Cardinal Luis F. Ladaria: Dumnezeul cel viu și adevărat. Misterul Preasfintei Treimi
13.04.2019, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Dumnezeul cel viu și adevărat. Misterul Preasfintei Treimi, scrisă de Cardinal Luis F. Ladaria și tradusă în limba română de pr. dr. Ștefan Lupu și pr. Iosif Martin. Cartea apare în colecția „Studii teologice”, în formatul 17×24, are 418 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 35 lei. Redăm Cuvântul înainte la ediția în limba română, semnat de autorul cărții.
Preasfânta Treime este primul adevăr al credinței creștine, întrucât face referință la Dumnezeu în El însuși și este fundament și izvor al tuturor celorlalte adevăruri de credință (cf. CBC 234). Este „teologia” prin excelență, principiul unic din care izvorăște întreaga „oikonomia”. Botezul este conferit cu o formulă trinitară, vechile simboluri de credință au mereu o structură trinitară. Formulele triadice pe care le găsim în Noul Testament, începând de la formula baptismală (cf. Mt 28,19; și 2Cor 13,13; Gal 4,6; 1Cor 12,4-7), sunt rezumate a ceea ce se găsește într-un mod explicit sau implicit în tot Noul Testament. Într-adevăr, revelația Dumnezeului unu și întreit are loc în mod primar în viața lui Isus. În primul rând, El vorbește despre Dumnezeu ca despre Tatăl Său, îl invocă așa; acesta este numele lui Dumnezeu pe care El l-a revelat discipolilor Săi (cf. In 17,6). În mod similar, Dumnezeu însuși îl numește pe Isus Fiul Său iubit (cf. Mc 1,11par.; 9,6 par.); Isus se prezintă discipolilor Săi ca Fiul, unicul care îl poate face cunoscut pe Tatăl (cf. Mt 11,25-27; Lc 10,21-22). „Fiul” este modul cel mai frecvent cu care Evanghelia a patra îl desemnează pe Isus.
Tatăl constituie punctul Său constant de referință în toată viața Sa. Dumnezeu Tatăl l-a trimis în lume pentru mântuirea oamenilor, l-a consacrat cu ungere în Iordan, întreaga existență pământească a lui Isus și lucrarea Sa mântuitoare sunt un act de ascultare față de Tatăl, deoarece El nu a venit în lume ca să facă voința Sa, ci voința Celui care l-a trimis (cf. In 6,38). În special pătimirea și moartea Sa sunt momentul suprem al ascultării față de Tatăl (cf. Mc 14,36par.). Învierea lui Cristos este momentul suprem al revelării paternității lui Dumnezeu și, prin urmare, a filiațiunii lui Isus. În majoritatea textelor neotestamentare, învierea lui Isus este lucrarea Tatălui (cf. Fap 2,23-24; Rom 6,4; 8,11; 2Cor 4,14 etc.). Este semnificativ uzul pe care îl face Noul Testament cu Ps 2,7: „Tu ești Fiul meu, eu astăzi te-am născut” (Fap 13,13; Evr 1,5; 5,5). Starea filială a lui Isus apare în acest moment în toată strălucirea ei. Plecând de la experiența pascală, devine tot mai clar că relația lui Isus cu Tatăl nu începe cu viața Sa omenească, ci există dintotdeauna, din toată veșnicia. Isus preexistă, ca Dumnezeu, vieții Sale omenești (cf. In 1,1-3 etc.).
Și prezența Duhului Sfânt este determinantă în viața lui Isus, începând de la zămislirea Sa feciorelnică (cf. Lc 1,35; Mt 1,20). O semnificație specială o are coborârea Duhului Sfânt asupra lui Isus în momentul botezului în Iordan (cf. Mc 1,10 par.; In 1,32-33). Isus a primit ungerea cu Duhul Sfânt de la Tatăl (cf. Lc 4,18; Fap 10,38) și din acest moment începe viața Sa publică: predica și minunile Sale. În momentul morții și învierii Domnului este prezent și Duhul (cf. Evr 4,14; Rom 1,4). Darul Duhului din partea lui Isus înviat duce la împlinire misterul pascal (cf. In 20,22; Fap 2,1 ș.u.). Isus, Fiul și Duhul Sfânt sunt intim asociați lui Dumnezeu Tatăl în lucrarea mântuitoare și de aici se ajunge la concluzia că sunt și în ființa dumnezeiască încă din veșnicie.
Biserica din primele veacuri s-a aflat în fața necesității de a armoniza monoteismul Vechiului Testament, reafirmat de Isus însuși (cf. Mc 12,29-32par.), cu starea divină a Fiului și a Duhului Sfânt. Monoteismul creștin dobândește astfel un caracter distinctiv și original. „Definiția” ioanee a lui Dumnezeu iubire (cf. 1In 4,4.16) ne dezvăluie realitatea cea mai profundă a ființei lui Dumnezeu. Doctrina trinitară poate să fie considerată ca o dezvoltare și o explicare a acestei afirmații. Dumnezeul creștinilor este Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, în comuniunea lor veșnică de iubire. Noi suntem chemați să participăm la ea (cf. CBC 221). Mulțumesc din inimă tuturor celor care au făcut posibilă traducerea acestei cărți în limba română.
Cartea este structurată în patru părți, având în total 12 capitole. Prima parte este intitulată „Chestiuni preliminare” și include următoarele capitole: „Introducere în teologia trinitară” și „Relația dintre Treimea economică și Treimea imanentă”. A doua parte este intitulată „Revelarea lui Dumnezeu în Cristos și pregătirea Sa în Vechiul Testament” și include următoarele capitole: „Revelarea lui Dumnezeu în viața lui Isus Cristos. Studiu biblico-teologic” și „Pregătirea revelației Dumnezeului întreit în Vechiul Testament”. Partea a treia este intitulată „Istoria teologiei și dogma trinitară în Biserica antică” și include următoarele capitole: „Părinții apostolici și apologeți”, „Teologia între sfârșitul sec. al II-lea și sec. al III-lea”, „Criza ariană și Conciliul din Niceea. Lupta ariană din sec. al IV-lea” și „Părinții capadocieni. Formularea dogmei trinitare la Conciliul I și al II-lea de la Constantinopol”. Partea a patra este intitulată „De la economie la teologie. Reflecție sistematică despre Dumnezeul unul și întreit” și include următoarele capitole: „Trinitas in unitate. Viața internă a lui Dumnezeu: procesiunile, relațiile, persoanele divine”, „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”, „Unitas in trinitate. Dumnezeu unul în Treime. Proprietățile și modul său de a acționa” și „Cunoașterea ‘naturală’ a lui Dumnezeu și limbajul analogiei”.
Imagini
