rata de înlocuire a populației, de 2,1 copii, ceea ce va duce la scăderea numărului de locuitori, excepție dacă vor atrage migranți suficienți. De fapt mai multe țări europene teoretic vor dispărea până în 2300 dacă fertilitatea scăzută continuă și imigrația nu intervine, arată cele mai recente proiecții pe termen lung ale ONU.
Conform publicației „The Guardian”, circa 20 de țări devin deja tot mai mici an de an, precum Polonia, Cuba sau Japonia, care au pierdut circa 450.000 de persoane în 2018. În aceste țări femeile au sub 2,1 copii, media necesară ca o populație să rămână stabilă. Declinul populației ar fi mai mare dacă nu ar crește speranța de viață. În Marea Britanie media de copii per mamă este de 1,7, creșterea populației datorându-se în special migrației. Fără imigranți, țara ar fi într-un declin drastic. Printre motivațiile generale ale declinului fertilității este urbanizarea. În 2007, pentru prima oară în istoria omenirii majoritatea oamenilor din lume trăiau la orașe. Astăzi sunt 55%, iar în trei decenii se așteaptă să fie peste 66%.
Între tacticile neobișnuite de sporire a natalității se numără fără îndoială cea din Georgia. Patriarhul Ilia al II-lea al Georgiei, capul Bisericii Ortodoxe din această țară – majoritar ortodoxă de altfel – este iubit de populație și a avut de aceea o inițiativă interesantă: să boteze orice copil care este minimul al treilea într-o familie ortodoxă căsătorită. În toamna lui 2018 într-o ceremonie de botezare în masă a acordat acest Sacrament de inițiere creștină la peste 700 de copii; în iulie la peste 600 de copii. În timp ce este greu de estimat impactul acestei „oferte patriarhale”, este cert că numărul de copii a crescut, însă, cumulând cu alți factori, ONU estimează că de la 3,7 milioane, până în 2050 țara va scădea totuși la 3 milioane de locuitori.
