Cardinalul Gerhard Müller: Credința trebuie întărită în fața dictaturii relativismului

09.02.2019, Vatican (Catholica) - „Astăzi mulți creștini nu mai sunt conștienți de învățăturile de bază ale credinței, astfel că există un pericol tot mai mare de a rata calea spre viața veșnică”, susține un fost prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței. Biserica are sarcina de a conduce omenirea la Cristos, iar un îndreptar sigur este Catehismul Bisericii Catolice. „A fost scris cu scopul întăririi credinței fraților și surorilor ale căror convingeri au fost în mod puternic puse la îndoială de ‘dictatura relativismului’.”

Cardinalul Gerhard Müller, care, după ce a fost Episcop de Regensburg, Germania, între 2012 și 2017 a condus Congregația responsabilă în Vatican cu apărarea credinței și clarificarea problemelor de ordin teologic, a difuzat pe 8 februarie un „Manifest de credință” în care atinge diverse probleme, inclusiv a împărtășirii divorțaților recăsătoriți civil și a hirotonirii femeilor. Prelatul și-a explicat astfel inițiativa: „În contextul creșterii confuziei privitoare la doctrină, numeroși Episcopi, preoți, călugări și laici ai Bisericii Catolice mi-au cerut să ofer o mărturie publică despre adevărul Revelației”. Drept urmare a redactat un scurt document în cinci puncte, ce poate fi citit în limba română pe situl Lumea.Catholica.ro.

Punctul de plecare este mărturisirea Preasfintei Treimi. Cardinalul subliniază că această înțelegere a lui Dumnezeu diferențiază creștinismul de alte religii. „Religiile sunt în dezacord tocmai pe tema acestei credințe în Isus Cristosul. El este Dumnezeu adevărat și om adevărat, conceput de la Duhul Sfânt și născut din Fecioara Maria. Cuvântul făcut trup, Fiul lui Dumnezeu, este singurul Mântuitor al lumii și singurul Mijlocitor între Dumnezeu și om.” Avertizează legat de pericolul „recăderii în vechile erezii, care îl vedeau pe Isus Cristos ca fiind doar o persoană bună, frate și prieten, profet și moralist. El este în primul și în primul rând Cuvântul care era cu Dumnezeu și este Dumnezeu, Fiul Tatălui, care și-a asumat natura noastră umană pentru a ne răscumpăra și care va veni să judece viii și morții.”

Vorbind despre Biserică, fostul prefect subliniază că nu este o asociație omenească, ci are origini divine. „Ea nu se reflectă pe sine, ci lumina lui Cristos, care strălucește pe fața ei. Dar aceasta se întâmplă doar când adevărul revelat în Isus Cristos devine punctul de referință, și nu vederea unei majorități a spiritului vremurilor; căci Cristos însuși a încredințat plinătatea și adevărul Bisericii Catolice și El însuși este prezent în Sacramentele Bisericii.” Oprindu-se în special la Euharistie, „izvor și culme a vieții creștine”, Cardinalul subliniază invocând Biblia (1Corinteni 11,27) și Catehismul Bisericii Catolice (1385), importanța reconcilierii cu Dumnezeu înainte de împărtășire a celor care au pe suflet vreun păcat de moarte. Și între aceste persoane îi identifică pe divorțații recăsătoriți. Motivul opririi lor de la Euharistie este că ea nu aduce mântuire unor astfel de persoane, ci condamnare. „A sublinia acest lucru corespunde faptelor de milostivire sufletească.”

O altă problemă atinsă este cea a deschiderii accesului Preoției către femei. După ce citează din Catehism, care spune că Biserica „se recunoaște obligată prin această alegere făcută de Domnul însuși. De aceea, hirotonirea femeilor nu este posibilă” (CBC 1577), Cardinalul concluzionează: „A susține că această imposibilitate este cumva o formă de discriminare a femeilor arată lipsa înțelegerii acestui Sacrament, care nu privește puteri pământești ci reprezentarea lui Cristos, Mirele Bisericii.” În fine, împotriva celor care consideră că după moarte există doar raiul, Cardinalul le amintește: „Moartea face decizia omului pentru sau împotriva lui Dumnezeu să fie definitivă. Fiecare are de înfruntat judecata particulară imediat după moarte. Fie este nevoie de o purificare, fie omul merge direct în fericirea raiului și îi este permis să îl vadă pe Dumnezeu față la față. Există și posibilitatea terifiantă ca o persoană să rămână în opoziție față de Dumnezeu până la capăt, iar refuzând definitiv iubirea Sa ‘se osândește îndată pentru totdeauna’. […] Veșnicia pedepsei iadului este o realitate teribilă care, conform mărturiei Sfintei Scripturi, îi include pe toți cei ‘care mor în starea păcatului de moarte’.”

Documentul se încheie cu o „chemare”. Prelatul amintește că lucrătorii în via Domnului au „responsabilitatea de a aminti aceste adevăruri fundamentale”. Și continuă: „Să îi cerem Domnului să știm cât de măreț este darul credinței catolice, prin care deschide poarta spre viața veșnică.” Indicând în special spre Episcopi și preoți, a amintit cuvintele Sfântului Paul, care anunța că „va veni timpul când (credincioșii) nu vor mai primi învățătura sănătoasă, ci, după propriile pofte, se vor înconjura de o mulțime de învățători care să le delecteze auzul. Își vor întoarce auzul de la adevăr ca să se îndrepte spre basme.” Și apostolul îl îndeamnă pe Timotei, și implicit pe toți miniștrii hirotoniți de astăzi: „Tu însă fii măsurat în toate, îndură suferințele, fă-ți munca de evanghelist, împlinește-ți slujirea”.