Promovarea Sanctuarului de la Maria Radna
24.07.2019, Timișoara (Catholica) - În cadrul celui de-al 60-lea Pelerinaj votiv al șvabilor dunăreni la Altötting a avut loc, în data de 14 iulie 2019, în sala mare, de ședințe, a primăriei din Altötting o recepție oferită de primarul general Herbert Hofauer. În cuvântul său de salut, oficialul a adus un omagiu celor șase decenii de pelerinaje votive neîntrerupte ale șvabilor dunăreni, care au venit în acest loc pentru a o cinsti pe Sfânta Fecioară în semn de mulțumire pentru că, cel puțin unii, au scăpat cu viață din vremurile tulburi din timpul și de după ultimul război mondial.
Sanctuarul de la Altötting – trebuie menționat în acest context – este membru al rețelei „Sanctuarelor Europei”. Rețeaua constituie un grup de lucru, fondat în 1996, care reunește cele mai importante Sanctuare mariane din Europa: Altötting, (Germania), Częstochowa (Polen), Lourdes (Franța), Loreto (Italia), Fátima (Portugalia), Mariazell (Austria) și Einsiedeln (Elveția). Primarul General al urbei, Herbert Hofauer, a propus ca și locul de pelerinaj Maria Radna de lângă Lipova, România, să fie primit în această asociație de lucru, fapt care ar reprezenta din toate punctele de vedere un mare câștig. Hofauer intenționează să viziteze România împreună cu alți câțiva primari membri ai „Sanctuarelor Europei”, pentru a-l vedea la fața locului.
Oaspeții de onoare, dr. Robert Zollitsch, Arhiepiscop emerit de Freiburg in Breisgau, Germania, Episcopul auxiliar dr. Lajós Várga de la Vác, Ungaria, și Episcopul diecezan Iosif Csaba Pál de Timișoara au avut ocazia de a semna, în cadrul recepției, în cartea de aur a orașului Altötting. Au mai fost rostite alocuțiuni de către secretarul de stat, membru al parlamentului german Stephan Mayer, vice-consilierul regional Konrad Heuwieser, Arhiepiscopul emerit Dr. Robert Zollitsch și organizatorul pelerinajului, Josef Lutz, originar din Sântana, jud. Arad. (text: Erwin Josef Țigla; traducere și adaptarea: Claudiu Călin; articol apărut în lb. germană în Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, anul 27, nr. 6649)
Ma bucur din toata inima pentru Sanctuarul de la Maria Radna. M-am nascut la 8 septembrie. Este un mare dar de la Bunul Dumnezeu. Port numele Sfintei Fecioare Maria. Multumesc Lui Dumnezeu.