Papa Francisc a dat Prima Împărtășanie la 245 de copii din Bulgaria
06.05.2019, Rakovski (Catholica) - Luni, 6 mai 2019, Papa Francisc a dat Prima Împărtășanie la 245 de băieți și fete în Rakovski, Bulgaria, spunându-le că Domnul dorește ca ei să împărtășească cu alții bucuria Euharistiei. „A face Prima Împărtășanie înseamnă a dori să fim în fiecare zi mai uniți cu Isus, a crește în prietenia cu El și a dori ca și alții să se poată bucura de bucuria pe care vrea să ne-o dăruiască. Domnul are nevoie de voi pentru a putea realiza miracolul de a ajunge cu bucuria Sa la mulți dintre prietenii și rudele voastre.”
Papa Francisc a celebrat Liturghia la biserica Preasfintei Inimi, din Rakovski, ca parte a călătoriei sale din 5-7 mai în Bulgaria și Macedonia de Nord. Catolicii din Bulgaria sunt o minoritate – estimată la sub 50.000 dintr-o populație de peste 7 milioane. Rakovski, un oraș cu aproximativ 20.000 de locuitori, este predominant catolic. Potrivit autorităților locale, la Liturghie au participat circa 700 de persoane în interiorul bisericii și altele 10.000 în afara ei.
În predica sa, Sfântul Părinte s-a adresat copiilor de la Prima Împărtășanie, arătând că miracolul lui Isus cu cele 5 pâini și cei 2 pești a început cu „un copil care i-a oferit tot ceea ce avea”. „În același mod în care voi ajutați astăzi împlinirea miracolului de a ne reaminti nouă, tuturor celor mari prezenți aici, prima întâlnire pe care am avut-o cu Isus în Euharistie, și de a putea mulțumi pentru acea zi. Astăzi ne permiteți să fim din nou în sărbătoare și să îl celebrăm pe Isus care este prezent în Pâinea Vieții. Pentru că există minuni care se pot întâmpla numai dacă avem o inimă ca a voastră, capabilă de a împărtăși, de a visa, de a mulțumi, de a avea încredere și de a-i cinsti pe ceilalți.”
„Vă văd aici îmbrăcați cu tunici albe: acesta este un semn important și frumos, pentru că sunteți îmbrăcați de sărbătoare. Prima Împărtășanie este înainte de toate o sărbătoare, în care îl celebrăm pe Isus care a dorit să rămână mereu alături de noi și care nu se va despărți niciodată de noi. Sărbătoare care a fost făcută posibilă grație părinților noștri, bunicilor noștri, familiilor noastre, comunităților noastre care ne-au ajutat să creștem în credință… Preoții și cateheții voștri, care au urmărit parcursul vostru de cateheză, v-au însoțit și pe drumul care vă aduce astăzi să îl întâlniți pe Isus și să îl primiți în inima voastră.”
Pontiful roman i-a încurajat să se roage „mereu cu acel entuziasm și acea bucurie pe care o aveți astăzi”. Și le-a subliniat că acesta este Sacramentul Primei Împărtășanii, „dar nu al ultimei Împărtășanii. Astăzi amintiți-vă că Isus vă așteaptă mereu. De aceea, vă urez ca astăzi să fie începutul multor Împărtășanii, pentru ca inima voastră să fie mereu ca astăzi, în sărbătoare, plină de bucurie și mai ales recunoștință”. A urmat un dialog cu copiii, cu ajutorul unui traducător în limba bulgară. Papa a repetat împreună cu copiii care este cartea noastră de identitate: „Dumnezeu este Tatăl nostru, Isus este Fratele nostru, Biserica este familia noastră, noi suntem frați, legea noastră este iubirea”.
Înainte de „Mielul lui Dumnezeu”, Sfântul Părinte a rostit acest îndemn: „Dragi băieți și dragi fetițe, acum îl veți primi pe Isus. Nu trebuie să fiți distrași, să vă gândiți la alte lucruri, ci să vă gândiți numai la Isus. Veniți la altar pentru a-l primi pe Isus în tăcere; faceți tăcere în inimă și gândiți-vă că este prima dată când Isus vine la voi. După aceea, va mai veni de atâtea alte ori. Gândiți-vă la părinții voștri, la cateheții voștri, la bunicii voștri, la prietenii voștri; și dacă v-ați certat cu cineva, iertați-l din inimă înainte de a veni. În tăcere, să ne apropiem de Isus.”