Zi de reculegere pentru personalul socio-medical, la Traian și la Iași

27.03.2019, Iași (Catholica) - Sâmbătă, 23 martie 2019, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian și la mănăstirea „Don Orione” din Iași a avut loc o zi de reculegere pentru personalul socio-medical. Evenimentul a fost organizat de către Secțiunea Activități Socio-Caritative din cadrul Curiei Diecezei de Iași. Au participat persoane din zona Roman și Iași, care sunt implicate în slujirea persoanelor bolnave sau care se află în situații precare. Programul a cuprins momente de rugăciune, meditații, în centrul întâlnirii fiind Sfânta Liturghie.
La Roman meditațiile au fost susținute de către pr. Marius Petru Bîlha, rector al Seminarului Franciscan din Roman, iar la Iași de către pr. Gabriel Sascău, capelan la Centrul „Sfântul Ioan Paul al II-lea” din Butea. Tema primei meditații a pornit de la pasajul evanghelic al parabolei Samariteanului Milostiv. Gestul samariteanului s-a exprimat prin trei verbe: a vedea cu ochii dincolo de ceea ce se vede în bolnav, persoana defavorizată; a simți cu inima, o mișcare viscerală, a intra afectiv și efectiv în suferința celuilalt; a acționa, a ajuta. Spunea părintele că a avea milă fără gesturi concrete este sentimentalism, a-ți face datoria fără a pune pasiune este prestație aridă, de aceea avem nevoie să ne convertim, să găsim acel motiv profund care este Dumnezeu Tatăl. Privirea noastră față de aproapele în suferință trebuie să fie o privire contemplativă, adică fiind de partea lui Dumnezeu îi vom privi pe suferinzi cu ochii lui Dumnezeu. Avem nevoie să ne vindecăm inimile, să avem inimi sănătoase spiritual, nu inimi anxioase, triste, izolate, fără speranță, împietrite. O inimă sănătoasă este o inimă care se împarte celorlalți și astfel se regenerează.
La Iași, tema meditațiilor a fost despre credință și îndoială. Cartea Numerilor ne prezintă cum poporul ales, condus de Moise, ajunge la granițele țării făgăduite, el oscilează între țara promisă și pustiu. Îndoială este prejudecata de a trăi cu incertitudine. Dumnezeu nu vrea ca omul să se îndoiască, Dumnezeu este împotriva îndoielii. Inima plină de îndoială vede doar obstacole, credința vede oportunități. Credința este viața creștină în sine, este arcul care lansează iubire și bunătate. Pe parcursul zilei au fost ocazii de spovezi și colocvii. La Roman, Sfânta Liturghie a fost concelebrată de către pr. Marius-Petru Bîlha și de pr. Egidiu Condac, director general al Centrului Diecezan Caritas Iași, care a participat la programul întregii zile. La predică, pr. Marius a vorbit despre tatăl Milostiv, inspirându-se din binecunoscuta operă a lui Rembrandt, „Întoarcerea fiului risipitor”. La Iași, Sfânta Liturghie a fost celebrară de pr. Gabriel Sascău. Pe parcursul zilei a fost prezent și pr. Eugen Robu, responsabil al Oficiului pentru Pastorația Sanitară, din Dieceza de Iași.
După prânz a urmat a doua meditație cu prezentarea poeziei-rugăciune a Episcopului Tonino Bello (1935-1993): „O aripă de rezervă”. Această meditație prezentată a dorit să transmită participanților îndemnul de a duce celor pe care îi vor întâlni zâmbetul, curajul, mângâierea și speranța. Ziua s-a încheiat cu recitarea Coroniței Divinei Milostiviri și Calea Sfintei Cruci pentru Viață. (Eugenia Dămătăr pentru Ercis.ro)
