Papa Francisc: Amintirea și speranța, antidot creștin împotriva dezolării
01.02.2019, Vatican (Catholica) - Inspirându-se din prima lectură a liturgiei zilei, luată din Scrisoarea către Evrei, capitolul 10, Pontiful a explicat că traversăm cu toții „perioade de dezolare”, momente întunecate în care lucrurile par să își piardă sensul, dar tocmai în astfel de momente creștinii trebuie să stăruie pentru a ajunge la promisiunea Domnului, fără a lăsa să cadă și fără a da înapoi. Reflectând asupra înțelesului perseverenței pe calea vieții, autorul Scrisorii către Evrei le vorbește creștinilor care traversează un moment de obscuritate, îndemnându-i să nu își piardă încrederea, în ciuda perioadei de persecuție.
„Viața creștină nu este un carnaval, nu este petrecere și veselie; viața creștină are momente foarte frumoase dar are și momente dificile; momente de amorțeală, de îndepărtare, cum am spus, în care nimic nu mai are sens… momente de dezolare. Și în acest moment, fie din cauza persecuțiilor interne, fie din cauza stării sufletești interioare, autorul scrisorii către Evrei spune: ‘aveți nevoie de stăruință’. Însă, de ce este nevoie de perseverență? ‘Pentru ca, împlinind voința lui Dumnezeu, să puteți obține promisiunea’. Perseverență pentru a obține promisiunea.”
La predică, Papa Francisc a adus în prim plan două elemente – memoria și speranța; un fel de rețetă împotriva dezolării. Apostolul îi îndeamnă pe creștini să își amintească de zilele fericite ale întâlnirii cu Domnul și, pe de altă parte, să aibă speranța obținerii promisiunii. Viața este alcătuită din momente frumoase și din momente dificile, însă, este important să nu ne lăsăm să cădem sau să nu dăm înapoi în momentele de dificultate. „Să opunem rezistență momentelor dificile, însă o rezistență alcătuită din memorie și din speranță; când inima omului privește spre momentele frumoase, atunci reușește să respire. Acest lucru trebuie făcut în momentele de dezolare, pentru a găsi prima mângâiere și consolarea promisă de Domnul.”
La finalul discursului, Papa Francisc a amintit călătoria apostolică în Lituania, în septembrie 2018, spunând cât a fost de impresionat de curajul atâtor creștini, de forța atâtor martiri care au perseverat în credință. „Și în prezent, mulți, mulți bărbați și femei suferă din cauza credinței, însă își amintesc de prima întâlnire cu Isus, au speranță și merg mai departe. Acesta este un sfat pe care îl dă autorul Scrisorii către Evrei pentru momentele de persecuție, când creștinii sunt persecutați, atacați. ‘Nu vă pierdeți încrederea!'” (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)