Vizita Preasfințitului Alexandru Mesian în Serbia
23.05.2019, Lugoj (Catholica) - La invitația Mons. Djura Džudžar, Episcop greco-catolic de Ruski Krstur, PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, însoțit de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, a efectuat o vizită la Novi Sad și Ruski Krstur, din Serbia, în zilele de 18-19 mai 2019. Cu această ocazie a fost sărbătorit evenimentul de ridicare a Exarhatului Apostolic Greco-Catolic din Serbia la rangul de Eparhie Greco-Catolică, avându-l ca patron pe Sfântul Nicolae. În seara zilei de 18 mai 2019, orele 18, în Catedrala Sf. Apostoli Petru și Paul, din Novi Sad, a avut loc celebrarea slujbei Vecerniei urmată de un program muzical.
Duminică 19 mai 2019, la orele 10, în Catedrala Sf. Nicolae din Ruski Krstur, a avut loc Sfânta Liturghie de proclamare a ridicării de la rangul de Exarhat Apostolic la rangul de Eparhie. Solemnitatea Sfintei Liturghii a fost prezidată de E.S. Card. Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Răsăritene, delegatul Papei Francisc. La acest eveniment au fost prezenți Nunțiul apostolic de la Belgrad, oficialități de stat, Episcopi și Arhiepiscopi, preoți și călugărițe romano și greco-catolici din estul Europei. Un număr impresionant de credincioși au asistat la Sfânta Liturghie, urmărind evenimentul pe monitoarele instalate special în fața catedralei.
Menționăm că în teritoriul Eparhiei nou înființate din Serbia există și parohii greco-catolice românești. În acest sens există o foarte bună colaborare între Eparhia Greco-Catolică de Lugoj și Eparhia nou înființată. Cu această ocazie rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să îi dăruiască noului Episcop al Eparhiei Sfântul Nicolae din Ruski Krstur – Serbia harurile necesare pentru noua misiune! (Biroul de presă la Eparhiei de Lugoj)
