Un milion de mese pentru migranții venezueleni
23.03.2019, Cucuta (Catholica) - Dieceza de la Cucuta din Columbia a informat săptămâna aceasta că a oferit 1 milion de mese migranților venezueleni afectați de criza umanitară din țara lor. Într-o declarație publicată pe 18 martie, Dieceza a mulțumit voluntarilor și donatorilor care, începând din 5 iunie 2017, au oferit sprijin celor afectați de situația dramatică de la frontiera columbiano-venezuelană.
„După cum bine ne-a amintit Sfântul Părinte Papa Francisc, Biserica este ca un spital de campanie, unde vin răniți care caută bunătatea și apropierea lui Dumnezeu”, a spus Episcopul Victor Manuel Ochoa Cadavid în declarație. Din momentul în care Nicolas Maduro i-a succedat lui Hugo Chavez în funcția de președinte al Venezuelei, în 2013, țara a fost afectată de violențe și tensiuni sociale. Sub guvernul socialist, țara a avut parte de hiperinflație și de o lipsă severă de alimente, medicamente și alte necesități, iar milioane de persoane au emigrat.
În prezent, mii de cetățeni venezueleni trăiesc în baza ajutoarelor pe care rudele le trimit din străinătate. Cu toate acestea, doar maxim 6.000 de bolivari pe zi pot fi retrași din bancă, echivalentul a aproximativ 2 dolari. Columbia a fost o destinație principală pentru venezuelienii care au fugit. Dieceza de Cucuta îi slujește pe migranți prin intermediul Casei de tranzit a Providenței Divine, pe lângă cele opt cantine deschise în parohii. Vorbind pentru Radio RCN, pe 19 martie, pr. David Cañas, coordonatorul Casei Providenței Divine, a spus că între 3.800 și 4.200 de persoane sosesc zilnic, începând foarte devreme, în căutare de hrană. „Înainte veneau între 3.000 și 3.500, în ciuda blocajelor de pe podurile internaționale” care unesc Columbia cu Venezuela, a spus preotul.
Episcopul Ochoa și-a exprimat recunoștința față de „cei 800 de voluntari catolici, călugări și călugărițe, preoți și diaconi, donatori, coordonați de pr. José David Caña Pérez, care fac posibil ca Dieceza de Cucuta să devină o mărturie profetică a carității Bisericii”. „Domnul, în bunătatea Sa infinită, binecuvântează familiile din Cucuta pentru generozitatea și disponibilitatea pe care le-au arătat de la începutul crizei, pentru a-și sluji semenii cu iubire”, a spus el. De asemenea, a mulțumit instituțiilor care au donat alimente, bani și resurse pentru a face posibil acest program: Programului Alimentar Mondial, Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Caritasului Internațional, organizației Adveniat și Conferinței Episcopilor Catolici din Statele Unite.
La 19 martie, într-o întâlnire cu imigranți și voluntari din Casa Providenței Divine, Episcopul Ochoa i-a lăudat pe cei 800 de voluntari care și-au dedicat timpul să îi slujească pe cei nevoiași. „Este lucrarea Bisericii Catolice… este lucrarea Bisericii pentru poporul iubit din Venezuela… Vă cerem să vă rugați pentru oamenii care ne ajută să îi ajutăm pe alții.”
