Arhiepiscopul Charles Scicluna: În Biserică nimeni nu este deasupra legii
12.05.2019, Roma (Catholica) - „Cum aș prezenta credincioșilor mei din Malta noul motu proprio al Papei? Simplu. Aș explica faptul că Papa dorește ca atunci când există o problemă să vorbim, pentru că tăcerea sau acoperirea nelegiuirilor nu este atitudinea corectă. Și că deși eu sunt păstorul vostru, nu sunt mai presus de lege. Episcopii sunt în slujba oamenilor, nu sunt imuni față de lege, dacă fac rău trebuie să fie denunțați și supuși procedurilor ca toți ceilalți”. În aceste cuvinte Arhiepiscopului de Malta, Charles Scicluna, fostul procuror general al Vaticanului pentru cazurile de abuzuri, actualmente secretar adjunct al Congregației pentru Doctrina Credinței, se sintetizează mesajul din motu proprio „Vos estis lux mundi”, publicat joi, 9 mai 2019.
Prelatul a prezentat documentul în Sala de Presă a Vaticanului, împreună cu Mons. Juan Ignacio Arrieta, secretar al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative. Răspunzând la întrebările jurnaliștilor a clarificat: „Aici nu este vorba de a inventa roata sau de a face un comentariu despre legi penale pe care deja le avem, ci de a furniza proceduri cu privire la ceea ce trebuie făcut pentru a denunța și apoi pentru investigarea celor din conducere”, citim într-un material după Vatican Insider, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro.
– Mons. Scicluna, cu acest motu proprio Sfântul Scaun a făcut tot posibilul pentru lupta împotriva abuzurilor sau mai sunt pași de făcut?
– Este o piesă foarte importantă în voința fermă a Papei de a da un răspuns adecvat la acest fenomen trist. Deja în cuvintele introductive la această lege universală, promulgată astăzi dar în vigoare de la 1 iunie, Papa spune că a contrasta abuzurile precum și comportamentele nedemne este responsabilitatea tuturor și că trebuie să se facă aceasta în mod eclezial. Papa ne dă o procedură pentru a contrasta delictele sau conduitele ilegitime ale celor din conducerea Bisericii, Episcopi dar și superiori călugărești. Este foarte importantă prima parte care cere să se instaureze o structură de primire și de ascultare în fiecare Dieceză în termen de un an și dă obligație clericilor să denunțe orice tip de comportament necorespunzător. Cu acest document nu se rezolvă toată lupta, dar este o piesă foarte importantă.
– Ați spus „o piesă”. Deci va fi un următor pas; care este?
– Am spus cu ocazia întâlnirii din februarie că există, de exemplu, dorința de a da viață unor grupuri de experți care să ajute episcopatele să dezvolte linii directoare acolo unde lipsesc. Apoi eu sper să se poată da un rol mai activ victimelor în procesele penale canonice.
– În mod concret cum?
– De exemplu să existe un procuror care se gândește și la interesele victimelor, pentru că acum, așa cum sunt lucrurile, nu au nici măcar dreptul de a primi un exemplar al sentinței. Este adevărat că îl interesează pe delincvent dar, după părerea mea, și victima trebuie să fie informată. Este interesant că deja acum se dezvoltă posibilitatea Mitropolitului de a da persoanelor care au denunțat informații despre rezultatul investigațiilor. Un aspect de acest gen stabilit de o lege universală cred că este un pas important.
– Dumneavoastră ați vorbit despre ghișee pentru denunțări. Există Dieceze care nu sunt dotate nici măcar cu ghișee Caritas, cum credeți că într-un an o structură de acest gen poate să devină operativă și că în Dieceze există forțele pentru a face aceasta?
– După părerea mea, în acest caz intră în joc rolul Conferințelor Episcopale, dar și al reprezentantului Papei într-o țară, adică Nunțiul apostolic. Tocmai Nunțiul are datoria de a duce la fiecare Dieceză nu numai voința Papei ci și datoria de a urma indicațiile unei legi universale. Apoi, după părerea mea, dacă oamenii au dreptul de a denunța faptele ilegitime, are dreptul de a denunța și faptul că, după un an, nu s-a făcut nimic. Nunțiul, înainte de 1 iunie 2020, trebuie să amintească tuturor Diecezelor că trebuie să facă ceva. De acum toți sunt obligați: nu este un opțional, este o indicație a Papei și una foarte clară.
– Victimele se pot declara satisfăcute?
– Victimele vor fi satisfăcute dacă de la lege se trece la o nouă cultură. Nu aș merge niciodată la o persoană care a suferit prezentând o bucată de hârtie și spunând „Am rezolvat totul!” Oamenii au nevoie de răspunsuri concrete. Pentru aceasta acelorași oameni le spun: ajutați-l pe Papa pentru ca această voință a sa să devină realitate în Diecezele voastre.
– Ce împiedică Biserica să definească o normă care impune obligația de denunțare și autorităților civile, chiar și în țările care nu prevedeau aceasta?
– Sfântul Scaun redactând o lege universală trebuie să își amintească de diversitatea culturilor și a alegerilor pe care le fac autoritățile civile. Motiv pentru care a da un tip de normativă universală, care are incidență asupra cetățeanului și a drepturilor sale față de propriul stat, este o ingerință. Statul are obligația de a spune cetățenilor care este legea locului. De aceea, ceea ce trebuie să spună Biserica este că nicio angajare eclezială, niciun tip de loialitate față de Biserică nu trebuie să îl împiedice pe cetățean să asculte de propriul stat. Acesta este un principiu pe care Biserica are datoria să îl afirme, pentru că în trecut am avut cazuri foarte triste în care oamenii au spus: noi vrem să protejăm Biserica, nu vorbim. Este inacceptabil! Binele Bisericii cere denunțarea precum și respectare legii civile!
– De aceea dacă există lacune, statele ar trebui să le umple…
– Exact, trebuie respectate sensibilitățile locale. Eu nu aș îndrăzni să spun niciodată unui stat ce trebuie să facă, statul știe ce trebuie să facă. Datoria mea este de a spune catolicilor că noi trebuie să ascultăm de legea civilă. Între autoritățile Bisericii și cele civile trebuie să fie hotărârea de a lucra împreună pentru a elimina acest fenomen foarte trist, care în toate civilizațiile este un delict statal și un păcat în fața lui Dumnezeu.
– O obiecție deja evidențiată în februarie este că era Mitropolit Cardinalul Theodore McCarrick: un Arhiepiscop Mitropolit este o garanție suficientă? Cu atât mai mult că pentru a garanta autonomia investigațiilor cu privire la abuzuri și a evita ca, lăsate Bisericilor locale sau altor dicastere, să nu fie suficient de riguroase, Cardinalul de atunci Ratzinger a centrat procedurile canonice despre delicta graviora în Congregația pentru Doctrina Credinței…
– Garant al acestor proceduri rămâne Sfântul Scaun și pentru că Mitropolitul trebuie să anunțe imediat Sfântul Scaun sau, dacă el este imputatul sau acuzatul, această misiune revine sufraganului mai bătrân ca hirotonire. Sfântul Scaun va rămâne mereu punctul de referință. Este instituția care trebuie pe bună dreptate să garanteze eficacitatea procedurii. Fără această indicație, fără această responsabilizare a Mitropolitului, nu aș exclude riscurile despre care vorbiți dumneavoastră. Sfântul Scaun, și ca slujire adusă activității Papei, trebuie să se facă garant al eficacității intervenției.
– Prin Sfântul Scaun se înțelege în substanță Congregația pentru Doctrina Credinței și Secretariatul de Stat?
– Nu, noile normative vorbesc și de alte dicastere: Propaganda Fide, Congregația pentru Cler, cea pentru Episcopi, pentru Viața Consacrată, Congregația pentru Bisericile Răsăritene pentru Patriarhi. Depinde mult de tipul de membri ai conducerii implicați.
– Dar credinciosul simplu cum reușește să se orienteze? La cine se adresează de la Sfântul Scaun?
– Nunțiului apostolic, deoarece el reprezintă grija Papei față de poporul dintr-o țară concretă. Nu pretindem ca un credincios să știe ce spune motu proprio publicat astăzi, dar cel puțin trebuie să știe că în Nunțiu este o persoană care îl reprezintă pe Papa căreia i se poate adresa pentru sfat și ajutor.
– Nu ar fi mai util, și în vederea proceselor, să se instituie un unic oficiu care să se ocupe în întregime de aceste cazuri?
– Nu cred că este prudent să se centralizeze totul, pentru că toate dicasterele au aceeași finalitate, să îl ajute pe Papa să își facă datoria. Apoi Sfântul Părinte gestionează jurisdicția sa cu ajutorul Congregațiilor în funcție de subiecți: motiv pentru care Congregația pentru Episcopi nu trebuie să se ocupe de superiorul unui ordin călugăresc. Fiecare dicaster are înțelepciunea prudențială de a vedea totul în contextul propriei competențe. De exemplu, Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor are o experiență incredibilă în așa-numitele țări din misiune; niciun oficiu centralizat nu ar putea să înlocuiască acea experiență, acele contacte… Motiv pentru care eu aș lăsa norma așa cum este, în așa fel încât toți să ia o bucată din această pâine amară.
