Papa prezidează a 30-a întâlnire a Consiliului Cardinalilor
26.06.2019, Vatican (Catholica) - Atenția celor șase membri ai Consiliului Cardinalilor, reuniți până joi, este revizuirea noii constituții apostolice privind reforma Curiei Romane, al cărei titlu provizoriu este „Praedicate evangelium” (Predicați Evanghelia). Cea de-a 30-a întâlnire a acestui Consiliu, care îl asistă pe Sfântul Părinte în reforma structurilor centrale de conducere, a început marți dimineața, în Vatican, în prezența Pontifului.
Într-o sesiune precedentă a Consiliului Cardinalilor documentul a fost aprobat în forma de atunci, după care a fost transmis președinților Conferințelor Episcopale din toată lumea, Sinoadelor Bisericilor Catolice Răsăritene, dicasterelor Curiei Romane, Conferinței Superiorilor Majori și unor Universități Pontificale, cerându-se formularea de observații și de sugestii. „Praedicate Evangelium” ar urma să înlocuiască actuala constituție apostolică „Pastor Bonus” (Bunul Păstor), a Papei Ioan Paul al II-lea, intrată în vigoare în 28 iunie 1988, după care a fost modificată și completată de Papa Benedict al XVI-lea și de Papa Francisc.
La întâlnirea Consiliului Cardinalilor din 8-10 aprilie a.c., s-a definitivat procedura de consultare privind noua constituție apostolică. Toți cei șase Cardinali ai Consiliului au participat atunci: Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat și coordonator, și Cardinalii Óscar Andrés Rodríguez Maradiaga, Reinhard Marx, Seán Patrick O’Malley, Giuseppe Bertello și Oswald Gracias. Prezent a fost și secretarul Consiliului, Mons. Marcello Semeraro, și secretarul adjunct, Mons. Marco Mellino. Printre temele discutate în aprilie a fost și orientarea misionară pe care Curia trebuie să și-o asume tot mai mult în virtutea noii constituții apostolice, dedicarea pentru întărirea sinodalității în Biserică, la toate nivelurile, și necesitate unei mai solide prezențe feminine în rolurile de conducere din Sfântul Scaun. În fine, s-a reiterat că sarcina Consiliului e asistarea Papei în guvernarea Bisericii, deci misiunea nu i se va încheia cu publicarea constituției apostolice.
