Jean Vanier, fondatorul comunității Arca, a trecut la Domnul
07.05.2019, Paris (Catholica) - Jean Vanier a decedat în ziua de 7 mai 2019, la vârsta de 90 de ani. El a murit într-o casă a comunității Arca, în Paris, unde a intrat în urmă cu câteva săptămâni în îngrijire paliativă, după o luptă prelungită cu cancerul. Vanier va fi deplâns de prietenii săi: cei slabi, cei nevoiași, cei uitați, cei respinși și cei cu dizabilități. Liturghia sa funerară va fi celebrată în mod privat în Trosly, Franța, dar va fi transmisă prin intermediul televiziunii în lumea întreagă, pentru toi cei care doresc să își amintească de el.
Vanier va fi amintit ca un om al compasiunii și al păcii, o persoană de o profundă intuiție spirituală și blândețe. Vorbea cu ușurință cu savanți și cu lideri, cu prinți și cu Papi, dar a spus adesea că se simte cel mai „acasă” între persoanele cu dizabilități mentale cărora le-a dedicat cea mai mare parte a vieții sale. Vanier a fondat Arca, o comunitate internațională alcătuită din persoane cu dizabilități mentale și susținătorii lor, și Credință și Lumină, o asociație creștină ecumenică de rugăciune și prietenie pentru cei cu dizabilități mentale și familiile lor.
S-a născut în Geneva, fiul lui Georges și Pauline Vanier. Tatăl său a fost un diplomat canadian care va deveni guvernatorul general al Canadei. A studiat în Canada, Franța și Anglia; familia sa a locuit în Paris și Elveția. La vârsta de 13 ani a intrat în Colegiul Naval al Marii Britanii, pentru a se pregăti să devină ofițer de marină. A activat în Marina Regală și în Marina Regală Canadiană până la vârsta de 22 de ani, când s-a retras. A studiat apoi filosofia la Institutul Catolic din Paris și a predat filosofia la Colegiul Universitar Sf. Mihail din Toronto.
La vârsta de 36 de ani, a părăsit viața academică. A început să îl ajute pe un prieten, pr. Thomas Phillippe OP, care tocmai devenise capelan la Val Fleuri, o instituție franceză ce era casă pentru 30 de bărbați cu dizabilități mentale. În timp ce se afla acolo, Vanier a vizitat un spital psihiatric de la periferia Parisului, care găzduia persoane atât cu boli cât și cu dizabilități mentale. A fost șocat de condițiile mizere de acolo și de singurătatea evidentă a rezidenților.
La scurt timp după aceea, Vanier a discernut în rugăciune că trebuie să îi invite pe doi bărbați, Raphael Simi și Phillippe Seux, să locuiască împreună cu el într-o căsuță din Trosly-Breuil, Franța. A numit casa „L’Arche” sau „Arca”. Vanier și-a dat seama că cei doi sufereau din cauza umilinței de a nu fi înțeleși și a singurătății. „În esență doreau un prieten. Nu erau foarte interesați de cunoștințele mele sau de abilitatea mea de a face diferite lucruri, ci mai degrabă aveau nevoie de inima și de ființa mea”, a scris Vanier.
Casa lor, și în curând o comunitate, s-a format în jurul prieteniei, al mesei comune, al treburilor casnice comune, al celebrărilor comune și al credinței comune. În câțiva ani, Vanier a deschis case similare în apropiere, și a căutat ajutorul altora, tineri din Franța, Canada, Anglia și Germania. Arca a devenit compusă din 154 de comunități și peste 10.000 de membrii. Până la sfârșitul anilor 1990, Vanier a supravegheat întreaga organizație, rămânând și responsabil pentru comunitatea Arca originară. A scris 30 de cărți, a primit premii și distincții partea guvernelor din întreaga lume și a devenit un conferențiar căutat. A fost membru al Consiliului Pontifical pentru Laici și a avut o corespondență regulată cu Sf. Papă Ioan Paul al II-lea.
Papa Francisc a spus despre el în 7 mai: „A fost un om care a știut cum să citească existența creștină din misterul morții pe cruce, al bolii, al celor care sunt disprețuiți și respinși din lume. A lucrat nu numai pentru cei mai mici dintre aceștia ci și pentru cei care înainte de naștere se confruntă cu posibilitatea de a fi condamnați la moarte. Așa și-a cheltuit viața. Îi sunt recunoscător lui și lui Dumnezeu pentru că ne-a dat acest om cu o mare mărturie”. A rezumat astfel viața lui: „Cel mai important lucru nu este să faci lucruri pentru oamenii săraci și în suferință, ci să intri într-o relație cu ei, să fii cu ei și să îi ajuți să descopere încrederea în ei înșiși și propriile lor daruri.”
