Imamul Yahya Pallavicini: De acum încolo spațiul pentru ambiguitate s-a terminat
06.02.2019, Roma (Catholica) - Un document „istoric”, de „mare inspirație și concretețe”. Un text de referință care definește principii de libertate și drepturi. O declarație cu „greutate enormă” pentru că elimină orice posibilitate viitoare de alte interpretări și ambiguități. Imamul Yahya Pallavicini, președinte Asociației Naționale a Musulmanilor Italieni (COREIS), a vorbit pentru agenția SIR despre „Documentul despre fraternitatea umană”, pe care Papa Francisc și marele imam de Al-Azhar, Ahmad Muhammad Ahmad al-Tayyb, l-au semnat luni împreună. Reafirmând importanța rolului religiilor în construirea păcii mondiale, documentul tratează punct cu punct nodurile nevralgice ale conviețuirii pașnice și dialogului dintre religii. Teme cheie, care timp de secole au provocat suferințe și nedreptăți, cum sunt libertatea de crez; protejarea locurilor de cult (temple, biserici și moschei); condamnarea terorismului; conceptul de „cetățenie deplină” și renunțarea la folosirea discriminatorie a termenului minorități; drepturile femeilor.
– Să pornim de la punctul despre libertate. Documentul condamnă faptul de a constrânge „oamenii să adere la o anumită religie sau la un stil de civilizație pe care alții nu le acceptă”. Un punct delicat, din păcate neluat în seamă în multe părți ale planetei. Ce se va schimba în viitor?
– Este un punct fundamental, pentru că redă ca religioase valoarea sacră a libertății și adeziunea comună a musulmanilor și creștinilor la afirmația că în virtutea libertății nu este deloc posibil a încălca libertatea celuilalt. Libertatea este un drept al fiecărei ființe umane care trebuie respectat ca oameni care cred și ca buni cetățeni. Este unul din punctele fundamentale, motiv pentru care de acum încolo nu mai există nici o posibilitate de a schimba sau de a oprima libertatea celuilalt. Trebuie să fie respectată.
– Alt punct atins de document este condamnarea terorismului. Cât de mult cântăresc vocea Papei Francisc și cea a marelui imam de Al-Azhar, mai ales în lumea arabă?
– Acest punct pecetluiește declarațiile constante ale Papei Francisc și declarații pe care și al-Tayyib și alte autorități islamice din lume le-au făcut în cursul acestor ani. Însă aici o fac împreună. Semnând un document comun, se încheie definitiv orice posibilitate de dezorientare unde unul să poată în numele unui Dumnezeu sau în numele unei presupuse religii să organizeze o criminalitate violentă în dauna vieții unui popor sau a unei persoane. Pentru noi cei care credem era clar, însă a fost necesar să se stabilească aceasta cu o incisivitate pe care nu am văzut-o niciodată înainte. De acum înainte nu mai există spațiu pentru orice mistificare a religiei sau divinității care să poată legitima o violență.
– Cât de mult sunt ascultate vocea Papei Francisc și a marelui imam al-Tayyib, într-un context arab și despre teme precum libertatea religioasă, protejarea locurilor de cult, dreptul femeilor și condamnarea terorismului?
– Există o speranță puternică și primul motiv care ne determină să sperăm este regional. Este relevant că această conferință și această declarație au fost făcute în Emiratele Arabe Unite, în prezența reprezentanțelor religioase din toată lumea arabă și a șeicului de al-Azhar care este autoritatea sunnită maximă precum și o autoritate în Egipt. Este relevant faptul că în regiunea medio-orientală arabă, Egiptul și Emiratele Arabe Unite au trăit în moduri diferite iluzia și manipularea islamului politic fundamentalist și s-au distanțat radical de acesta, condamnând orice instrumentalizare a mișcărilor fundamentaliste sau, chiar, a terorismului al-Qaeda și al așa-zisului Califat.
– Documentul atinge și problema cetățeniei și a minorităților. Putem spera pentru o viață mai bună pentru creștinii care trăiesc în Orientul Mijlociu?
– Acest document este o declarație publică, susținută și mediatic. Dacă un politician sau un guvernator ar trebui să alunece sau să discrimineze în manieră necinstită o minoritate creștină, de fapt va fi evident pentru toți că trădează acest document. Între altele aș vrea să subliniez cum documentul în realitate cere să se renunțe la folosirea discriminatorie a termenului minorități pentru că – se citește acolo – aduce cu sine „semințele faptului de a ne izolați și ale inferiorității”. Deci s-a pus un stăvilar. Nimeni nu va mai putea spune că interpretarea sa este o interpretare a islamului sau o necesitate politică națională. De astăzi este stabilit un principiu împărtășit de toți.
– Așadar Dvs spuneți că de astăzi nu va mai putea fi nici o legitimare a oricărei forme de discriminare și samavolnicie a libertății individuale?
– Să spunem că de acum încolo spațiul pentru ambiguitate s-a terminat. Nu mai există posibilitate de a fi ambigui. Așa cum a spus Papa Francisc, aici se vorbește despre „alteritate”. Înseamnă că trebuie să îl respectăm pe celălalt în diversitatea sa, să mergem împreună uniți și să descoperim că celălalt – deși folosește o gramatică diferită și un metru de interpretare diferit – îmi este frate. Cine ar trebui să manipuleze sau să nu țină cont de aceste principii, înseamnă că vrea să facă pe vicleanul și să depășească ambiguitatea de dinainte. (material al agenției SIR tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)